|
Cu ceva timp în urmă aveam o
discuţie cu bunica mea şi printre altele îmi spune la un moment dat:
‘’ Ce uşor vă este vouă acum că aveţi maşină de spălat rufe, maşină de spălat
vase, pampersi şi o grămadă de alte lucruri care să vă ajute! Noi nu
aveam aşa ceva şi trebuia să spălăm la mână şi ne chinuiam cu multe lucruri’’
‘’Aşa este! am fost eu de acord imediat.
Puţin mai târziu stând şi
analizând am început însă să mă întreb dacă într-adevăr nouă ne e cu mult mai
uşor decât era înainte.
Este adevărat că beneficiem de
mai mult comfort și instrumente, dar în același timp și societatea cere mult
mai mult de la noi. În plus față de muncile casnice și creșterea copiilor,
femeile trebuie acum să învețe, să lucreze, să-și construiască o carieră
strălucită și șa câștige cât mai mulți bani.
Nici bărbaților nu le mai ușor. Dacă înainte
era suficient să muncească și să asigure familiei un comfort financiar, acum
trebuie să se descurce la fel de bine și la treburile casei, să se implice
foarte mult în viața de familie și să petreacă ore în șir cu copiii la
locurile de joacă.
Nu mă înțelegeți greșit, nu
visez la o viață de mamă casnică. Departe de mine așa ceva, am pierdut prea
mult din tinerețea mea prin școli ca să nu folosesc asta la ceva acum. Jobul
reprezintă un pocent însemnat din viață mea și din ceea ce sunt.
Discut însă despre
principiu aici.
Este de
asemenea aproape de la șine înțeles că atât femeile cât și bărbații trebuie
să trăiască santos, să se antreneze, să se mențină informați și echilibrați
emoțional și să arate preferabil ca modelele de lenjerie intimă.
Generația bunicii nici nu-și imaginează cât a fost
de norocoasă pentru că atunci nu exista încă Photoshop-ul și nu aveau modele
complet nerealiste cu care să se compare. Și nici Brad Pitt și Angelina Jolie
nu erau născuți, sau cel puțin nu apăruseră încă la TV.
Fiți drăguți
și nu începeți să-mi vorbiți de Sophia Loren, Marilyn Monroe și alte asemenea
exemple! Ele purtau același numere cu cele pe care le poartă astăzi modelele
‘’plus zise’’.
Este adevărat
că prin intermediul internetului avem acces mult mai rapd la informație, dar
în același timp asta reprezintă o susrsa suplimentară de stress. La cea mai
mică durere, îi cerem părerea lui Google și aflăm fără întârziere că avem tot
felul de boli rare, cel mai probabail incurabile.
Personal,
când am început diversificarea la copilul meu am citit suficienta informație
despre nutriție cât să-mi iau un masterat în domeniu. Și am așa o bănuiala că
nu-s singura care a făcut asta. Când eu îi prezentam bunicii cu emfază teoria mea: ‘’ Nu e
corect să se înceapă cu fructe pentru au conținut mare de acid. Este deosebit
de important ca inițial să se introducă legumele bla bla bla...’’ ea mă
ascultă calmă și apoi îmi spune ușor ironic: ‘’ Când erai mică eu ți-am dat
fructe prima dată și se pare că n-ai pățit nimic. Da’ vezi...eu n-aveam
internet să citesc atâta...’’ Punct ochit- punct lovit!
Este clar că nu ne putem împotrivi progresului și că
acesta are avantajele lui: igiena și sănătatea s-au îmbunătățit mult, este
incomparabil mai plăcut să-ți petreci ziua la birou și să comanzi ceva de
mâncare la finalul zilei decât să stai toată ziua în bucătărie chinuindu-te
cu o prăjitură care durează enorm pentru a fi făcută, copiii cresc mai bine
când tatăl este prezent în viața lor etc.
Multe lucruri
s-au schimbat, iar provocările pe care le avem astăzi sunt complet diferite
de cele de odinioară, dar la fel de numeroase, chiar dacă viața noastră pare
mai simplă.
Bănuiesc că
există un oarecare echilibru între ceea ce ni se oferă și ceea ce ni se cere.
Dar uneori pare că pe de o pare
ni se oferă ceva doar ca pe altă parte să ni se ceară și mai mult în schimb.
Primim o varietate mai mare de produse și servicii dar trebuie să muncim
foarte mult pentru a le obține și trebuie să facem față unei stări de
frustrare mai accentuată. Neîncetat
sub presiune, stress, în grabă, cu cerințe și ambiții din ce în ce mai mari
devine extrem de ușor să uităm ceea ce este cu adevărat important în viață.
Și mai ales nu ne amintim să conștientizam și să mulțumim pentru ceea ce avem
deja.
Care dintre noi și în ce măsură am câștigat
din toate astea rămâne să ne dăm seamă de-acum încolo.
|
For noe tid siden hadde jeg en
samtale med mormor og blant annet sa hun: ‘’ Det er så mye lettere for dere
nå, da dere har vaskemaskin, oppvaskmaskin, engangsbleier og så mye annet som
hjelper dere. Vi hadde ikke sånne ting og måtte vaske alt manuelt og slitet
med mange ting.’’ ‘’Ja, stemmer det’’ var jeg enig med en gang.
Men litt senere satt jeg og
tenkte litt mer på dette og begynte å lure på om livet vårt egentlig er så
mye lettere for oss nå enn det var før i tida.
Det stemmer at vi har mer
komfort og masse hjelpemidler, men samtidig krever det moderne samfunnet mye
mer fra oss. I tillegg til husarbeid og barneoppvekst må damene studere
hardt, gå på jobb, bygge seg en strålende karriere og tjene så masse penger
som mulig.
Det er heller ikke noe lettere
for menn som nå, hvis før var det nok å jobbe og tilby familien økonomisk
stabilitet, må de også være flinke med husarbeid, veldig involverte i
familielivet og leke i timevis med barna på lekeplassene.
Er det bare meg eller har vi,
i søken vår for utvikling, klart å bare skaffe oss dobbelt så mange
ansvarsområder ?
Ikke misforstå meg, jeg
drømmer ikke om et husmorliv. Langt ifra, har brukt alt for mye tid av
ungdommen min på skolen for ikke å bruke det til noe nå og jobben
representerer en stor prosent av livet mitt og hvem jeg er.
Men jeg snakker om prinsipper
her.
Det tas også nesten som en
selvfølge at både men og damer må leve sunt, trene, holde seg informerte og
emosjonell balanserte og se ut helst som undertøysmodeller.
Bestemors generasjonen vet
heller ikke hvor heldige de var for at det ikke fantes Photoshop og de ikke
hadde noe urealistiske forbilder å sammenligne seg med. Brad Pitt og Angelina Jolie var heller ikke
født, eller i alle fall ikke på TV enda.
Vær snille og ikke nevn Sophia
Loren, Marilyn Monroe og andre sånne eksempler! De brukte samme størrelser som de som
kalles i dag for ‘’plus size models’’!
Det stemmer at vi har mye
bedre tilgang til informasjon via internett, men samtidig skaffer dette mye
stress. Med en gang det gjør litt vondt spør vi Google og med en gang får vi
vite at vi har alt slags rare sykdommer, som mest sannsynligvis ikke kan
kureres.
Personlig, når jeg skulle
begynne å gi fast føde til barnet mitt har jeg lest nok om næring for å ta en
master i det. Og mistenker at jeg ikke er den eneste. Når jeg presenterte
hele teorien min foran mormor ‘det skal ikke begynnes med frukt da de
inneholder syre, det skal begynnes med grønnsaker bla bla bla...’’ hun sa
helt rolig (og litt ironisk) ‘’Jeg ga deg frukt først når du var liten og ser
ut som det gikk fint...men jeg hadde ikke internett for å lese så mye, vet
du...’’ Point taken! : ))
Det er helt klart at vi ikke
kan stå mot utviklingen og at den har sine fordeler: hygiene og helse er
bedre enn før, det er kjekkere å bruke dagen på kontor og bestille mat fra en
take-away enn å bruke hele dagen på en oppskrift av en kake som tar evigheter
å lage, barna har det bedre når faren er mer tilstede osv.
Mye har endret seg og
utfordringene vi har i dag er helt annerledes enn de som var før i tida, men
de er like mange uansett om livet vårt ser enklere ut.
Antar at det finnes en viss
balanse mellom det vi får og det vi må gi. Men noen ganger ser det ut som på
en side for vi tilbudt mer, men bare så at på en annen side skulle kreves det
mer fra oss.
Vi får større utvalg av produkter og tjenester men vi må jobbe
hardere for de og tole mer frustrasjon.
Hele tida under press, stress, dårlig tid, større og større krav og
ambisjoner er det veldig mye lettere å glemme det som egentlig er viktig her
i livet. Og det blir også fort glemt å være takknemlige for det vi allerede
har.
Hvem av oss og hvor mye har vi
egentlig vunnet av dette, det gjenstår å finne ut av.
|
