Pentru a începe direct cu concluzia voi spune că mama perfectă nu există, aşa cum prea bine ştim că tot ceea ce facem este supus imperfecţiunii, dar este de la sine înţeles că ne dam toată silinţa, mai ales in acest domeniu al maternitatii şi că facem totul cu dragoste şi cu bune-intenţii. Fiecare dintre noi îşi doreste să fie o mama aproape perfectă, dar nu e nici pe departe atât de simplu când, citind pe această tema, ai impresia că pentru a creşte un copil trebuie neaparat să îţi dai demisia de la serviciu şi să inveţi pe de rost o intreagă bibliotecă de psihologie aplicată.
Ce este cel mai usor pe lume? Să cădem în extreme! Astfel dacă nu cu mult timp în urmă, înaintaşele nostre şi-ar fi dat şi viaţa pentru dreptul la un loc de munca, o viaţă petrecută şi în afara grijilor casnice, astăzi este intens promovată imaginea mamei casnice, femeia care odata ce devine mamă renunţă complet la viaţa, la pasiunile si la realizarile ei personale pentru a fi exclusiv mamă. Maternitatea devine un fel de mânăstire în care daca ai intrat, te lepezi de viata ‘’din lume’’. Pe scurt daca ai manichiura facută sau vorbesti despre locul tau de muncă, nu exclusiv despre scutece si biberoane atunci e clar că nu eşti o mamă bună.
Deşi nu ne face plăcere sa o recunoaştem, puii îşi vor lua zborul din cuib şi asta se va intâmpla mereu mai devreme decât ne-am aşteptat. Și atunci, gândind in perspectivă, peste 15-20 de ani (am facut un calcul şi nici măcar nu voi fi inspăimântator de bătrână atunci) când copilul pleaca, eu rămân cu un tricou marimea XL mirosind a mâncare, o casă dezinfectată în fiecare colt, un caiet întreg plin de retete, o căsnicie blazată demult şi nici un scop sau plan de viitor?! Mmm….sună bine, dar nu, mulţumesc!
În primul rând această renunţare completă nu e un lucru simplu, ci pentru cele mai multe un sacrificiu care în timp dă nastere la frustrări şi la momente regretabile în care apar reproşuri şi afirmatii gen: ‘’ m-am sacrificat atat pentru tine si tu acum…’’. Parinţii care trăiesc doar prin intermediul copiilor pun adesea asupra acestora o presiune foarte mare de a realiza tot ceea ce imagineaza ei, iar eventualele insuccese sau diferenţe de opinii şi alegeri dau naştere unei stări de frustrare generală si de neîncredere în capacitatile proprii din partea copilului. Iar asta nu o spun eu, ci psihologii si mărturiile adulţilor care au crescut în acest gen de familie.
În acelaşi timp, uităm adesea că pe langa afecţiune, hrană, educaţie etc noi le oferim (indiferent dacă realizăm sau nu) copiilor noştri un exemplu, primul şi cel mai important, în funcţie de care ei îşi stabilesc o serie de valori şi de aspiraţii. Dedicându-ma exclusiv si excesiv maternitaţii si neglijându-ma complet pe mine ca femeie, ca om, ca sotie şi alte multe roluri pe care le am, mă depersonalizez şi mă transform treptat, inclusiv in ochii copilului, într-o sclavă care are ca singur rol satisfacerea imediată a nevoilor lui, mai mult sau mai putin reale şi urgente. Sincer vă spun că nu mi-aş dori ca fiica mea, vazându-mă pe mine, să aibă ca principal ideal in viaţă găsirea celui mai eficient detergent şi cresterea propriilor copii după litera unei cărti, fără a trece nimic prin filtrul propriu. Și nici varianta opusă, în care ea mă considera complet nedemnă de luat exemplu şi incapabilă să înteleg şi să discut cu ea aspiraţiile ei personale şi profesionale, nu mă încantă cu nimic mai mult.
Cu alte cuvinte, îmi doresc şi mă simt datoare să fiu pentru copilul meu, pentru mine şi pentru cei din jurul meu, mai mult decat femeia aceea care alăpteaza veşnic, reuşeşte cea mai complicată prăjitură şi spală cele mai albe şosete.
Consider că pentru a deveni adulţi integri şi de succes, copii nu au nevoie de sclavi, ci de modele, de oameni care sa le insufle valori, aspiraţii inalte şi care sa le deschidă drumuri, sa-i motiveze şi să reprezinte dovada vie şi palpabilă a faptului că dacă se vrea se poate reuşi, indiferent cat de greu ar fi.
Ajunsă la varsta maturitaţii, realizez că cea mai mare parte a ceea ce sunt astăzi o datorez modelelor feminine din familia mea: mama si bunica si nu-mi doresc nici o secundă ca ele să fi stat acasă sau să fi renuntat la ceva ce le defineste pentru mine. Nu cred că am fost crescută după vreo carte modernă de parenting scrisă de un psiholog american şi nu-mi amintesc şi nici nu-mi pasă dacă am mâncat vreodată cartofi prajiti de doua ori in cursul aceleeaşi săptămâni. Știu însă că mi-au fost insuflate independenţa, curajul de a lua hotarâri în nume propriu, de a lupta şi de a realiza ceea ce-mi doresc, am văzut cât de importante sunt eleganta şi feminitatea, am invăţat ce inseamna seriozitatea şi responsabilitatea. Și asta nu pentru că mi le-ar fi spus ele in termeni sofisticaţi, ci pentru că le-am vazut efectiv trăind zi de zi, asumându-şi cu curaj diferite roluri şi trecând cu graţie de la unul la altul.
Departe de mine ideea de a promova imaginea unui parinte egoist! Dragostea necondiţionată faţă de copii şi faptul că ei sunt totdeuna prioritari rămân nestrămutate. Pledez însă pentru faptul că, deşi devenim mame şi asta ne ocupă mult timp şi energie, noi rămânem in continuare femei, soţii şi nu numai şi avem nu numai dreptul dar şi obligaţia de a nu neglija aceste aspecte. E greu să jonglezi in acelaşi timp cu biberonul, cu oja, cu tastatura şi cu multe altele, dar cu puţin efort şi un pic de ajutor uneori, reuşim să păstrăm un echilibru şi să avem realizări şi implicit mulţumiri pe mai multe planuri, ceea ce se dovedeşte benefic atât pentru noi personal cat şi pentru cei de lânga noi, inclusiv pentru dezvoltarea copiilor.
Evident că fiecare persoană e liberă să aleagă in functie de ceea ce i se potriveşte, ce o multumeşte, şi de ceea ce îi permite contextul, pentru ca nu totodeuna putem alege, dar cred că inainte de a face o alegere e bine să vezi ambele feţe ale medaliei, să analizezi toate argumentele, să gândesti pe termen lung şi apoi să alegi ceea ce consideri şi ce simţi tu că este cu adevarat mai bine, facând doar compromisurile pe care le consideri necesare şi cu care poţi trăi, nu cele promovate de o modă trecătoare şi de persoane care te judeca nefondat.
Sursa foto: FotoPassion
Monday, 11 August 2014
Monday, 30 June 2014
Prima aniversare
Dragii mei cititori, felicitări!
Astăzi împlinim un an de când construim împreună acest blog, eu pe o parte, voi pe cealaltă, dând viaţa acestui colţ de relaxare, dar şi de meditaţie- idei, gâduri, experienţe si informaţii asternute aici pentru a le împărtasi unii cu alţii şi a le dezbate impreuna, încercâd astfel să învătăm şi să înteţegem mai mult, ca să judecăm mai putin.
Scriu de fiecare dată cu drag şi cu gândul la voi, iar momentele în care imi spuneţi că ceea ce aţi citit vi s-a părut interesant, sau că v-ati regăsit în mesajul rândurilor mele, constituie combustibilul necesar pentru a găsi mereu energie si inspiraţie pentru noi articole.
Vă mulţumesc că sunteţi alături de mine în această călătorie şi vă aştept in continuare cu sugestii şi comentarii!
La mulţi ani !
Friday, 20 June 2014
Cei mai fericiţi oameni de pe planetă

Privindu-i mai îndeaproape pe aceşti fericiţi notorii, am constatat că existenţa lor este guvernată de o serie de convenienţe sociale foarte puternice, de bariera cărora foarte puţini se aventurează să treacă. Din gama: ‘’aşa ceva nu se face’’. Vă sună probabil cunoscut pentru că avem şi noi în societatea românească destule de-astea, nu exact aceleaşi, dar la fel de numeroase. Astfel, în cadrul comunităţii nordice, exprimarea netemperată şi neprelucrată a sentimentelor, fie ele pozitive sau negative, nu e vazută cu ochi prea buni. Rigorile sociale şi legile nescrise îi cer omului, indiferent de contextul în care se află, să fie puternic, echilibrat, să arate mulţumit şi stăpân pe situaţie.
Nu vezi aproape niciodată pe cineva în jurul tău nici plângând, nici fiind extrem de entuziast, nici chiar în momente în care (din punctul meu de vedere cel puţin) ar fi de inţeles să se manifeste astfel. Un puseu de sinceritate sau o exprimare prea zgomotoasă a unor trairi naşte suspiciunea lipsei de control. Derapajul e de obicei remediat imediat, chiar de către cel care-l comite, acesta revenindu-şi brusc la o stare de aparent echilibru, autoconsolându-se cu o fraza gen ‘’Se va rezolva pana la urma ‘’(‘’Det ordener seg’’) rostită pe un ton neutru. Dacă îi e rău îşi ia trei zile libere, nu suferă în văzul lumii şi mai ales nu se plânge. Stă acasă şi se tratează cu Paracetamol, iar când s-a întors bine-sănătos nu e asaltat de colegi cu intrebări despre cum i-a fost, cum se mai simte, dacă e mai bine etc.
O zi obişnuită petrecută în Romania, în care te injuri cu participantii la trafic, şeful suprasolicitat îşi varsă nervii pe tine, iar tu te plângi colegei de birou despre cearta de aseară cu sotul/sotia etc pare astfel ruptă dintr-un film bizar, sau mai degrabă o stare de isterie generală (între noi fie vorba, nu e departe de realitate uneori). Noi avem însă ordinea noastră în aceasta dezordine, iar acesta este modul nostru de a ne elibera de stress, exprimându-ne frustrările, lăsându-ne bucuriile şi tristetile să zboare libere dincolo de graniţa fiinţei noastre, atunci când aceste sentimente sunt prea puternice pentru a fi ţinute captive. Aceste manifestări ne ajută să comunicam, să ne cunoastem şi să ne apropiem unii de alţii prin empatie.
Indubitabil, atmosfera generală din mediul scandinav este mult mai echilibrată, mai liniştită, propice concentrării şi desfăşurării unor activitati personale sau profesionale. La nivel individual însă, omul se poate simţi încorsetat, obligat să poarte masca rigidă a unei persoane reci şi cu o voinţă nestrămutată. Necesitatea imperioasă de a evada din acest tipar strict îi face pe mulţi norvegieni (şi nu numai) să se dedice la sfarşit de săptamână sau cu alte ocazii, exceselor de tot felul, mai ales cel de alcool, sub influenţa căruia devin de nerecunoscut, alunecând în extrema cealaltă, dând frau liber unei cascade de lacrimi sau de râsete, aparent inexplicabile.
Cu alte cuvinte: şi aşa-i rau si aşa nu-i bine.
Cert este insă ca de o formă sau alta de catharsis* avem cu toţii nevoie, mai ales în contextul societaţii contemporane care ne impune rigori din ce în ce mai stricte, cerându-ne să fim tot timpul aproape de perfecţiune. Nevoia de exprimare, de comunicare şi de împărtăsire cu ceilalţi a propriilor trăiri este o componentă fundamentală a fiinţei umane şi care iese totdeuna la iveala, sub o formă sau alta, mai mult sau mai puţin elegantă.
Concluzia mea este că nordicii nu sunt nici mai fericiţi nici mai puţin fericiţi decât noi sau decât alte popoare. Sunt oameni vii cu sentimente şi framântări, la fel ca toţi ceilalţi. Au doar o perspectivă usor mai optimistă şi mai patriotică decât noi şi forme diferite de a (nu) exprima ceea ce simt, un alt stil de viaţă sedimentat în timp ca urmare a diferitelor influenţe istorice, culturale, psiho-sociale etc.
*CÁTHARSIS s. n. 1. Purificare a spiritului cu ajutorul artei prin participare intensă la fenomenul artistic. 2. (În psihanaliză) Efect terapeutic obținut prin descărcarea unei trăiri refulate.
PS: Nu am studii sociologice sau psihologice şi nici nu fac muncă de cercetare. Vă prezint doar anumite aspecte, în lumina în care le percep eu în urma experienţelor de zi cu zi. Avem astfel de-a face cu o serie de concluzii personale, subiective, aşa că vă rog să le trataţi ca atare! Mulţumesc!
Thursday, 12 June 2014
De ce berzele aduc copiii ?
Trebuie să recunosc că mi-a plăcut totdeuna această legendă, dar nu m-am gândit niciodată la ea cu seriozitate. Mi-am amintit de ea abia atunci când o asistentă medicală norvegiană a spus despre pata roşiatica de pe ceafa bebeluşului ca este semnul lăsat de ciocul berzei atunci când l-a transportat. M-a surprins initial faptul că şi în aceasta ţară povestea aceasta este atât de cunoscută şi dându-mi seama că este o legenda internationala, mult mai populara decât credeam, m-am intrebat de ce neaparat berzele aduc copiii şi nu alte pasari?!
Aveam sa aflu mai târziu că legenda işi are sorgintea relativ modernă chiar în credintele populare nordice, iar în secolul al XIX-lea Hans Christian Andersen a popularizat acest mit prin fabule şi poveşti, care au fost imediat preluate şi folosite drept raspuns la indrebarile copiilor, în contextul social în care discutiile despre intimitate şi procreere erau tabu.
Originile legendei sunt însa mult mai vechi, berzele au fost asociate cu copiii şi familia de secole. În mitologia greaca, berzele erau asociate cu furatul copiilor, dupa ce zeita Hera şi-a transformat rivala intr-o barza, iar femeia-barza a incercat sa-i fure fiul.
În mitologia egipteana, sufletul unei persoane – ba-ul – era adesea reprezentat printr-o barza. Reîntoarcerea unei berze la cuibul sau insemna reîntoarcerea sufletului, punct în care persoana putea fi readusa la viata.
O alta varianta este aceea ca sufletele copiilor nenascuti salaşluiesc în iaz si de acolo berzele aleg câte unul si îl duc unei familii. Si în versiunea povestii lui Hans Christian Andersen, copiii erau scoşi de catre berze dintr-un iaz in care dormeau si visau.
În Grecia antica exista o lege care impunea copiilor sa aiba grija de parintii lor, atunci când acestia din urma ajungeau la batraneţe. Legea era numita “Pelargonia”, denumire derivata din grecescul pelargos, adica “berze”. Berzele tind sa aiba gija de puii lor mult timp dupa ce tinerele berze pot sa zboare şi sa aiba grija de ele însele, ceea ce a dus la credinta ca, de fapt, tinerele berze îşi ţin parintii aproape, in reciprocitate. De asemenea, numele ebraic al berzei semnifica "mama buna", iar grija acestei pasari fata de puii ei, vizibila în inaltul sau cuib, a transformat barza într-un simbol al obladuirii parintesti.
În mitologia nordica, barza reprezenta valorile de familie şi daruirea reciproca a cuplurilor. Barza era pasarea sacra a zeitei Venus în mitologia romana si astfel a devenit un simbol al norocului, dragostei şi fertiliţatii. Berzele au tendinta de a-şi face cuib pe acoperisurile caselor oamenilor şi pe cosurile de fum. Se credea, adesea, ca aparitia unei berze pe acoperisul unei case insemna ca familia respectiva va avea parte de dragoste profunda şi în curand de un copil.
Comportamentul natural al berzelor ajuta la înteţegerea asocierii lor cu fenomenul naşterii. Ca şi pasare migratoare, berzele albe zboară către sud toamna şi se întorc noua luni mai tarziu. De obicei, pot fi zarite îndreptandu-se spre nord şi facându-si cuiburi in jurul lunilor martie şi aprilie. Copiii născuti în martie şi aprilie au fost foarte probabil concepuţi în luna iunie a anului anterior. Solstitiul de vara, care este pe 21 iunie, reprezintă şi data la care anumite sarbatori pagâne celebrează căsătoria şi fertilitatea. Cum multe căsătorii, logodne, cununii au loc, cu precădere, în aceasta perioadă, mulţi copii for fi născuţi în jurul perioadei în care berzele pot fi văzute zburând spre nord, facându-se astfel conexiunea “barza a adus copilul”. Simbolistica sablonului de migrare al berzelor, împreuna cu istoria lor în mituri şi legende, au contribuit la popularitatea poveştii de azi.
Și credinţa crestina vine cu o versiune a acestei poveşti: atunci când copilul Iisus era in grajdul din Betleem, toate animalele lumii au sosit pe rând la el pentru a-i slavi nasterea. Ele s-au închinat si s-au rugat in fata Sa. Animale precum magarul şi boul au îngenuncheat înauntrul grajdului, în vreme ce animalele sălbatice au ramas afara, incercând sa îl zareasca de acolo pe nou nascutul Iisus. Printre aceste vieţuitoare era şi o barza cu picioarele lungi. Cand a vazut ca Iisus nu avea pe ce sa îşi odihneasca capul, barza şi-a smuls penele moi de la piept, facând din ele o perna. Copilul Iisus i-a fost recunoscator pentru acest gest şi a binecuvântat barza, ea devenind astfel un simbol al naşterii şi protectiei noilor nascuţi.
Exista o credinţa populara care afirma ca „berzele în tara lor se fac oameni, iar la întoarcere redevin pasari“, iar aceasta rezida atât din faptul ca berzele nu se sperie usor de oameni dar şi din vechea legenda poloneza conform careia un om a fost transformat în barza de catre Dumnezeu pentru ca nu i-a ascultata porunca de a duce la balta şopârlele, şerpii şi broaştele care invadasera pamântul. Omul ar fi desfacut din curiozitate sacul în care se aflau vieţuitoarele şi le-a pierdut prin iarba şi de aceea a fost transformat in barza pentru a umbla mereu prin luncile mlaştinoase pentru a prinde din nou vietatile.
Legatura acestei pasari cu naşterea copiilor, poate fi vazuta şi în faptul ca oamenii culegeau in vechime o planta numita „ciocul berzei“, planta cu flori albastre in forma de cioc de barza, folosita la descântatul femeilor care nu aveau copii.
Astazi nu ne mai putem convinge copiii de veridicitatea acestei povesţi, poate doar cei foarte mici sa ne mai creada, dar avem cel puţin posibilitatea de a le povesti legendele si tradiţiile din care aceasta frumoasa poveste a luat nastere şi s-a perpetuat.
Surse:
http://www.raftulcuidei.ro/legenda-berzelor-care-aduc-copiii/
http://www.crestinortodox.ro/botez/pe-copii-aduce-barza-96411.html
http://www.diane.ro/2013/04/barza-mit-legenda-superstitie.html
Foto:
http://felicitari.acasa.ro/Bebe/Nu-treziti-584.html
Aveam sa aflu mai târziu că legenda işi are sorgintea relativ modernă chiar în credintele populare nordice, iar în secolul al XIX-lea Hans Christian Andersen a popularizat acest mit prin fabule şi poveşti, care au fost imediat preluate şi folosite drept raspuns la indrebarile copiilor, în contextul social în care discutiile despre intimitate şi procreere erau tabu.
Originile legendei sunt însa mult mai vechi, berzele au fost asociate cu copiii şi familia de secole. În mitologia greaca, berzele erau asociate cu furatul copiilor, dupa ce zeita Hera şi-a transformat rivala intr-o barza, iar femeia-barza a incercat sa-i fure fiul.
În mitologia egipteana, sufletul unei persoane – ba-ul – era adesea reprezentat printr-o barza. Reîntoarcerea unei berze la cuibul sau insemna reîntoarcerea sufletului, punct în care persoana putea fi readusa la viata.
O alta varianta este aceea ca sufletele copiilor nenascuti salaşluiesc în iaz si de acolo berzele aleg câte unul si îl duc unei familii. Si în versiunea povestii lui Hans Christian Andersen, copiii erau scoşi de catre berze dintr-un iaz in care dormeau si visau.
În Grecia antica exista o lege care impunea copiilor sa aiba grija de parintii lor, atunci când acestia din urma ajungeau la batraneţe. Legea era numita “Pelargonia”, denumire derivata din grecescul pelargos, adica “berze”. Berzele tind sa aiba gija de puii lor mult timp dupa ce tinerele berze pot sa zboare şi sa aiba grija de ele însele, ceea ce a dus la credinta ca, de fapt, tinerele berze îşi ţin parintii aproape, in reciprocitate. De asemenea, numele ebraic al berzei semnifica "mama buna", iar grija acestei pasari fata de puii ei, vizibila în inaltul sau cuib, a transformat barza într-un simbol al obladuirii parintesti.
În mitologia nordica, barza reprezenta valorile de familie şi daruirea reciproca a cuplurilor. Barza era pasarea sacra a zeitei Venus în mitologia romana si astfel a devenit un simbol al norocului, dragostei şi fertiliţatii. Berzele au tendinta de a-şi face cuib pe acoperisurile caselor oamenilor şi pe cosurile de fum. Se credea, adesea, ca aparitia unei berze pe acoperisul unei case insemna ca familia respectiva va avea parte de dragoste profunda şi în curand de un copil.
Comportamentul natural al berzelor ajuta la înteţegerea asocierii lor cu fenomenul naşterii. Ca şi pasare migratoare, berzele albe zboară către sud toamna şi se întorc noua luni mai tarziu. De obicei, pot fi zarite îndreptandu-se spre nord şi facându-si cuiburi in jurul lunilor martie şi aprilie. Copiii născuti în martie şi aprilie au fost foarte probabil concepuţi în luna iunie a anului anterior. Solstitiul de vara, care este pe 21 iunie, reprezintă şi data la care anumite sarbatori pagâne celebrează căsătoria şi fertilitatea. Cum multe căsătorii, logodne, cununii au loc, cu precădere, în aceasta perioadă, mulţi copii for fi născuţi în jurul perioadei în care berzele pot fi văzute zburând spre nord, facându-se astfel conexiunea “barza a adus copilul”. Simbolistica sablonului de migrare al berzelor, împreuna cu istoria lor în mituri şi legende, au contribuit la popularitatea poveştii de azi.
Și credinţa crestina vine cu o versiune a acestei poveşti: atunci când copilul Iisus era in grajdul din Betleem, toate animalele lumii au sosit pe rând la el pentru a-i slavi nasterea. Ele s-au închinat si s-au rugat in fata Sa. Animale precum magarul şi boul au îngenuncheat înauntrul grajdului, în vreme ce animalele sălbatice au ramas afara, incercând sa îl zareasca de acolo pe nou nascutul Iisus. Printre aceste vieţuitoare era şi o barza cu picioarele lungi. Cand a vazut ca Iisus nu avea pe ce sa îşi odihneasca capul, barza şi-a smuls penele moi de la piept, facând din ele o perna. Copilul Iisus i-a fost recunoscator pentru acest gest şi a binecuvântat barza, ea devenind astfel un simbol al naşterii şi protectiei noilor nascuţi.
Exista o credinţa populara care afirma ca „berzele în tara lor se fac oameni, iar la întoarcere redevin pasari“, iar aceasta rezida atât din faptul ca berzele nu se sperie usor de oameni dar şi din vechea legenda poloneza conform careia un om a fost transformat în barza de catre Dumnezeu pentru ca nu i-a ascultata porunca de a duce la balta şopârlele, şerpii şi broaştele care invadasera pamântul. Omul ar fi desfacut din curiozitate sacul în care se aflau vieţuitoarele şi le-a pierdut prin iarba şi de aceea a fost transformat in barza pentru a umbla mereu prin luncile mlaştinoase pentru a prinde din nou vietatile.
Legatura acestei pasari cu naşterea copiilor, poate fi vazuta şi în faptul ca oamenii culegeau in vechime o planta numita „ciocul berzei“, planta cu flori albastre in forma de cioc de barza, folosita la descântatul femeilor care nu aveau copii.
Astazi nu ne mai putem convinge copiii de veridicitatea acestei povesţi, poate doar cei foarte mici sa ne mai creada, dar avem cel puţin posibilitatea de a le povesti legendele si tradiţiile din care aceasta frumoasa poveste a luat nastere şi s-a perpetuat.
Surse:
http://www.raftulcuidei.ro/legenda-berzelor-care-aduc-copiii/
http://www.crestinortodox.ro/botez/pe-copii-aduce-barza-96411.html
http://www.diane.ro/2013/04/barza-mit-legenda-superstitie.html
Foto:
http://felicitari.acasa.ro/Bebe/Nu-treziti-584.html
Sunday, 1 June 2014
La mulți ani, dragi copii!
Vouă, celor mici, sa vă dea
Dumnezeu sănătate
să creșteți
mari și ințelepciune să
faceți această lume mai bună
decat am reușit noi!
Iar nouă, cei care am ascuns deja
copilul din noi la umbra înfățișării
mature, să ne găsim răgazul
de a ne bucura cu inocența de tot ceea ce ne oferă viața!
Mai mici sau mai mari, sa lăsam
toți copiii să zburde liberi si fericiți, sa umple văzduhul de râsete si sufletele tuturor de speranța si bucurie!
La mulți ani!
Thursday, 22 May 2014
Recviem* pentru gramatică si ortografie
Nu jelui profesor drag
La căpătaiul cratimei apuse
Aprinde o lumânare-n prag,
Căci ea și neamul ei sunt duse!
După acord între subiect si predicat,
Nu plângeti doamna directoare!
Așa ceva nu s-a mai practicat
Din vremuri imemoriale.
La trista amintire a lui ‘’doar’’
Ni se așeaza-un nod in gât.
În locul bietului fugar
Se naște falnic un ‘’decât’’.
Totu-i una - fara nici o pauză,
E in zadar tu sa mai cauți virgula
Nu vei avea câștig de cauză
E dusa impreună cu majuscula.
Plecat-au toate lovite ca de tun,
Duse poate într-un loc mai bun,
Stau sigur ascunse intr-o carte
De care nimeni nu mai are parte.
Alina Hahuie
PS: Titlul este o parafrazare a celui dat de Augustin Buzura cartii sale: Recviem pentru nebuni si bestii, lucrare pe care v-o recomand calduros, daca nu ati avut inca ocazia sa o cititi.
*RÉCVIEM ~uri n. 1) (în biserica catolică) Slujbă religioasă pentru pomenirea unei persoane decedate. 2) Compoziție muzicală scrisă pe textul liturgic al mesei funebre.
Fotografie: Daniel Tutui.
La căpătaiul cratimei apuse
Aprinde o lumânare-n prag,
Căci ea și neamul ei sunt duse!
După acord între subiect si predicat,
Nu plângeti doamna directoare!
Așa ceva nu s-a mai practicat
Din vremuri imemoriale.
La trista amintire a lui ‘’doar’’
Ni se așeaza-un nod in gât.
În locul bietului fugar
Se naște falnic un ‘’decât’’.
Totu-i una - fara nici o pauză,
E in zadar tu sa mai cauți virgula
Nu vei avea câștig de cauză
E dusa impreună cu majuscula.
Plecat-au toate lovite ca de tun,
Duse poate într-un loc mai bun,
Stau sigur ascunse intr-o carte
De care nimeni nu mai are parte.
Alina Hahuie
PS: Titlul este o parafrazare a celui dat de Augustin Buzura cartii sale: Recviem pentru nebuni si bestii, lucrare pe care v-o recomand calduros, daca nu ati avut inca ocazia sa o cititi.
*RÉCVIEM ~uri n. 1) (în biserica catolică) Slujbă religioasă pentru pomenirea unei persoane decedate. 2) Compoziție muzicală scrisă pe textul liturgic al mesei funebre.
Fotografie: Daniel Tutui.
Friday, 16 May 2014
Gratulerer med dagen, Norge! La multi ani, Norvegia!
17. mai er Norges nasjonaldag.
Dagen feires fordi
Norge fikk sin egen grunnlov 17. mai 1814 og på grunn av det dagen kalles
også grunnlovsdagen.
Norges grunnlov ble enstemmig vedtatt av
Riksforsamlingen på Eidsvoll 16. mai 1814. Dagen etter, den 17. mai ble
Grunnloven datert og undertegnet av presidentskapet. Samme dag ble prins
Christian Frederik valgt til norsk konge.
17. mai er en offentlig høytidsdag, og en offisiell
flaggdag. Nasjonaldagen markeres mer i Norge enn det som er vanlig i mange
andre land, blant annet med barnetog. Mange sanger, som Norges nasjonalsang
og Fedrelandssalmen er spesielt knyttet til 17. mai.
Dagen er en folkelig festdag med norske flagg og
festkledte gamle og unge, svært mange kledd i bunad. De samles utendørs i
godt eller dårlig vårvær, særlig for å se på formiddagens barnetog. 17. mai
preges også av hurrarop fra marsjerende barn, lyden av rangler,
leketrompeter, gassdrevne bilhorn, marsjer og korpsmusikk.
Barnetoget i Oslo går blant annet forbi Det
kongelige slott, hvor store deler av kongefamilien står og vinker fra
slottsbalkongen.
|
17 mai este ziua națională a Norvegiei. Aceasta zi
este celebrată pentru că Norvegia a primit propria sa constituție la data de
17 mai 1814 și din acest motiv sarbatoarea este de asemenea, cunoscuta si sub
numele de Ziua Constituției.
Constituția norvegiană a fost adoptată în
unanimitate de către Adunarea Națională de la Eidsvoll la 16 mai 1814. În
ziua urmă toare, 17 mai, Constituția a fost datată și semnată de către
Președinție . În aceeași zi, Prințul Christian Frederik a fost ales rege al
Novegiei, marcând astfel o prima perioadă de independentă a Norvegiei.
17 mai este o sărbătoare legală, zi liberă și ziua
oficiala a drapelului.
Ziua Națională este marcată în Norvegia cu mai mult
entuziasm decât se practica de obicei in multe alte țări, prin diferite manifestari,
inclusiv o paradă a copiilor . Multe cântece, cum ar fi imnul național
norvegian și Imnul Patriotic sunt legate în mod specific de 17 mai .
Această
sărbătoare este una populară cu steaguri norvegiene arborate peste tot,
tineri și bătrâni deopotrivă imbracati de sarbatoare, cei mai mulți in
costum national. Ei se adună în aer liber
indiferent de vreme, mai ales dimineata pentru a privi parada copiilor. 17
mai este de asemenea, caracterizat de uralele copiilor aflati in mars, zgomot
de surle si trâmbite si muzica de fanfară .
Parada
copiilor în Oslo
, trece inclusiv pe lângă Palatul Regal, moment în care familia regală ,
aflată la balcon ii salută si le face cu mâna.
|
http://snl.no/17._mai
http://no.wikipedia.org/wiki/17._mai_(grunnlovsdag)
http://www.kongehuset.no/nyhet.html?tid=115639
Subscribe to:
Posts (Atom)