A sta sau a pleca, asta-i intrebarea! Partea II

Din punctul meu de vedere, felul in care individul percepe aceasta experienta are foarte mare legatura cu motivele pentru care hotaraste sa plece din Romania.

 In cele mai mai multe dintre cazuri cred ca este vorba despre un cumul de factori: atat motive materiale cat si morale.

In ceea ce priveste latura materiala, satisfactiile sunt, dupa un timp, ceva mai mari decat in Romania, dar banuiesc ca nu mai e o surpriza pentru nimeni faptul ca preturile sunt pe masura salariilor si ca din munca cinstita nu se fac averi spectaculoase, nicaieri in lume, mai ales in intervale scurte.

Daca nu ai un contract deja semnat si implicit un job care sa te astepte la sosire (situatie ideala si recomandabila), gasirea unui prim loc de munca, de cele mai multe ori destul de mult sub calificarea si experienta anterioara, poate fi o provocare. Cel mai probabil vei parcurge de cateva ori intregul traseu de la agonie la extaz, jalonat de invatarea limbii, o eventuala  recalificare in functie de cerintele pietii locale a muncii, depasirea barierei de neincredere ridicata de nationalitate (am patit in repetate randuri ca intervievatorului meu sa-i piara zambetul de pe buze cand am spus ca vin din Romania, desi arata foarte multumit de felul in care se desfasurase interviul pana la momentul intrebarii fatidice: ‘’Din ce tara vii?’’) si multe altele. E nevoie de rabdare si nervi de otel (ceea ce nu pot spune ca sunt virtutile mele principale) sau macar de decizia ferma de a nu te da batut si de a te ridica o data in plus fata de cate ori ai cazut in deznadejde (aici ma regasesc si eu).

Ce-i drept, nici in Romania nu e o treaba simpla gasirea si mai ales pastrarea unui loc de munca, asa ca avem experienta, deci cel mai probabil vom face fata cu bine acestei incercari.

Atunci cand lucrurile intra insa pe un fagas normal, marele avantaj al faptului ca poti duce o viata decenta si nu mai esti ocupat cu supravietuirea, este acela ca iti ramane timp si disponibilitate psihica sa te mai gandesti si la alte lucruri in afara de factura la electricitate, pretul scutecelor sau cat vor costa rechiziletele necesare pentru inceputul anului scolar, subiecte omniprezente pe ordinea de zi a celor mai multe familii din Romania. Poti in schimb sa te informezi asupra unor subiecte care te intereseaza, sa petreci mai mult timp cu familia sau practicand un sport sau un hobby, iti permiti sa calatoresti de 2, 3 ori pe an in locuri pe care ti-ai dori sa le vizitezi, sa mergi la un concert sau eveniment cultural sau sportiv la care ti-ar placea sa participi.

O alta gama larga de sentimente care ne pun pe fuga din Romania, are legatura cu exasperarea totala la care ajungem in urma interactiunii cu un sistem mai mult decat greoi si birocratic. Din acest punt de vedere vom descoperi cu placere faptul ca in alte parti e de obicei ceva mai usor sa obtii un act de care ai nevoie, fara eforturi supranaturale de alcatuire a unui dosar cat un ceaslov (asta daca nu e vorba despre Ambasada Romaniei pt ca acolo e alta situatie, aceasta institutie indeplinindu-si cu responsabilitate rolul de a ne aminti de unde si mai ales de ce am plecat). Dar nu duce lipsa nici occidentul de functionarul classic, blazat, semi-informat in domeniul de activitate, lipsit de interes si de viziune si care se limiteaza la aplicarea uneori oarba si complet ilogica, a unor reguli foarte generale, indiferent de particularitatea situatiei in discutie.

Sistemul medical ramane, din perspectiva mea, in continuare o sursa prolifica de dezamagiri: aceeasi vesnica poveste cu medici prea putini pentru numarul de pacienti, fonduri insuficiente de la buget, diagnosticare incorecta sau tardiva etc. Ziarele scriu, lumea vorbeste…lucrurile raman la fel! Am discutat acest subiect cu persoane din Canada, Anglia, Belgia si toata lumea spune acelasi lucru: la putere sunt Paracetamolul si ‘’sa asteptam sa vedem cum mai evolueaza’’si astea abia cand, intr-un final, ai primit mult-asteptata programare. Ai macar avantajul de a fi primit cu politete, cu un zambet incurajator pe buze si in locatii curate si decente. Tot e un pas inainte!

A sta sau a pleca, asta-i intrebarea! Partea I

 
 Multi dintre romanii relativ tineri, care inca locuiesc in Romania cocheteaza mai mult sau mai putin serios cu ideea de a pleca din tara si de a se stabili in alta parte. Am fost in repetate randuri intrebata ce parere am si ce sfat pot sa dau in acest sens. Stiti cum se spune ca ‘’sfaturile sunt bune numai pentru tine insuti’’, iar retete universale s-a demonstrat clar ca nu exista.  Dar in incercarea de a le veni totusi in ajutor celor incercati de nenumarate intrebari( legitime de altfel), voi povesti felul in care am trait eu aceasta experienta si schimbare majora in viata mea.

E de la sine inteles ca hotararea de a te muta in alta tara e una serioasa si intr-o oarecare masura un act de curaj. Oricat de mult te-ai interesa, ai citi pe internet, ai vorbi cu unul si cu altul, tot un mare necunoscut se asterne la capatul pistei de aterizare. Necunoscut care asteapta sa-i dezlegi tu insuti enigmele, prin prisma puterii tale de intelegere, a experientelor anterioare, a norocului pe care il ai sau pe care ti-l faci singur si nu in ultimul rand, prin prisma asteptarilor cu care pleci la drum.

Partea cea mai grea, din punctul meu de vedere,  este faptul ca trebuie sa lasi acasa cam tot ceea ce erai si ce aveai inainte (si nu vorbesc dpdv material). Dupa ce atata vreme ai avut familie, prieteni, colegi, tabieturi, locuri cunoscute si preferate, un statut, care te reprezenta mai mult sau mai putin, dar pe care totusi ti-l asumasesi si cu care te cunostea toata lumea, acum brusc redevii un fel de nou-nascut, numai ca fara familia protectoare care sa-ti poarte de grija.

Te uiti usor confuz si temator in jur si iti dai seama ca nu-ti ramane decat sa cazi direct in picioare de prima data si sa recosntruiesti puzzle-ul vietii tale cu putinele piese pe care le-ai putut lua in bagaj si multe altele noi.

Cu putin entuziasm si multa munca se poate ! Iti aduni la un loc toate puterile si toti neuronii, iti pui rabdarea la o strasnica incercare, dar in final, de cele mai multe ori, reusesti. Atunci abia simti ca iti primesti in sfarsit rasplata: sentimentul inegalabil ca desi ai luat-o de la inceput, ai reusit sa construiesti din nou ceva prin forte proprii, ti-ai dovedit tie insuti ca poti, ca ai curaj si mai presus de orice ti-ai depasit zona de comfort si propriile limite si ai trecut peste o serie de temeri: schimbarile nu mai par atat de fioroase, necunoscutele nu mai sunt atat de incriptate. S-a creat un precedent, daca ai reusit o data, vei mai reusi si alta data daca va fi nevoie!

Din gama ’’De ce sa porti balerini daca nu esti balerina?!’’: Istoria tocurilor

Domnilior cititori nu va grabiti sa dati clic pe butonul ’’x’’, crezand ca ati aterizat din greseala pe pagina vreunei reviste pentru femei ! Stati aici si luati aminte pentru ca exact cu si despre

dumneavoastra incepe discutia! Nu, nu... stati linistiti, nu va voi trage la raspundere pentru ca va place sa ne vedeti pe tocuri, nici pentru ca sunetul lor atunci cand lovesc ritmat podeaua e muzica pentru urechile dvs, nici chiar pentru privirile furise care urca lin de la toc in sus pe picior. Astea sunt de altfel o parte dintre motivele pentru care le purtam (sssst , nu mai spuneti la nimeni, era secret ! ).

Va voi surprinde insa spunandu-va ca fix dvs, barbatii, le-ati inventat si mai ales purtat primii!

"Pantofii cu toc inalt au fost folositi vreme de multe secole în Orientul Mijlociu, insa erau pantofi de calarie", spune Elizabeth Semmelhack, de la Muzeul Bata din Toronto. "Cand soldatii se ridicau in scarile seii, tocurile ii ajutau sa isi mentina pozitia in timp ce trageau cu arcul", scrie jurnalul.ro.

Printre cei mai avizi colectionari şi purtatori de pantofi cu toc se numara si regele Ludovic al XIV. Nu doar pentru ca Regele Soare iubea luxul si moda, dar si pentru ca era destul de scund (avea 1,63 m). In consecinta, pantofii sai aveau tocuri de 10 cm, fiind altfel foarte masculini - pe ei erau pictate scene de lupta, iar tocurile aveau mereu culoarea rosie, culoare simbolizand aristocratia.
In Grecia Antica se purtau un fel de sandale cu talpa inalta, numite kothorni; mai ales actorii aveau astfel de sandale pentru a arata, prin gardul de „înaltare”, rangul in societate al celui portretizat.
Prin secolul XV, pantofii – platforma au aparut în Imperiul otoman, de unde s-au raspandit în Europa, cunoscand un succes deosebit in Venetia si in Spania. „Platformele” ajungeau pana la 50 sau chiar 70 cm inalţime, astfel ca doamnele care le purtau apelau la ajutorul servitorilor pentru a putea merge. Si aceste „platforme” aveau rolul de a arata statutul social al celei care le purta. "Una dintre cele mai bune metode de a-ti etala statutul era sa porti lucruri incomode. In fond, aristocratii nu lucrau pamantul şi nici nu mergeau mult pe jos", spune Semmelhack. De aici provine si apelativul folosit pentru nobilime: ’’les talons rouges’’( tocurile rosii).

Desi pare incredibil, tocurile inalte sau platformele imense aveau la un moment dat scopuri foarte practice. In Roma Antica tocurile erau folosite pentru a diferentia prostituatele (nu erau nicidecum blamate in vreun fel la acea vreme si nu aveau nici un motiv sa caute sa se piarda in multime). In Evul Mediu se purtau sabotii cu talpa inaltă de lemn. De obicei acestia se „atasau” încaltarilor mai fragile sau mai scumpe in vederea protejarii de praful şi noroiul drumurilor desfundate, sau erau folosite de catre macelari pentru a se putea deplasa mai usor printre cadavre de animale si balti de sange.


Chiar daca noi acum alegem de buna-voie din sifonier, dimineata, chinuitoarea pereche de pantofi
asortata cu tinuta, de-a lungul timpului insa nu toata lumea i-a purtat benevol: istoricii afirma ca rolul incaltarilor extrem de inalte pe care le purtau concubinele din China si femeile din haremurile din Imperiul otoman, nu aveau neaparat rol estetic, ci mai degraba de a le impiedica pe acestea sa fuga de la stapanul lor.

Prima femeie care a transformat aceste accesorii intr-o adevarata moda a fost Ecaterina de Medicis (care era mai scunda decât Kylie Minogue). In 1533 ea isi plimba incoace si incolo, de la Florenta la Paris, incaltarile cu tocuri, in vederea casatoriei cu cu Henric de Valois, viitor rege al Franţei sub numele de Henric al II-lea. Si dupa casatorie, acelasi truc a ajutat-o sa dea imaginii proprii o nota de solemnitate si incredere in sine, atat de necesare noului statut social, statura miniona si varsta foarte frageda nefiindu-i deloc aliate in acest sens.
Pentru a înțelege tranzitia tocurilor de la barbati la femei, Elizabeth Semmelhack ne explica in continuare moda secolului XVII, cand femeile isi tundeau parul scurt si adaugau epoleti la costume, fumau pipe si purtau palarii. Erau foarte masculine, drept urmare au inceput sa poarte si tocuri, intr-un elan de a-si masculiniza imbracamintea. In cele din urma, tocul unisex s-a transformat intr-un toc lat pentru barbati si unul subtire pentru femei, iar odata cu aparitia Iluminismului, imbracamintea barbatilor devine mai subtila, mai simpla. In 1740 barbatii încetează sa poarte tocuri, acestea din urma devenind “domeniul” doamnelor, chiar daca sunt considerate ca pretentioase si incomode.

In 1956 Italia trece in fruntea sectorului de incaltaminte, dupa ce scoate pe piata primul toc cui din
istorie: un cui adevarat, din metal acoperit apoi cu plastic, inspirat, ca structura, din fundaţiile zgarie-norilor. Efectele secundare ale acestei inventii frivole trebuie insa experimentate doar pe drumurile şi podelele altora. Nu intamplator nou-nascutele tocuri cui sunt de-a dreptul interzise in avioane şi în cladirile publice, din cauza pagubelor aduse mochetelor şi parchetului.

In apararea noastra, a femeilor si pentru a va calma disperarea care stiu ca va apuca pe dvs, cititorii atunci cand simtiti ca intreaga casa e invadata de numarul mult prea mare de incaltari ale sotiei, voi invoca exemplul Primei Doamne a Filipinelor, Imelda Marcos, posesoare a unei impresionante colectii de pantofi. Legenda spune ca, fortata sa plece in exil impreuna cu sotul sau, a lasat în urmă 3000 de perechi de creatii nespus de rafinate. Imelda Marcos protesteaza insa si se jura ca n-au fost niciodată mai mult de 1600 de perechi de pantofi.
Nu-i asa ca noi, cu cate 3-4 perechi pentru fiecare anotimp, chiar nu avem prea multi ?!

 

Pe noi cele care iubim tocurile si nu ne-am desparti pentru nimic in lume de pantofii preferati, care de obicei au si tocul cel mai inalt si sunt cei mai incomozi, Stephanie Pedersen ne imbarbateaza in incercarile prin care trecem zilnic si  ne aduce un fel de ’’ghid de supravietuire’’ pe tocuri http://www.modista.ro/stilul-meu/frumusete/tocurile-cui-cum-le-supravietuiesti  

Cu sau fara viitorul tatic in sala de nasteri?

Mi-am propus astazi sa merg pe o carare mai putin batatorita si sa abordez un subiect mai putin vehiculat si anume prezenta tatalui in sala de nasteri.

Traind intr-o tara in care, potrivit traditiei, cei mai multi dintre tati asista la nasterea copiilor lor, aveam impresia ca acest lucru este considerat absolut firesc de catre toata lumea si unanim acceptat ca atare. Am fost oarecum surprinsa sa descopar ca exista totusi dezbateri pe aceasta tema si ca parerile sunt impartite: unii dintre barbati fac acest lucru de buna-voie si cu placere, pe cand altii se simt oarecum fortati de convenientele sociale sa participe, cu toate ca ar fi preferat sa ramana afara.
( http://www.telegraph.co.uk/women/mother-tongue/9936269/Keep-Daddy-out-of-the-delivery-room.html , http://www.klikk.no/foreldre/gravid/article757790.ece , http://www.babyverden.no/Nyheter/--Dropp-gjerne-fodselen-pappa-Du-bestemmer ).

M-am gandit atunci ca ar fi interesant sa aflu si parerea unor romani, fie ca e vorba despre cei care locuiesc in Romania si nu prea au posibilitatea sa faca o alegere in acest sens, fie dintre cei care, fiind mutati in strainatate, au fost pusi fata in fata cu decizia de a asista sau nu. Mi s-a parut de luat in considerare si opinia mamelor, ele fiind direct implicate.
Asa cum era de asteptat parerile sunt impartite, dar diferitele perspective sunt sustinute de argumente interesante.

Marian (Romania) sustine traditia romaneasca aducand in favoarea ei argumentul pudorii si al discretiei: ‘’ Consider ca nasterea este un proces in care persoana in cauza doreste intimitate. Nu as agreea sa asist dar inainte si imediat dupa nastrere as dori sa fiu alaturi de mama. Daca as fi in locul mamei nu as vrea sa fiu analizata anatomic de ochi care nu sunt cu rol medical, mai ales cand sunt atatea fonomene fiziologice care se petrec. Sunt momente pe parcursul vietii cand cred ca ai nevoie de intimitate 100%.’’
Sunt destul de multe femei care rezoneaza cu punctual lui de vedere. Spre exemplu Georgiana si Raluca spun ca prefera ca sotii sa nu le vada in acele momente, cu toate ca ei s-au aratat deschisi vizavi de ideea de a participa, daca ele si-ar dori asta.

Oana (Norvegia) ne povesteste ca i-ar fi placut ca sotul sa fie alaturi de ea pentru a o incuraja dar nu a insistat, stiind ca acesta nu suporta sa vada sange si ca atmosfera per ansamlu din sala de nasteri i-ar fi creat o stare de discomfort total. Sotul ei apreciaza faptul ca a fost repspectat punctual lui de vedere si ne spune, mai in gluma mai in serios: ‘’ Eu personal as fi vrut sa fiu in alt oras la momentul ala, daca se putea :))). Poate si pentru ca nu pot vedea pe cineva in suferinta. Cu atat mai mult cand e vorba despre cineva atat de apropiat’’.

Mia si sotul ei sunt inca indecisi: ‘’ Sotul meu e indecis..a zis ca ar vrea sa fie cu mine sa ma sprijine, dar nu ar vrea sa ma vada suferind...iar eu nu cred ca as vrea sa vad vreun cunoscut prin preajma in momentele alea. Si cred ca ma mai gandesc si la propria-mi imagine ...eu scoasa din cutie si cand duc gunoiul, iar la nastere grasa, nemachiata, nearanjata si cu ochii cat cepele de la plans si de la impins … Nu vreau sa ma gandesc acum, atunci va trebui sa lucrez la psihic :)))’’

Nicu (Spania) regreta ca nu a putut fi alaturi de sotie la prima nastere dar isi doreste ca a doua oara lucrurile sa stea altfel: ‘’ Din pacate eu am lipsit de langa sotie cam pe toata perioadei sarcinii cu fiica noastra. Mai mult de atat, cu mai mult regret in suflet, pot spune ca am lipsit si atunci cand s-a nascut Miruna. De aceasta data insa, cu sanatate si cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt alaturi de ea pana la sfarsitul sarcinii si sper sa fiu langa ea si cand se va naste bebe. Asadar cred ca as fi in masura sa dau mai multe detalii abia dupa nastere. Ceea ce as putea sa spun cu siguranta acum este ca mi-as dori din tot sufletul sa fiu alaturi de sotie in acele momente.’’

Raluca (Germania) l-a avut pe sot alaturi si ne impartaseste o poveste foarte frumoasa legata de momentul nasterii: ‘’Am nascut in Germania, aici e normal sa participe sotul, asa ca nici nu ne-am pus problema. Eu imi doream nespus sa nu fiu singura (mai exact sa fie tatal alaturi), iar el nu cred ca ar fi suportat sa astepte pe holuri sau prin parcare pana nasteam. Inainte sa nasc, apropiatii nostril din Romania il sfatuiau sa nu participe, ca o sa i se faca rau.... Ma simteam intr-un fel acuzata ca il fortez eu sa participe, cu toate ca vroia si el. A participat si la 2 cursuri de pregatire pt nastere in care ni s-a prezentat cam cum decurge evenimentul, la ce sa ne asteptam atunci, si unde noi mamale am fost sfatuite sa le facem tatilor o lista cu ce AU VOIE si NU AU VOIE sa faca in sala de nasteri cand ne insotesc: adica cand / daca au voie sa faca poze, daca au voie sau nu sa filmeze, ce si cat sa vada daca sa taie sau nu cordonul, etc..
Dupa eveniment nu regretam nici unul ca a participat, nu i s-a facut rau, nu s-a speriat, dimpotriva: in timpul expulziei imi sustinea capul in piept ca sa pot inpinge mai usor, ma incuraja, si apoi a facut impreuna cu doctorita prima baie a bebelusului.
Sa stii ca incepe si in Romania sa se practice mai ales la clinicile private, lucru care e extrem de bun, incurajeaza mamele si le da motive sa opteze pentru nasterile naturale in locul cezarienelor.’’

Daniela si Gabriela (Romania) sunt amandoua de acord cu ideea ca prezenta sotului le-ar da incredere, puetere si siguranta, iar Oana (Canada) vine sa intareasca acest lucru, chiar daca initial avea dubii:’’:Auzisem ca in Canada se asista la nastere si eram terifiata la gandul ca ii voi spune sotului si el ma va refuza. Nu auzisem de asa ceva in Romania si nu stiam parerea lui, dar am discutat si m-a impresionat atitudinea lui foarte deschisa. M-am bucurat enorm ca va veni si ma va sustine. Faptul ca a fost langa mine nu m-a ajutat, ci m-a salvat pur si simplu. Am avut dureri infernale si ajunsesem la epuizare totala impingang mai bine de 7 ore. In fata unei asemenea dureri eram moarta de frica si simplul fapt ca ma tinea el de mana a fost vital pt forta mea, pt curajul si in general starea mea. Simteam ca nu sunt singura intr-o incercare atat de grea. ‘’

Jenel (Canada) a experimentat profund pozitiv prezenta la nasterea copilului sau : ’’ Mi s-a parut cea mai minunata experienta, cea mai intensa, aceea de a asista la nasterea propriului copilas. Nu mi-a fost teama vreo clipa, am vrut sa ii fiu alaturi si mi se pare important faptul ca aici in Canada ti se ofera posibilitatea asta. Nu mi se pare deloc oribil, jenant sau gretos (cum am mai auzit) sa asisti la nastere, din contra e ceva natural, face parte din viata , Femeia care naste e iubirea ta si mama copilului, care e rodul iiubirii dintre voi si e cel mai firesc sa le fii alaturi. Experienta te umple de fericire pt ca in primul rand iti cunoscti copilasul mult asteptat si ai si ocazia de a-ti sustine sotia. Am taiat ciordonul ombilical, am fost mandru, fericit, usurat ca fetele mele sunt bine’’

 Elemental comun pe care l-am identificat atat in articolele citite pe aceasta tema, cat si in discutiile cu diferite persoane, este starea de frustrare a barbatilor care sunt nevoiti sa asiste neputinciosi la suferinta sotiei. Se pot consola totusi cu ideea ca simpla lor prezenta si empatia pe care o manifesta ne da curaj celor mai multe dintre noi si ne alina putin durerea prin faptul ca nu ne simtim singure.
Eu personal raman la parerea ca aceasta decizie ramane la latitudinea fiecarui cuplu de viitori parinti, respectand felul in care se simte fiecare dintre ei in legatura cu eventuala prezenta sau absenta din sala de nasteri si ajungandu-se la un comprimis in privinta detaliilor de genul ‘’daca’’, ‘’cum’’, ‘’in ce limite’’, asa incat experienta sa fie una cat mai agreabila cu putinta pentru ambii parteneri.

Nastere usoara si copii sanatosi !

Brev til nordmenn / Scrisoare catre poporul norvegian

I media, ble veldig populært det siste å skrive og å diskutere om romfolk, sigøyner, tigger osv som kommer i Norge, fra andre land, som for eksempel Romania . Avisene og TV programmene presenterer lange reportasjer om dette fenomenet og viser bilder og filmer av folk som lever på en helt usivilisert måtte. På grunn av dette har nordmenn begynt å tro at Romania ser likt ut som sigøynernes camper improviserte i Oslo og at nesten alle som kommer fra det landet har ingen utdanning og bare tigger og stjeler.

Det stemmer selvfølgelig ikke!

Der et veldig viktig å kjenne forskjellen mellom rumensk folk og romfolk. Selv om vi alle kommer fra same land og har samme type pass, det er store kulturelle og historiske forskjeller mellom rumenske og romfolk (som populær kalles også ‘’sigøynere’’).
Romania er et land med mer enn 2000 år historie, med gamle tradisjoner og verdier, med en kjent europeisk kultur.  

Vi er vanlig folk som  bor i vanlige, fint møblerte hus, vi har hvitevarer, TV og PC  hjemme, vi går på skolen  og vi har kunnskap til den moderne medisinen.(http://www.antena3.ro/en/romania/romania-high-performance-in-transplantation-the-fundeni-program-developed-unprecedentedly-over-the-last-year-224365.html )

Når det gjelder romfolk, det er et nomade folk med eget kultur, etablert i Romania for flere hundre år siden, men som forstatt lever etter sine gamle vaner,med sterke orientering mot en bohemsk og nomadisk liv. Vi har prøvd hele tiden å integrere romfolk og de får fortsatt reserverte, gratis passer på skoler og høyskoler, bedriftene får skatt deduksjon hvis de ansetter romfolk osv men det er ikke et lett oppdrag å integrere personer som veldig ofte nekter å jobbe eller å sende barna sine på skolen.
Men de fleste av rumenerne som kommer til Norge fra Romania gjør det for å jobbe, å utvikle seg og å oppleve en ny kultur og de har ingen meining av å skade det norske samfunnet på noen måtte.

Hvis vi tar som eksempel en ganske liten by som Haugesund (cirka 35,000 innbyggere) marker vi at bare der bor og jobber veldig mange rumenere med høy utdanning som: 5 leger, 3 lærer, an advokat, mange ingeniører, en opera sangerinne og andre spesialister (det er sikkert flere, men jeg har nevnt bade de som jeg vet sikkert om). Og der er mange andre (tror at vi kan snakke om hundrevis av personner) med fagbrev som jobber i ulike bransjer. Alle, betaler skatt og avgifter, kjøper seg hus, biler og andre produkter og på denne måten støtter de den lokale og nasjonale industrien. De fleste av dem har jobbet hardt for å lære språket, de er flinke og motiverte og gjør en kjempe jobb som er veldig vurdert på arbeidsplassen deres. Men ingen snakker høyt om dem !

Den opera sangerinnen organiserer konserter og kulturelle arrangementer i samarbeid med norske kulturelle forretninger og under et annet privat initiativ, ble samlet en stor kolleksjon av barnebøker på rumensk, som ble donert til Folkebiblioteket. Med over 100 stikk, denne er en av de største kolleksjonene på  et fremmed språk. Lokalavisen var likevel ikke interessert i å skrive om det!
Det er veldig få de som vet at oppfinnerne av flyet, pennen og ikke minst  insulinet var rumenske (http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Romanian_inventors_and_discoverers ),  at Romania er nummer to etter Russland i gymnastikk (http://www.youtube.com/watch?v=_dT48gnDyIg ), teater og ballet,  eller at rumenske elever vinner hvert år internasjonale konkurranser  når det gjelder matematikk, kjemi og informatikk ((http://www.antena3.ro/en/romania/five-medals-for-romania-at-the-international-olympiad-of-astronomy-and-astrophysics-223754.html , http://business-review.eu/featured/outstanding-results-received-by-romanian-students-at-international-informatics-olympic-contest/ ) og at det finnes veldig mange rummener som jobber hos Microsoft eller i kjente internasjonale universiteter og forskningsentre .

Hvert eneste land har problemer og ting som ingen er stolt av, men det er ikke det som representerer det landet og det er urettferdig å vise bare de negative aspektene fordi dette medfører til misforståelses og forvirring . Det er kjempe viktig at folk er riktig informert og har et komplett og realistisk bilde av dagens sosiale fenomener, som innvandringen for eksempel, for å unngå at alle som kommer fra et bestemt land blir undervurderte, behandlet med mistillit og blir nektet sjanser som de faktisk fortjener.

Kriminalitet er et individuelt ansvar og må straffes i forhold til landets lovene, uansett nasjonalitet.
Men sånne tilfeller bør man ikke generalisere for hele Romania / alle rumenere fordi det bare skaper et dypt urettferdig negativt bilde om Romania og rumenere i øynene til nordmenn .

Vi har tro på at med samarbeid og effektiv kommunikasjon mellom rumenere og nordmenn, vi kan kjenne og forstå hverandre og leve i et trygt, rettferdig og tolerant samfunn, som gir oss alle fordeler, sjanser til å lære fra hverandre og plass til å utvikle seg.

Med vennlig hilsen,
En stor del av rumenerne som lever i Norge

A devenit foarte popular in ultima vreme ca in media sa se discute si sa se scrie articole despre rromi, cersetori, hoti etc, care vin in Norvegia din alte tari, precum Romania. Ziarele si emisiunile TV prezinta reportaje elaborate despre acest fenomen si prezinta fotografii si videoclipuri cu persoane care traiesc intr-o maniera complet necivilizata. Din acest motiv norvegienii au inceput sa creada ca Romania arata precum taberele tiganilor improvizate in Oslo si ca aproape toti cei care vin din Romania sunt nescolarizati si se ocupa numai cu furatul si cersitul.

Ceea ce bineinteles ca nu este adevarat!

Este foarte important sa se faca diferenta intre romani si rromi. Romania este o tara cu mai mult de 2000 de ani de istorie, cu traditii si valori vechi, cu o cultura europeana profunda.
Suntem oameni obisnuiti, care traiesc in case obisnuite, frumos mobilate, cu electrocasnice, TV si computer, care merg la scoala si au cunostinta de medicina moderna ( http://www.antena3.ro/en/romania/romania-high-performance-in-transplantation-the-fundeni-program-developed-unprecedentedly-over-the-last-year-224365.html ).

In ceea ce-i priveste pe rromi, ei sunt un popor migrator cu o cultura proprie, stabilit pe teritoriul Romaniei cu multi ani in urma, dar care traieste in continuare dupa vechile sale obiceiuri. Am incercat in tot acest timp sa-i integram pe rromi, ei beneficiaza in continuare de locuri gratuite, rezervate special pentru ei in scoli si universitati, iar societatile comerciale beneficiaza de reduceri de taxe daca angajeaza persoane de etnie rroma, dar nu este o misiune simpla aceea de a integra persoane care adesea refuza sa munceasca sau sa-si trimita copiii la scoala.

Dar cei mai multi dintre cei care vin in Norvegia fac acest lucru pentru a munci, e evolua si a cunoaste o noua cultura si nu au nici o intentie de a afecta negativ in vreun fel sociatatea norvegiana.
Daca luam ca exemplu un orasel de circa 35.000 locuitori vom observa ca doar acolo traiesc foarte multi romani cu studii superioare cum ar fi : 5 medici, 3 profesori, un avocat, mai multi ingineri, o cantareata de opera si alti cativa specialisti ( e foarte posibil sa fie si mai multi dar i-am mentionat strict pe cei de existenta carora stiu sigur). Sunt de asemenea multi altii (cred ca putem vorbi chiar de sute de persoane) cu studii medii, care muncesc in diferite domenii.

Toti platesc taxe si impozite, isi cumpara case, masini si alte produse, sustinand in acest fel economia si industria locala si nationala. Cei mai multi dintre ei au facut eforturi sustinute pentru a invata limba norvegiana, sunt calificati si motivati si fac o treaba foarte buna, care este profund apreciata la locul de munca. Dar nimeni nu vorbeste despre ei!

Cantareata de opera organizeaza concerte si alte activitati culturale in colaborare cu organizatii culturale locale si sub o alta initiativa privata s-a strans un fond de carte pentru copii, in limba romana, care a fost donat Bibliotecii norvegiene. Cu peste 100 de titluri, aceasta este una dintre cele mai mari colectii de carte intr-o limba straina.  Cu toate acestea ziarul local nu a fost interesat sa scrie despre acest subiect!

Sunt foarte putini cei care stiu ca inventatorii avionului, al stiloului si nu in ultimul rand al insulinei, sunt romani ( http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Romanian_inventors_and_discoverers ), ca Romania ocupa locul doi in lume, dupa Rusia la balet, teatru si gimnastica (http://www.youtube.com/watch?v=_dT48gnDyIg ), ca elevii romani castiga anual concursuri internationale de matematica, chimie si informatica (, http://business-review.eu/featured/outstanding-results-received-by-romanian-students-at-international-informatics-olympic-contest/,http://www.antena3.ro/en/romania/five-medals-for-romania-at-the-international-olympiad-of-astronomy-and-astrophysics-223754.html) sau ca numerosi romani lucreaza la Microsoft si in universitati si centre de cercetare celebre in lume.

Fiecare tara are probleme si elemente de care nu este mandra, dar nu acestea sunt reprezentative pentru tara respectiva si este incorect sa prezentam doar aspectele negative pentru ca acest lucru duce la neintelegeri si deruta. Este deosebit de important ca oamenii sa fie informati si sa aiba o imagine completa si corecta asupra unor fenomeme sociale actuale, cum ar fi imigratia, pentru a evita ca toti cei care vin dintr-o anumita tara sa fie subestimati si tratati cu neincredere si sa li se nege sanse pe care de fapt le merita.
Criminalitatea este o responsabilitate care trebuie asumata individual si pedepsita in conformitate cu legile tarii respective. Dar este de preferat ca astfel de situatii sa nu fie prezentate sub denumiri generice, care pot crea in ochii norvegienilor o imagine nagativa rasfranta asupra unei intregi natiuni.

Avem incredere ca prin colaborare si comunicare eficienta intre romani si norvegieni, putem sa ne cunoastem si intelegem reciproc si putem trai intr-o societate sigura, corecta si toleranta, care sa ne ofere tuturor avantaje, sansa de a invata unii de la altii si spatiul necesar pentru a ne dezvolta.

Cu stima,
O mare parte dintre romanii care traiesc in Norvegia

La multi ani, Tamara Buciuceanu-Botez !

''Sunt foarte bucuroasa si ma gandesc ca nu am trait degeaba!

Si sa stiti, cel mai mare lucru pe care am vrut sa-l inscriu in viata mea a fost sa fiu generoasa cu toti oamenii pe care i-am intalnit si mai mult cu cei cu care am jucat.''


Fiind o mare iubitoare de teatru, nu pot sa nu marchez ziua de astazi, 10 august, zi in care Tamara Buciuceanu-Botez implineste 84 de ani.

Prin talentul si devotamentul dansei, aceasta minunata doamna a descretit fruntile mai multor generatii la rand si le-a adus tuturor in minte si in suflete bucuria inegalabila de a lua parte la un act artistic desavarsit.
Este intruchiparea perfecta a bucuriei de a trai, ''a nu trai degeaba'' asa cum spunea chiar dansa, ci de a trai frumos, muncind asiduu pentru a darui apoi celor din jur o clipa de neuitata bucurie, o raza dintr-un suflet mare cat soarele, o lectie de viata.
Aniversarea dansei este o sarbatoare pentru noi toti pentru ca ea nu mai e demult o straina pentru noi, ci face parte din familia noastra a fiecaruia dintre cei care au vazut-o macar o data la televizor sau pe scena si din familia mare a neamului romanesc, caruia ii face atata cinste.
La multi ani, stimata doamna ! Va multumim pentru tot ceea ce ati facut pentru noi in toti acesti ani si va dorim sanatate inca o mie de ani de aici inainte !

Mai multe despre dansa si despre cartea autobiografica :

http://www.agerpres.ro/media/index.php/cultura/item/199977-Volumul-autobiografic-Tamara-Buciuceanu-O-viata-inchinata-scenei-de-Bogdana-Darie-lansat-la-Bookfest.html

http://jurnalul.ro/cultura/carte/tamara-buciuceanu-o-viata-inchinata-scenei-644260.html

Interviuri cu Tamara Buciuceanu :

http://www.taifasuri.ro/taifasuri/la-taifas/2700-tamara-buciuceanu-vreau-sa-traiesc-ca-sa-mai-pot-juca-putin-nr252-sapt07-13-ian-2010.html

http://www.romanialibera.ro/timpul-liber/timp-liber/tamara-buciuceanu-botez-ma-gandesc-ca-nu-am-trait-degeaba-129100.html

Tacamurile din argint, intre traditie si sanatate

 

Argintul este cunoscut din cele mai vechi timpuri  pentru calitatile lui antibacteriene. Acum 4.000 de ani, medicii chinezi faceau acupunctura cu ace de argint.
Fenicienii navigau luni intregi peste mari. Ei transportau apa, vinul şi laptele in vase din argint, pentru a le pastra nealterate un timp indelungat. Colonistii americani care strabateau Vestul puneau adesea un dolar de argint in lapte pentru a-i intarzia alterarea.
La inceputul secolului, doctorii prescriau nitrat de argint pentru ulcerele de stomac şi puneau cateva picaturi de solutie de argint in ochii nou-nascutului pentru a distruge eventualele bacterii care ar fi putut provoca orbirea. 

El este folosit si in industria moderna, statiile cosmice NASA şi MIR folosind argintul coloidal pentru transformarea apei reziduale în apa potabila. A fost de asemenea utilizat la filtrele mastilor celor care se ocupau cu dezinfectarea în timpul epidemiei de gripa aviara, iar pereţii frigiderelor sunt tratati cu ioni de argint impotriva formarii bacteriilor urat mirositoare.

Rolul argintului în organismul uman poate fi descris ca un „sistem imunitar secundar“.
Din rezultatele obţinute de dr. Hery Margraff aflam ca argintul are capacitatea de a distruge în 6 minute peste 650 de categorii de microorganisme patogene, virusuri, bacterii, paraziti şi fungi.
Ca antibiotic natural, argintul lupta cu bacilulul dizenteriei, cu Salmonela, Escherichia coli, Streptococul pneumoniae, Streptococul mutans (cauzator principal al cariilor dentare) şi alte microorganisme daunatoare.
S-a mai constatat ca argintul este un puternic antioxidant natural, distrugand radicalii liberi (cauza a peste 60 de boli printre care cancerul şi boala Alzheimer).

In domeniul chirurgiei, argintul e folosit la unirea vaselor cerebrale sau închiderea defectelor de pe suprafaţa craniului (metoda Heingenheim).

Argintul a fost insa uitat si mai ales detronat de apartia antibioticelor sintetice, care sunt in present intensiv promovate pentru ca  deservesc atat de bine interesele fianciare ale marilor corporatii farmaceutice.
Rezultatele cercetarilor stiintifice par totusi, din perspectiva unora, insuficiente sau neconcludente. Ce-i drept, nu sunt pe piata foarte multe informatii in acest sens, pentru ca, asa cum ziceam mai sus, interesele finaciare ii fac pe unii sa ne umple mintea cu asa-zisele avantaje ale unor substante sintetice, despre care aflam mai tarziu ca fac mult mai mult rau decat bine. Ramane deci la initiativa noastra sa ne aplecam atentia asupra unor posibile remedii naturale.

Exista si alte aspecte care sa ne faca sa credem ca argintul are intr-adevar anumite beneficii. Exista in numeroase tari traditia de a oferi copiilor ca si cadou de botez.o lingurita de argint.

Lingura sau lingurita de argint apare in diferite culturi si traditii. In Coreea tacamul de argint era folosit ca ustensila de identificare a alimentelor otravite, iar in limba engleza expresia ‘’silver spoon’’ (lingurita de argint) este sinonima cu buna-stare. Tot in limba engleza sintagma ‘’ have been born with a silver spoon in his mouth’’ (‘’s-a nascut cu o lingurita de argint in gura’’) face referire la o persoana cu o conditie fizica si sociala privilegiata, avantaje de care cel in cauza nu este neaparat constient. De altfel, tacamurile de argint au reprezentat totdeuna un simbol al clasei nobiliare. Fara exceptie, cei instariti au folosit tacamuri fabricate din acest metal pretios si iti depozitau rezervele de apa potabila in vase de argint. Familiile regale le folosesc si astazi.

Credeti ca in conditiile in care interioarele palatelor sunt toate decorate cu obiecte aurite, chiar peretii sau tavenle sunt imbracate in foita de aur, nu si-ar fi permis locatarii lor si tacamuri sau vesela din aur ? Eu cred ca ei aveau un motiv intemeiat pentru care le foloseau totusi pe cele din argint!

Chiar si vechii greci au observat că în perioada războaielor, aristocraţii nu sufereau de dizenterie.Explicaţia: foloseau tacâmuri şi veselă din argint care i-a protejat de multe epidemii şi boli.

Strămoşii noştri primeau o oarecare doză de argint prin hrană.
Tehnologiile moderne din agricultură au distrus 85% din rezervele de argint ale solului, astfel încât acest element nu mai există în alimentele pe care le consumam.
Gasim insa tratamente pe baza de apa cu argint coloidal, aparate cu ajutorul carora sa preparam aceasta solutie, sau avem oricand la dispozitie solutia simpla de a folosi tacamuri sau vase din argint.

Este de avut in vedere faptul ca argintul coloidal (forma sub care este de obicei ingerat argintul) in cantitati prea mari poate duce la colorarea pielii intr-o nuanta bleu, la sedimentarea argintului pe diferite organe sau la intoxicatii. Dar pana si semintele de mar, despre care stim cu totii ca sunt deosebit de benefice pentru stomac, contin cianura. Relevanta este deci cantitatea!

Cercetătorii au stabilit că 0,088 mg de argint reprezintă cantitatea medie zilnică necesara organismului uman. Solutiile de argint coloidal si tratamentele pe baza acestui produs contin totdeuna si doza recomandata in functie de concentratia preparatului. Medicul homeopat este de asemenea in masura sa va sfatuiasca.
Avem la indemana si solutia de a pune pur si simplu un banut sau o lingurita de argint intr-un pahar cu apa, pe care dupa cateva minute putem sa o bem sau sa o folosim pentru dezinfectarea mainilor, a ranilor, sau a anumitor obiecte sau in compozitia tratamentelor cosmetice pregatite in casa.

Mai multe informatii despre riscuri si beneficii :

 

 http://www.amosnews.ro/arhiva/stiati-argintul-face-minuni-14-06-2011

 

http://www.silvergen.com/cancer_and_silver.htm

Multa sanatate !