Cu sau fara viitorul tatic in sala de nasteri?

Mi-am propus astazi sa merg pe o carare mai putin batatorita si sa abordez un subiect mai putin vehiculat si anume prezenta tatalui in sala de nasteri.

Traind intr-o tara in care, potrivit traditiei, cei mai multi dintre tati asista la nasterea copiilor lor, aveam impresia ca acest lucru este considerat absolut firesc de catre toata lumea si unanim acceptat ca atare. Am fost oarecum surprinsa sa descopar ca exista totusi dezbateri pe aceasta tema si ca parerile sunt impartite: unii dintre barbati fac acest lucru de buna-voie si cu placere, pe cand altii se simt oarecum fortati de convenientele sociale sa participe, cu toate ca ar fi preferat sa ramana afara.
( http://www.telegraph.co.uk/women/mother-tongue/9936269/Keep-Daddy-out-of-the-delivery-room.html , http://www.klikk.no/foreldre/gravid/article757790.ece , http://www.babyverden.no/Nyheter/--Dropp-gjerne-fodselen-pappa-Du-bestemmer ).

M-am gandit atunci ca ar fi interesant sa aflu si parerea unor romani, fie ca e vorba despre cei care locuiesc in Romania si nu prea au posibilitatea sa faca o alegere in acest sens, fie dintre cei care, fiind mutati in strainatate, au fost pusi fata in fata cu decizia de a asista sau nu. Mi s-a parut de luat in considerare si opinia mamelor, ele fiind direct implicate.
Asa cum era de asteptat parerile sunt impartite, dar diferitele perspective sunt sustinute de argumente interesante.

Marian (Romania) sustine traditia romaneasca aducand in favoarea ei argumentul pudorii si al discretiei: ‘’ Consider ca nasterea este un proces in care persoana in cauza doreste intimitate. Nu as agreea sa asist dar inainte si imediat dupa nastrere as dori sa fiu alaturi de mama. Daca as fi in locul mamei nu as vrea sa fiu analizata anatomic de ochi care nu sunt cu rol medical, mai ales cand sunt atatea fonomene fiziologice care se petrec. Sunt momente pe parcursul vietii cand cred ca ai nevoie de intimitate 100%.’’
Sunt destul de multe femei care rezoneaza cu punctual lui de vedere. Spre exemplu Georgiana si Raluca spun ca prefera ca sotii sa nu le vada in acele momente, cu toate ca ei s-au aratat deschisi vizavi de ideea de a participa, daca ele si-ar dori asta.

Oana (Norvegia) ne povesteste ca i-ar fi placut ca sotul sa fie alaturi de ea pentru a o incuraja dar nu a insistat, stiind ca acesta nu suporta sa vada sange si ca atmosfera per ansamlu din sala de nasteri i-ar fi creat o stare de discomfort total. Sotul ei apreciaza faptul ca a fost repspectat punctual lui de vedere si ne spune, mai in gluma mai in serios: ‘’ Eu personal as fi vrut sa fiu in alt oras la momentul ala, daca se putea :))). Poate si pentru ca nu pot vedea pe cineva in suferinta. Cu atat mai mult cand e vorba despre cineva atat de apropiat’’.

Mia si sotul ei sunt inca indecisi: ‘’ Sotul meu e indecis..a zis ca ar vrea sa fie cu mine sa ma sprijine, dar nu ar vrea sa ma vada suferind...iar eu nu cred ca as vrea sa vad vreun cunoscut prin preajma in momentele alea. Si cred ca ma mai gandesc si la propria-mi imagine ...eu scoasa din cutie si cand duc gunoiul, iar la nastere grasa, nemachiata, nearanjata si cu ochii cat cepele de la plans si de la impins … Nu vreau sa ma gandesc acum, atunci va trebui sa lucrez la psihic :)))’’

Nicu (Spania) regreta ca nu a putut fi alaturi de sotie la prima nastere dar isi doreste ca a doua oara lucrurile sa stea altfel: ‘’ Din pacate eu am lipsit de langa sotie cam pe toata perioadei sarcinii cu fiica noastra. Mai mult de atat, cu mai mult regret in suflet, pot spune ca am lipsit si atunci cand s-a nascut Miruna. De aceasta data insa, cu sanatate si cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt alaturi de ea pana la sfarsitul sarcinii si sper sa fiu langa ea si cand se va naste bebe. Asadar cred ca as fi in masura sa dau mai multe detalii abia dupa nastere. Ceea ce as putea sa spun cu siguranta acum este ca mi-as dori din tot sufletul sa fiu alaturi de sotie in acele momente.’’

Raluca (Germania) l-a avut pe sot alaturi si ne impartaseste o poveste foarte frumoasa legata de momentul nasterii: ‘’Am nascut in Germania, aici e normal sa participe sotul, asa ca nici nu ne-am pus problema. Eu imi doream nespus sa nu fiu singura (mai exact sa fie tatal alaturi), iar el nu cred ca ar fi suportat sa astepte pe holuri sau prin parcare pana nasteam. Inainte sa nasc, apropiatii nostril din Romania il sfatuiau sa nu participe, ca o sa i se faca rau.... Ma simteam intr-un fel acuzata ca il fortez eu sa participe, cu toate ca vroia si el. A participat si la 2 cursuri de pregatire pt nastere in care ni s-a prezentat cam cum decurge evenimentul, la ce sa ne asteptam atunci, si unde noi mamale am fost sfatuite sa le facem tatilor o lista cu ce AU VOIE si NU AU VOIE sa faca in sala de nasteri cand ne insotesc: adica cand / daca au voie sa faca poze, daca au voie sau nu sa filmeze, ce si cat sa vada daca sa taie sau nu cordonul, etc..
Dupa eveniment nu regretam nici unul ca a participat, nu i s-a facut rau, nu s-a speriat, dimpotriva: in timpul expulziei imi sustinea capul in piept ca sa pot inpinge mai usor, ma incuraja, si apoi a facut impreuna cu doctorita prima baie a bebelusului.
Sa stii ca incepe si in Romania sa se practice mai ales la clinicile private, lucru care e extrem de bun, incurajeaza mamele si le da motive sa opteze pentru nasterile naturale in locul cezarienelor.’’

Daniela si Gabriela (Romania) sunt amandoua de acord cu ideea ca prezenta sotului le-ar da incredere, puetere si siguranta, iar Oana (Canada) vine sa intareasca acest lucru, chiar daca initial avea dubii:’’:Auzisem ca in Canada se asista la nastere si eram terifiata la gandul ca ii voi spune sotului si el ma va refuza. Nu auzisem de asa ceva in Romania si nu stiam parerea lui, dar am discutat si m-a impresionat atitudinea lui foarte deschisa. M-am bucurat enorm ca va veni si ma va sustine. Faptul ca a fost langa mine nu m-a ajutat, ci m-a salvat pur si simplu. Am avut dureri infernale si ajunsesem la epuizare totala impingang mai bine de 7 ore. In fata unei asemenea dureri eram moarta de frica si simplul fapt ca ma tinea el de mana a fost vital pt forta mea, pt curajul si in general starea mea. Simteam ca nu sunt singura intr-o incercare atat de grea. ‘’

Jenel (Canada) a experimentat profund pozitiv prezenta la nasterea copilului sau : ’’ Mi s-a parut cea mai minunata experienta, cea mai intensa, aceea de a asista la nasterea propriului copilas. Nu mi-a fost teama vreo clipa, am vrut sa ii fiu alaturi si mi se pare important faptul ca aici in Canada ti se ofera posibilitatea asta. Nu mi se pare deloc oribil, jenant sau gretos (cum am mai auzit) sa asisti la nastere, din contra e ceva natural, face parte din viata , Femeia care naste e iubirea ta si mama copilului, care e rodul iiubirii dintre voi si e cel mai firesc sa le fii alaturi. Experienta te umple de fericire pt ca in primul rand iti cunoscti copilasul mult asteptat si ai si ocazia de a-ti sustine sotia. Am taiat ciordonul ombilical, am fost mandru, fericit, usurat ca fetele mele sunt bine’’

 Elemental comun pe care l-am identificat atat in articolele citite pe aceasta tema, cat si in discutiile cu diferite persoane, este starea de frustrare a barbatilor care sunt nevoiti sa asiste neputinciosi la suferinta sotiei. Se pot consola totusi cu ideea ca simpla lor prezenta si empatia pe care o manifesta ne da curaj celor mai multe dintre noi si ne alina putin durerea prin faptul ca nu ne simtim singure.
Eu personal raman la parerea ca aceasta decizie ramane la latitudinea fiecarui cuplu de viitori parinti, respectand felul in care se simte fiecare dintre ei in legatura cu eventuala prezenta sau absenta din sala de nasteri si ajungandu-se la un comprimis in privinta detaliilor de genul ‘’daca’’, ‘’cum’’, ‘’in ce limite’’, asa incat experienta sa fie una cat mai agreabila cu putinta pentru ambii parteneri.

Nastere usoara si copii sanatosi !