Tuesday 18 November 2014

Cine e diaspora si de ce-i pasă



Am constatat cu tristeţe că exista un număr foarte mare de romani care trăiesc cu falsa impresie că cei care se afla dincolo de graniţele României sunt complet detaşaţi de ceea ce se întâmpla in ţară. Mai mult chiar, ii identifică pe aceştia cu nişte trădători de neam, care au fugit in lume si i-au lăsat pe ceilalţi singuri la greu si astfel nu-şi mai merita titulatura şi drepturile de cetăţeni români.

De partea cealaltă a graniţelor, lucrurile se văd si se trăiesc insă altfel, iar cei vizaţi nu se recunosc nicidecum în descrierea de mai sus.

Haideţi să facem deci cunoştinţa!

Ne prezentam noi primii! Noi, romanii care trăim în alte ţări suntem cei care ne facem vinovaţi de dorinţa de mai bine, de mai curat, de mai frumos si de curajul de a face un demers complicat şi riscant pentru a ne atinge visul. Ne-am dorit cu tot dinadinsul să vedem pe pielea noastră cum e să fii respectat şi apreciat pentru calităţile pe care le avem. Ne-a alungat de acasă curiozitatea si întrebarea ‘’de ce la alţii se poate, cum au făcut si mai ales de ce n-am putea face si noi la fel?’’. Am vrut să le oferim copiilor noştri o altă perspectivă decât aceea de a-şi sufoca întreaga copilărie intr-o şcoala ultra-solicitanta dar care la final ii duce direct pe calea şomajului sau a locurilor de muncă necalificate si prost plătite.

Da, recunoaştem că n-am acceptat ideea de a ne irosi tot timpul si toată energia doar pentru a supravieţui! Am vrut să fim utili nouă înşine si altora, să cunoaştem si să realizam mai mult.
Si cei mai mulţi dintre noi au reuşit asta. Dar cu un preţ si încă unul foarte mare. Astfel tot noi suntem aceia care ne trezim în fiecare dimineaţa si mergem la muncă cu gândul la oameni dragi aflaţi departe. Pe unii dintre ei poate nici nu vom apuca să-i mai vedem…

Am simţit in gura gustul amar al singurătăţii de multe ori, dar am mers înainte. Am făcut-o fie pentru că am crezut că darul intelectual pe care-l avem trebuie  înmulţit, nu  îngropat, fie pentru că nu am putut sta cu mâinile in sân atunci când copiii trebuiau trimişi la şcoala, sau le lipsea un acoperiş deasupra capului, când cineva apropiat avea nevoie de îngrijiri medicale (sau de şpăgi pentru a primi îngrijirile respective) aberant de scumpe pentru veniturile din România si fără de care n-ar mai fi in viata. Iar de multe ori daca n-am avut copiii sau bolnavii noştri am pus mană de la mană si i-am ajutat pe-ai altora, aflaţi in nişte colţuri de ţara de care ştie doar Dumnezeu pentru că autorităţile nu le ştiu, nefiind nimic de ‘’administrat’’ pe-acolo.

Câştigam mai bine veţi spune. Da, e adevărat! Dar sunt bani câştigaţi cu trudă, cu efortul neîncetat de a ne dovedi valoarea si de a câştiga încrederea celor din jur, luptându-ne fără oprire cu discriminarea, cu prejudecăţile si cu temerile celor din ţările in care am venit. Asta pentru că de noi nu-i pasă nimănui: infractorii au acaparat Europa, Ministerul de Externe are orice altă problema numai imaginea României in afară nu, politicienii ne jignesc, consulii si ambasadorii ne ameninţă cu spray lacrimogen când vrem să votam, iar cei de acasă fie ne dispreţuiesc fie ne invidiază.

Cu toate acestea nouă ne pasa de romani si de România! Si nu cred ca o puteam dovedi mai bine decât am făcut-o cu ocazia acestor alegeri prezidenţiale. Faptul că atâţia oameni au făcut un efort fizic si psihic atât de mare pentru tara lor este dovada clara că nu le e indiferent ce se întâmpla acolo. E cel mai bun argument care să ilustreze că deşi am plecat, ne dorim ca celor care sunt in continuare acolo, rude si prieteni, să le fie mai bine si poate si nouă dacă intr-o zi vom putea să ne întoarcem. 

Ceea ce s-a întâmplat acum este dovada extraordinara (si neaşteptata din punctul meu de vedere) ca romanii au învăţat intr-adevăr ceva de la gazdele lor: i-au văzut pe aceştia uniţi pentru tara lor oricare ar fi ea si oricare ar fi problemele ei si au făcut acelaşi lucru. La fel cum modul in care s-a inclinat balanţa voturilor arată că am înţeles că nu minciuna, mita, înşelătoria si tupeul suficient de mare cat să acopere ignoranţa fac o tara să meargă înainte.

Trăim cu speranţa că veţi înţelege că plecarea noastră nu e un act de laşitate sau de trădare ci unul de curaj. Viata noastră in străinătate nu e nici pe departe atât de simpla pe cat poate părea; nu aşterne nimeni petale de trandafiri pe unde păşim si nu ne aşteaptă nimeni nicăieri cu pâine si cu sare. Dar ne dam cu toţii silinţa, fiecare acolo unde e si cei mai mulţi sunt in continuare cu sufletul, sau cel puţin cu o părticica cat de mica din el, alături de ţara natală si-i doresc binele. Si mulţi s-ar întoarce, o vor si face poate, dar abia atunci când veţi fi pregătiţi sa-i primiţi, să ascultaţi ce au de spus si sa-i lăsaţi să aducă cu ei si să  pună in aplicare ceea ce au învăţat de acolo de unde au trăit.

Aşteptăm să înţelegeţi că am fost nevoiţi să plecam, am fost alungaţi.Trebuia să zburam din cuib dacă voiam să ne crească aripile!



Thursday 25 September 2014

Reţeta succesului



Partea II – Practica 

Cam acestea fiind spuse .aş avea nevoie de vreo 10 ore în plus pe zi. Aaa, dar am uitat să includ în calcul o serie de activitaţi precum curăţenie generală periodică, văruit, întâmplări neprevăzute, vizite, programări la medic sau la un salon, cursuri şi alte aspecte care presupun uz de timp şi energie precum bautul a 2l de apa pe zi, cura de detoxifiere etc. Vezi câte am uitat ?! Doar au zis ăştia la TV sa iau gingo-biloba!!! Dar faptul ca ziua e prea scurtă şi viaţa insăsi uneori, nu poate fi o piedica in calea mea spre succes!
Gata cu văicăreala, fac un plan!

Îmi iau balerinii în picioare ca să fiu trendy(cine ar fi zis că aşa ceva va ajunge vreodată să fie la moda?!) şi mă duc pe jos la serviciu. S-ar putea să îmi ia mai mult de o jumătate de oră dar se punea problema că trebuie minim o jumătate de oră de mişcare pe zi deci e in regulă, abia am timp să mai beau şi nişte apă pe drum. Iau şi copilul cu mine ca să-l alăptez sprijinit pe tastatură. In acest fel salvez o grămadă de timp şi bifez şi multe alte cerinte: alăptatul iî public şi pană la o vârstă inaintată a copilului, imaginea mea de mamă/femeie emancipată şi dezinhibată şi în plus, în loc de 3-4 ore petrec 8 cu cel mic. 1-0 pentru mine ca mamă!

Îmi imaginez că initiativa mea îl va impresiona pe şef prin practicitate şi eficienta şi daca el e suficient de bătrân, bogat şi neatrăgător, (matur am vrut să spun, mă scuzaţi!) ar fi o idee să-l iau şi de soţ. Am văzut eu la TV şi prin reviste că aşa se naşte dragostea adevărată şi dezinteresată şi e foarte posibil sa-mi crească brusc şi …talentele, cele muzicale cel mai probabil. Am economisit deja foarte mult timp preţios aşa că îmi rămâne suficient ca să mă fac vedeta (sau ministru - în principiu orice vreau eu) şi să apar la TV ca să-mi exprim critici şi păreri în termeni gen ‘’succesuri’’, ‘’ce prosti sunt unele persoane’’ etc. şi să le ‘’bag telespectatorilor nişte idei cu forcepsul în cap’’.

Este de asemenea demonstrat faptul că şi căsătoria cu un fotbalist îi aduc brusc tinerei doamne o crestere semnificativa a frumuseţii şi a inteligentei. Fenomenul este evident, deşi încă nu a fost demonstrat ştiintiţic modul în care se produce, dar bănuiesc că se fac studii în acest sens.

Toate acestea mă fac să mă relaxez în privinta obligatiei mele de a mai pierde vreme cu lectura şi alte activităţi culturale, deci am mai salvat o ora-două. În timpul ăsta mai bine fac o salata din ‘’hartia verde’’ cumparată de la supermarket pe post de legumă proaspătă, si o stropesc cu zeamă de lămaie modificata genetic. Totul e să arate ca o ikebana şi să dea bine în poza.

Mai trebuie să rezolv problema microorganismelor din perne şi a prafului din casă dar trebuie să am incredere in medicina modernă salvatoare care sigur va inventa şi ne va vinde un vaccin şi împotriva lor, exista de altfel unul pentru orice.

Viaţa de noapte activa şi citatul scris pe oglindă rămân valabile! Mai comprimăm pe ici pe colo, dar la lucrurile serioase nu putem umbla, trebuie să le acordam în continuare timpul şi atentia cuvenite!

Hai că nici n-a fost chiar aşa de greu! Totul e să ştii ce vrei, să nu te lasi îngradită de principii şi moravuri demodate şi să nu pierzi timp preţios prin biblioteci. Doar de atât ai nevoie şi de un pic de noroc şi devii brusc model de urmat pentru o întreagă generatie!


Tuesday 23 September 2014

Reţeta succesului



Partea I - Teoria


Ca orice femeie modernă care se respectă, mai citesc şi eu din când în când diverse articole de fashion, lifestyle, parenting, în fine o serie întreaga de domenii care aparent au o denumire doar în limba engleză. Punând cap la cap toate informaţiile şi sfaturile pe care le-am primit prin intermediul acestora am făcut un fel de portret robot al felului în care ar trebui să arate o zi obişnuită din viaţa mea, aşa încat să se considere că mă ridic la nivelul cerinţelor contemporane şi că sunt o persoană de succes.

Astfel dimineaţa cand mă trezesc încep prin a zâmbi larg mesajului motivator înscris pe oglinda din baie, fără de care viata mea ar fi de un pesimism patetic. Imediat, pe stomacul gol, beau o cană de apa (preferabil caldă) şi tot pe stomacul gol mananc un măr (nu ştiu dacă apa dinainte se pune sau nu, erau în articole diferite). Imi fac un machiaj natural, dar care sa îmi puna în evidenţa trăsăturile, mă imbrac cu ceva elegant, care sa fie în acelaşi timp comod, sexy, dar nu prea. Mă delectez alături de familie cu un mic dejun sănătos, pregătesc copilul de scoală/gradiniţă şi merg la serviciu.
Aici trebuie să fiu mereu plină de energie, motivată si profesionistă, izvor nesecat de idei şi de soluţii salvatoare, sugestii care să impresioneze şefii şi putere de muncă de neegalat timp de 8-10 ore pe zi.

Revenită acasă, pregătesc masa de prânz, obligatoriu gustoasă, hrănitoare, preparată după reţete moderne cu denumiri pe care abia le poate pronunţa şi logopedul, cu un aspect demn de un show culinar (trebuie să pun şi poza pe reţeaua de socializare şi nu mă pot prezenta cu orice tocăniţa) şi mai ales din ingrediente ecologice procurate cu migala, Dumnezeu ştie de unde.

Minim 3 ore pe zi trebuie să le petrec cu copilul, punand în practica activitaţi educative şi mai ales noua mea variantă de limbaj compusă din fraze exclusiv pozitive (folosirea cuvantului ‘’nu’’ fiind profund deazvuată de catre pediatri şi psihologi) si în general controlându-mi şi analizându-mi fiecare cuvant şi reactie, cea mai mica scăpare din partea mea fiind traumatizantă pentru viitorul adult. Evident că trebuie să însoţesc micuţul şi la diferite activitaţi sportive, culturale etc şi sa petrec aproximativ o ora cu el in pat pană adoarme (ca doar n-o să doarma singur î n patuţul lui pentru ca asta e traumatizant).

Pentru sănătatea mea fizica şi psihica sunt obligatorii zilnic cate o jumatate de oră de miscare şi o altă jumătate de oră de relaxare, timp pentru mine.

Nu pot neglija sub nici o formă curaţenia pentru ca au descoperit cercetătorii cat de nociv este praful din casă, nici nu bănuim ce boli grave putem face din cauza lui!

Se cere sa fiu mereu la curent cu ştirile, noutaţile din domeniul meu de activitate, tendinţele modei, situaţia politică internaţională, noile teorii despre creşterea copiilor pentru ca exemplu părinţilor noştri clar nu e unul de urmat (cică de aceea suntem noi traumatizaţi acum pt ca ne spuneau ei ‘’Nu!!!’’ cand voiam să bagam ceva in priză) şi sa imi iau puţin de lucru acasă cand e necesar. Evident că o carte bună e hrană pentru suflet (o doamnă bine ca mine trebuie să aiba şi ceva cultură generală) la fel şi un concert, expozitie etc.

Aşa cum florile sunt udate regulat, la fel şi relaţiile cer să fie întretinute, deci nu pot scoate din calcul nici un telefon dat unei prietene, o ieşire cu grupul in cel mai tare club al momentului.

Mai sunt de avut în vedere rudele, mama, bunica, oameni importanţi pentru noi dar cărora le oferim prea puţin timp şi atenţie, deci măcar din când in când calculăm şi un telefon mătuşii, o cafea baută cu mama, cumpărături pentru bunica şamd.

După ce m-am achitat de aceste sarcini şi încă alte cateva colaterale, nu-mi rămane decât să îmi pun o lenjeria provocatoare şi sa-mi folosesc restul de initiativă şi inventivitate in intimitate, viaţa sexulala indestulătoare şi ‘’condimentată’’ fiind indispensabilă evolutiei pozitive a relaţiei de cuplu şi dezvoltării psiho-sociale individuale (ştiţi voi articolele alea: ‘’X beneficii ale sexului.’’).

Mai am nevoie doar de 7-8 ore de somn profund şi odihnitor pentru ca mâine dimineaţa să mă trezesc din nou zambind în oglindă.

Și acum conlcuzia: în cifre, că vorba aia: trebuie să arăt ca o doamnă şi să gândesc ca un bărbat

8h muncă + 1h drum dus/întors + 1h machiat/îmbracat/mic dejun + 4h cu copilul + 2h pregătit prânz/mâncat + 1h socializare + 1h (mişcare si relaxare) + 2h curaţenie/igiena personală + 1h prietenie/familie + 1h cumpărături + 1h intimitate + 1h diverse + 2h ştiri/lectură/cultură +8h somn = 34 h

Deci toate acestea nu-mi vor ocupa decât 34 de ore pe zi, restul lucrurilor se pot face în timpul liber!

Va urma...


Sursa fotografiei

Monday 11 August 2014

Mama perfectă

Pentru a începe direct cu concluzia voi spune că mama perfectă nu există, aşa cum prea bine ştim că tot ceea ce facem este supus imperfecţiunii, dar este de la sine înţeles că ne dam toată silinţa, mai ales in acest domeniu al maternitatii şi că facem totul cu dragoste şi cu bune-intenţii. Fiecare dintre noi îşi doreste să fie o mama aproape perfectă, dar nu e nici pe departe atât de simplu când, citind pe această tema, ai impresia că pentru a creşte un copil trebuie neaparat să îţi dai demisia de la serviciu şi să inveţi pe de rost o intreagă bibliotecă de psihologie aplicată.

Ce este cel mai usor pe lume? Să cădem în extreme! Astfel dacă nu cu mult timp în urmă, înaintaşele nostre şi-ar fi dat şi viaţa pentru dreptul la un loc de munca, o viaţă petrecută şi în afara grijilor casnice, astăzi este intens promovată imaginea mamei casnice, femeia care odata ce devine mamă renunţă complet la viaţa, la pasiunile si la realizarile ei personale pentru a fi exclusiv mamă. Maternitatea devine un fel de mânăstire în care daca ai intrat, te lepezi de viata ‘’din lume’’. Pe scurt daca ai manichiura facută sau vorbesti despre locul tau de muncă, nu exclusiv despre scutece si biberoane atunci e clar că nu eşti o mamă bună.

Deşi nu ne face plăcere sa o recunoaştem, puii îşi vor lua zborul din cuib şi asta se va intâmpla mereu mai devreme decât ne-am aşteptat. Și atunci, gândind in perspectivă, peste 15-20 de ani (am facut un calcul şi nici măcar nu voi fi inspăimântator de bătrână atunci) când copilul pleaca, eu rămân cu un tricou marimea XL mirosind a mâncare, o casă dezinfectată în fiecare colt, un caiet întreg plin de retete, o căsnicie blazată demult şi nici un scop sau plan de viitor?! Mmm….sună bine, dar nu, mulţumesc!

În primul rând această renunţare completă nu e un lucru simplu, ci pentru cele mai multe un sacrificiu care în timp dă nastere la frustrări şi la momente regretabile în care apar reproşuri şi afirmatii gen: ‘’ m-am sacrificat atat pentru tine si tu acum…’’. Parinţii care trăiesc doar prin intermediul copiilor pun adesea asupra acestora o presiune foarte mare de a realiza tot ceea ce imagineaza ei, iar eventualele insuccese sau diferenţe de opinii şi alegeri dau naştere unei stări de frustrare generală si de neîncredere în capacitatile proprii din partea copilului. Iar asta nu o spun eu, ci psihologii si mărturiile adulţilor care au crescut în acest gen de familie.

În acelaşi timp, uităm adesea că pe langa afecţiune, hrană, educaţie etc noi le oferim (indiferent dacă realizăm sau nu) copiilor noştri un exemplu, primul şi cel mai important, în funcţie de care ei îşi stabilesc o serie de valori şi de aspiraţii. Dedicându-ma exclusiv si excesiv maternitaţii si neglijându-ma complet pe mine ca femeie, ca om, ca sotie şi alte multe roluri pe care le am, mă depersonalizez şi mă transform treptat, inclusiv in ochii copilului, într-o sclavă care are ca singur rol satisfacerea imediată a nevoilor lui, mai mult sau mai putin reale şi urgente. Sincer vă spun că nu mi-aş dori ca fiica mea, vazându-mă pe mine, să aibă ca principal ideal in viaţă găsirea celui mai eficient detergent şi cresterea propriilor copii după litera unei cărti, fără a trece nimic prin filtrul propriu. Și nici varianta opusă, în care ea mă considera complet nedemnă de luat exemplu şi incapabilă să înteleg şi să discut cu ea aspiraţiile ei personale şi profesionale, nu mă încantă cu nimic mai mult.

Cu alte cuvinte, îmi doresc şi mă simt datoare să fiu pentru copilul meu, pentru mine şi pentru cei din jurul meu, mai mult decat femeia aceea care alăpteaza veşnic, reuşeşte cea mai complicată prăjitură şi spală cele mai albe şosete.

Consider că pentru a deveni adulţi integri şi de succes, copii nu au nevoie de sclavi, ci de modele, de oameni care sa le insufle valori, aspiraţii inalte şi care sa le deschidă drumuri, sa-i motiveze şi să reprezinte dovada vie şi palpabilă a faptului că dacă se vrea se poate reuşi, indiferent cat de greu ar fi.

Ajunsă la varsta maturitaţii, realizez că cea mai mare parte a ceea ce sunt astăzi o datorez modelelor feminine din familia mea: mama si bunica si nu-mi doresc nici o secundă ca ele să fi stat acasă sau să fi renuntat la ceva ce le defineste pentru mine. Nu cred că am fost crescută după vreo carte modernă de parenting scrisă de un psiholog american şi nu-mi amintesc şi nici nu-mi pasă dacă am mâncat vreodată cartofi prajiti de doua ori in cursul aceleeaşi săptămâni. Știu însă că mi-au fost insuflate independenţa, curajul de a lua hotarâri în nume propriu, de a lupta şi de a realiza ceea ce-mi doresc, am văzut cât de importante sunt eleganta şi feminitatea, am invăţat ce inseamna seriozitatea şi responsabilitatea. Și asta nu pentru că mi le-ar fi spus ele in termeni sofisticaţi, ci pentru că le-am vazut efectiv trăind zi de zi, asumându-şi cu curaj diferite roluri şi trecând cu graţie de la unul la altul.

Departe de mine ideea de a promova imaginea unui parinte egoist! Dragostea necondiţionată faţă de copii şi faptul că ei sunt totdeuna prioritari rămân nestrămutate. Pledez însă pentru faptul că, deşi devenim mame şi asta ne ocupă mult timp şi energie, noi rămânem in continuare femei, soţii şi nu numai şi avem nu numai dreptul dar şi obligaţia de a nu neglija aceste aspecte. E greu să jonglezi in acelaşi timp cu biberonul, cu oja, cu tastatura şi cu multe altele, dar cu puţin efort şi un pic de ajutor uneori, reuşim să păstrăm un echilibru şi să avem realizări şi implicit mulţumiri pe mai multe planuri, ceea ce se dovedeşte benefic atât pentru noi personal cat şi pentru cei de lânga noi, inclusiv pentru dezvoltarea copiilor.

Evident că fiecare persoană e liberă să aleagă in functie de ceea ce i se potriveşte, ce o multumeşte, şi de ceea ce îi permite contextul, pentru ca nu totodeuna putem alege, dar cred că inainte de a face o alegere e bine să vezi ambele feţe ale medaliei, să analizezi toate argumentele, să gândesti pe termen lung şi apoi să alegi ceea ce consideri şi ce simţi tu că este cu adevarat mai bine, facând doar compromisurile pe care le consideri necesare şi cu care poţi trăi, nu cele promovate de o modă trecătoare şi de persoane care te judeca nefondat.

Sursa foto: FotoPassion

Monday 30 June 2014

Prima aniversare

 


Dragii mei cititori, felicitări!

Astăzi împlinim un an de când construim împreună acest blog, eu pe o parte, voi pe cealaltă, dând viaţa acestui colţ de relaxare, dar şi de meditaţie- idei, gâduri, experienţe si informaţii asternute aici pentru a le împărtasi unii cu alţii şi a le dezbate impreuna, încercâd astfel să învătăm şi să înteţegem mai mult, ca să judecăm mai putin.

Scriu de fiecare dată cu drag şi cu gândul la voi, iar momentele în care imi spuneţi că ceea ce aţi citit vi s-a părut interesant, sau că v-ati regăsit în mesajul rândurilor mele, constituie combustibilul necesar pentru a găsi mereu energie si inspiraţie pentru noi articole.

Vă mulţumesc că sunteţi alături de mine în această călătorie şi vă aştept in continuare cu sugestii şi comentarii!

La mulţi ani !


Friday 20 June 2014

Cei mai fericiţi oameni de pe planetă


Există o tendinţă de a cuantifica şi prezenta totul şablonat sub formă de sondaje şi statistici, inclusiv aspecte subiective şi extrem de fluctuante ale vietii noastre, imposibil de constrâns în parametri numerici. Un exemplu în acest sens mi se pare sondajul mediatizat cu ceva timp în urmă, conform căruia nordicii ar fi cei mai fericiţi oameni de pe pământ.

Privindu-i mai îndeaproape pe aceşti fericiţi notorii, am constatat că existenţa lor este guvernată de o serie de convenienţe sociale foarte puternice, de bariera cărora foarte puţini se aventurează să treacă. Din gama: ‘’aşa ceva nu se face’’. Vă sună probabil cunoscut pentru că avem şi noi în societatea românească destule de-astea, nu exact aceleaşi, dar la fel de numeroase. Astfel, în cadrul comunităţii nordice, exprimarea netemperată şi neprelucrată a sentimentelor, fie ele pozitive sau negative, nu e vazută cu ochi prea buni. Rigorile sociale şi legile nescrise îi cer omului, indiferent de contextul în care se află, să fie puternic, echilibrat, să arate mulţumit şi stăpân pe situaţie.

Nu vezi aproape niciodată pe cineva în jurul tău nici plângând, nici fiind extrem de entuziast, nici chiar în momente în care (din punctul meu de vedere cel puţin) ar fi de inţeles să se manifeste astfel. Un puseu de sinceritate sau o exprimare prea zgomotoasă a unor trairi naşte suspiciunea lipsei de control. Derapajul e de obicei remediat imediat, chiar de către cel care-l comite, acesta revenindu-şi brusc la o stare de aparent echilibru, autoconsolându-se cu o fraza gen ‘’Se va rezolva pana la urma ‘’(‘’Det ordener seg’’) rostită pe un ton neutru. Dacă îi e rău îşi ia trei zile libere, nu suferă în văzul lumii şi mai ales nu se plânge. Stă acasă şi se tratează cu Paracetamol, iar când s-a întors bine-sănătos nu e asaltat de colegi cu intrebări despre cum i-a fost, cum se mai simte, dacă e mai bine etc.

O zi obişnuită petrecută în Romania, în care te injuri cu participantii la trafic, şeful suprasolicitat îşi varsă nervii pe tine, iar tu te plângi colegei de birou despre cearta de aseară cu sotul/sotia etc pare astfel ruptă dintr-un film bizar, sau mai degrabă o stare de isterie generală (între noi fie vorba, nu e departe de realitate uneori). Noi avem însă ordinea noastră în aceasta dezordine, iar acesta este modul nostru de a ne elibera de stress, exprimându-ne frustrările, lăsându-ne bucuriile şi tristetile să zboare libere dincolo de graniţa fiinţei noastre, atunci când aceste sentimente sunt prea puternice pentru a fi ţinute captive. Aceste manifestări ne ajută să comunicam, să ne cunoastem şi să ne apropiem unii de alţii prin empatie.

Indubitabil, atmosfera generală din mediul scandinav este mult mai echilibrată, mai liniştită, propice concentrării şi desfăşurării unor activitati personale sau profesionale. La nivel individual însă, omul se poate simţi încorsetat, obligat să poarte masca rigidă a unei persoane reci şi cu o voinţă nestrămutată. Necesitatea imperioasă de a evada din acest tipar strict îi face pe mulţi norvegieni (şi nu numai) să se dedice la sfarşit de săptamână sau cu alte ocazii, exceselor de tot felul, mai ales cel de alcool, sub influenţa căruia devin de nerecunoscut, alunecând în extrema cealaltă, dând frau liber unei cascade de lacrimi sau de râsete, aparent inexplicabile.

Cu alte cuvinte: şi aşa-i rau si aşa nu-i bine.

Cert este insă ca de o formă sau alta de catharsis* avem cu toţii nevoie, mai ales în contextul societaţii contemporane care ne impune rigori din ce în ce mai stricte, cerându-ne să fim tot timpul aproape de perfecţiune. Nevoia de exprimare, de comunicare şi de împărtăsire cu ceilalţi a propriilor trăiri este o componentă fundamentală a fiinţei umane şi care iese totdeuna la iveala, sub o formă sau alta, mai mult sau mai puţin elegantă.

Concluzia mea este că nordicii nu sunt nici mai fericiţi nici mai puţin fericiţi decât noi sau decât alte popoare. Sunt oameni vii cu sentimente şi framântări, la fel ca toţi ceilalţi. Au doar o perspectivă usor mai optimistă şi mai patriotică decât noi şi forme diferite de a (nu) exprima ceea ce simt, un alt stil de viaţă sedimentat în timp ca urmare a diferitelor influenţe istorice, culturale, psiho-sociale etc.



*CÁTHARSIS s. n. 1. Purificare a spiritului cu ajutorul artei prin participare intensă la fenomenul artistic. 2. (În psihanaliză) Efect terapeutic obținut prin descărcarea unei trăiri refulate.


PS: Nu am studii sociologice sau psihologice şi nici nu fac muncă de cercetare. Vă prezint doar anumite aspecte, în lumina în care le percep eu în urma experienţelor de zi cu zi. Avem astfel de-a face cu o serie de concluzii personale, subiective, aşa că vă rog să le trataţi ca atare! Mulţumesc!



Thursday 12 June 2014

De ce berzele aduc copiii ?

Trebuie să recunosc că mi-a plăcut totdeuna această legendă, dar nu m-am gândit niciodată la ea cu seriozitate. Mi-am amintit de ea abia atunci când o asistentă medicală norvegiană a spus despre pata roşiatica de pe ceafa bebeluşului ca este semnul lăsat de ciocul berzei atunci când l-a transportat. M-a surprins initial faptul că şi în aceasta ţară povestea aceasta este atât de cunoscută şi dându-mi seama că este o legenda internationala, mult mai populara decât credeam, m-am intrebat de ce neaparat berzele aduc copiii şi nu alte pasari?!

Aveam sa aflu mai târziu că legenda işi are sorgintea relativ modernă chiar în credintele populare nordice, iar în secolul al XIX-lea Hans Christian Andersen a popularizat acest mit prin fabule şi poveşti, care au fost imediat preluate şi folosite drept raspuns la indrebarile copiilor, în contextul social în care discutiile despre intimitate şi procreere erau tabu.

Originile legendei sunt însa mult mai vechi, berzele au fost asociate cu copiii şi familia de secole. În mitologia greaca, berzele erau asociate cu furatul copiilor, dupa ce zeita Hera şi-a transformat rivala intr-o barza, iar femeia-barza a incercat sa-i fure fiul.

În mitologia egipteana, sufletul unei persoane – ba-ul – era adesea reprezentat printr-o barza. Reîntoarcerea unei berze la cuibul sau insemna reîntoarcerea sufletului, punct în care persoana putea fi readusa la viata.

O alta varianta este aceea ca sufletele copiilor nenascuti salaşluiesc în iaz si de acolo berzele aleg câte unul si îl duc unei familii. Si în versiunea povestii lui Hans Christian Andersen, copiii erau scoşi de catre berze dintr-un iaz in care dormeau si visau.

În Grecia antica exista o lege care impunea copiilor sa aiba grija de parintii lor, atunci când acestia din urma ajungeau la batraneţe. Legea era numita “Pelargonia”, denumire derivata din grecescul pelargos, adica “berze”. Berzele tind sa aiba gija de puii lor mult timp dupa ce tinerele berze pot sa zboare şi sa aiba grija de ele însele, ceea ce a dus la credinta ca, de fapt, tinerele berze îşi ţin parintii aproape, in reciprocitate. De asemenea, numele ebraic al berzei semnifica "mama buna", iar grija acestei pasari fata de puii ei, vizibila în inaltul sau cuib, a transformat barza într-un simbol al obladuirii parintesti.

În mitologia nordica, barza reprezenta valorile de familie şi daruirea reciproca a cuplurilor. Barza era pasarea sacra a zeitei Venus în mitologia romana si astfel a devenit un simbol al norocului, dragostei şi fertiliţatii. Berzele au tendinta de a-şi face cuib pe acoperisurile caselor oamenilor şi pe cosurile de fum. Se credea, adesea, ca aparitia unei berze pe acoperisul unei case insemna ca familia respectiva va avea parte de dragoste profunda şi în curand de un copil.

Comportamentul natural al berzelor ajuta la înteţegerea asocierii lor cu fenomenul naşterii. Ca şi pasare migratoare, berzele albe zboară către sud toamna şi se întorc noua luni mai tarziu. De obicei, pot fi zarite îndreptandu-se spre nord şi facându-si cuiburi in jurul lunilor martie şi aprilie. Copiii născuti în martie şi aprilie au fost foarte probabil concepuţi în luna iunie a anului anterior. Solstitiul de vara, care este pe 21 iunie, reprezintă şi data la care anumite sarbatori pagâne celebrează căsătoria şi fertilitatea. Cum multe căsătorii, logodne, cununii au loc, cu precădere, în aceasta perioadă, mulţi copii for fi născuţi în jurul perioadei în care berzele pot fi văzute zburând spre nord, facându-se astfel conexiunea “barza a adus copilul”. Simbolistica sablonului de migrare al berzelor, împreuna cu istoria lor în mituri şi legende, au contribuit la popularitatea poveştii de azi.

Și credinţa crestina vine cu o versiune a acestei poveşti: atunci când copilul Iisus era in grajdul din Betleem, toate animalele lumii au sosit pe rând la el pentru a-i slavi nasterea. Ele s-au închinat si s-au rugat in fata Sa. Animale precum magarul şi boul au îngenuncheat înauntrul grajdului, în vreme ce animalele sălbatice au ramas afara, incercând sa îl zareasca de acolo pe nou nascutul Iisus. Printre aceste vieţuitoare era şi o barza cu picioarele lungi. Cand a vazut ca Iisus nu avea pe ce sa îşi odihneasca capul, barza şi-a smuls penele moi de la piept, facând din ele o perna. Copilul Iisus i-a fost recunoscator pentru acest gest şi a binecuvântat barza, ea devenind astfel un simbol al naşterii şi protectiei noilor nascuţi.

Exista o credinţa populara care afirma ca „berzele în tara lor se fac oameni, iar la întoarcere redevin pasari“, iar aceasta rezida atât din faptul ca berzele nu se sperie usor de oameni dar şi din vechea legenda poloneza conform careia un om a fost transformat în barza de catre Dumnezeu pentru ca nu i-a ascultata porunca de a duce la balta şopârlele, şerpii şi broaştele care invadasera pamântul. Omul ar fi desfacut din curiozitate sacul în care se aflau vieţuitoarele şi le-a pierdut prin iarba şi de aceea a fost transformat in barza pentru a umbla mereu prin luncile mlaştinoase pentru a prinde din nou vietatile.

Legatura acestei pasari cu naşterea copiilor, poate fi vazuta şi în faptul ca oamenii culegeau in vechime o planta numita „ciocul berzei“, planta cu flori albastre in forma de cioc de barza, folosita la descântatul femeilor care nu aveau copii.

Astazi nu ne mai putem convinge copiii de veridicitatea acestei povesţi, poate doar cei foarte mici sa ne mai creada, dar avem cel puţin posibilitatea de a le povesti legendele si tradiţiile din care aceasta frumoasa poveste a luat nastere şi s-a perpetuat.


Surse:
http://www.raftulcuidei.ro/legenda-berzelor-care-aduc-copiii/
http://www.crestinortodox.ro/botez/pe-copii-aduce-barza-96411.html
http://www.diane.ro/2013/04/barza-mit-legenda-superstitie.html

Foto:
http://felicitari.acasa.ro/Bebe/Nu-treziti-584.html





Sunday 1 June 2014

La mulți ani, dragi copii!



 
Vouă, celor mici, sa vă dea Dumnezeu sănătate să creșteți mari și ințelepciune să faceți această lume mai bună decat am reușit noi!
 
Iar nouă, cei care am ascuns deja copilul din noi la umbra înfățișării mature, să ne găsim răgazul de a ne bucura cu inocența de tot ceea ce ne oferă viața!
 
Mai mici sau mai mari, sa lăsam toți copiii să zburde liberi si fericiți, sa umple văzduhul de râsete si sufletele tuturor de speranța si bucurie!

La mulți ani!

 

 
 


Thursday 22 May 2014

Recviem* pentru gramatică si ortografie

Nu jelui profesor drag
La căpătaiul cratimei apuse
Aprinde o lumânare-n prag,
Căci ea și neamul ei sunt duse!

După acord între subiect si predicat,
Nu plângeti doamna directoare!
Așa ceva nu s-a mai practicat
Din vremuri imemoriale.

La trista amintire a lui ‘’doar’’
Ni se așeaza-un nod in gât.
În locul bietului fugar
Se naște falnic un ‘’decât’’.

Totu-i una - fara nici o pauză,
E in zadar tu sa mai cauți virgula
Nu vei avea câștig de cauză
E dusa impreună cu majuscula.

Plecat-au toate lovite ca de tun,
Duse poate într-un loc mai bun,
Stau sigur ascunse intr-o carte
De care nimeni nu mai are parte.
                            
                                                    Alina Hahuie

PS: Titlul este o parafrazare a celui dat de Augustin Buzura cartii sale: Recviem pentru nebuni si bestii, lucrare pe care v-o recomand calduros,  daca nu ati avut inca ocazia sa o cititi.

*RÉCVIEM ~uri n. 1) (în biserica catolică) Slujbă religioasă pentru pomenirea unei persoane decedate. 2) Compoziție muzicală scrisă pe textul liturgic al mesei funebre.

Fotografie: Daniel Tutui.

Friday 16 May 2014

Gratulerer med dagen, Norge! La multi ani, Norvegia!



17. mai er Norges nasjonaldag. 
Dagen feires fordi Norge fikk sin egen grunnlov 17. mai 1814 og på grunn av det dagen kalles også grunnlovsdagen.
Norges grunnlov ble enstemmig vedtatt av Riksforsamlingen på Eidsvoll 16. mai 1814. Dagen etter, den 17. mai ble Grunnloven datert og undertegnet av presidentskapet. Samme dag ble prins Christian Frederik valgt til norsk konge.
17. mai er en offentlig høytidsdag, og en offisiell flaggdag. Nasjonaldagen markeres mer i Norge enn det som er vanlig i mange andre land, blant annet med barnetog. Mange sanger, som Norges nasjonalsang og Fedrelandssalmen er spesielt knyttet til 17. mai.
Dagen er en folkelig festdag med norske flagg og festkledte gamle og unge, svært mange kledd i bunad. De samles utendørs i godt eller dårlig vårvær, særlig for å se på formiddagens barnetog. 17. mai preges også av hurrarop fra marsjerende barn, lyden av rangler, leketrompeter, gassdrevne bilhorn, marsjer og korpsmusikk.
Barnetoget i Oslo går blant annet forbi Det kongelige slott, hvor store deler av kongefamilien står og vinker fra slottsbalkongen.
17 mai este ziua națională a Norvegiei. Aceasta zi este celebrată pentru că Norvegia a primit propria sa constituție la data de 17 mai 1814 și din acest motiv sarbatoarea este de asemenea, cunoscuta si sub numele de Ziua Constituției.
Constituția norvegiană a fost adoptată în unanimitate de către Adunarea Națională de la Eidsvoll la 16 mai 1814. În ziua urmă toare, 17 mai, Constituția a fost datată și semnată de către Președinție . În aceeași zi, Prințul Christian Frederik a fost ales rege al Novegiei, marcând astfel o prima perioadă de independentă a Norvegiei.
17 mai este o sărbătoare legală, zi liberă și ziua oficiala a drapelului.
Ziua Națională este marcată în Norvegia cu mai mult entuziasm decât se practica de obicei in multe alte țări, prin diferite manifestari, inclusiv o paradă a copiilor . Multe cântece, cum ar fi imnul național norvegian și Imnul Patriotic sunt legate în mod specific de 17 mai .
Această sărbătoare este una populară cu steaguri norvegiene arborate peste tot, tineri și bătrâni deopotrivă  imbracati de sarbatoare, cei mai mulți in costum national. Ei se adună în aer liber indiferent de vreme, mai ales dimineata pentru a privi parada copiilor. 17 mai este de asemenea, caracterizat de uralele copiilor aflati in mars, zgomot de surle si trâmbite si muzica de fanfară .
Parada copiilor în Oslo , trece inclusiv pe lângă Palatul Regal, moment în care familia regală , aflată la balcon ii salută si le face cu mâna.











Source og bilder/ Surse si fotografii:

http://snl.no/17._mai
http://no.wikipedia.org/wiki/17._mai_(grunnlovsdag) 
http://www.kongehuset.no/nyhet.html?tid=115639