Atlasul internațional al frumuseții / Den Internasjonale Atlas av skjønnhet

În urmă cu un an, Mihaela Noroc, o fotografă în vârstă de 29 ani, a plecat într-o călătorie în jurul lumii menită să "documenteze" frumuseţea feminină. Proiectul ei, BAW (Beauty Around the World), a căpătat amploare pe măsură ce tânăra româncă a traversat aproape toate continentele de pe glob. Fotografiile sale nu vorbesc însă doar despre frumuseţe, ci şi despre cultură şi societate. "Ceea ce place în nordul Europei, poate părea fad şi neatractiv în Orient. Iar ceea ce e apreciat în sudul Asiei, e poate perceput ca un kitsch în Europa de Vest".  ''Poate peste 50 de ani aproape toate femeile din lume se vor imbraca si comporta la fel, datorita tendintei de uniformizare. Eu sper ca proiectul meu va ramane un martor al culturilor si traditiilor din timpurile noastre”,  a povestit Mihaela într-un interviu. Toate aceste minunate fotografii sunt puse la un loc într-o colecție superbă, intitulată Atlasul internațional al frumuseții, album care dovedește fără îndoială că frumusețea se găsește peste tot și poate îmbrăca incredibil de multe forme.

For et år siden, Mihaela Noroc, en 29 års gammel rumensk fotograf, gikk på en tur rundt jorda for å "dokumentere" feminin skjønnhet. Hennes prosjekt, BAW (Beauty Around the World) har blitt kjent og verdsatt i nesten hele verden og hun fikk reise og fotografere på nesten alle kontinenter. Sine fotografier snakker ikke bare om skjønnhet, men også om kultur og samfunn. "Det de liker i Nord-Europa, kan virke kjedelig og lite tiltrekkende i Østen. Og hva er verdsatt i Sør-Asia, kan det bli oppfattet som en kitsch i Vest-Europa.'' ''Kanskje i 50 år nesten alle kvinner i verden vil kle og oppføre seg likt, på grunn av nåværende tendensen til ensretting. Jeg håper mitt prosjekt vil være et vitne av kulturer og tradisjoner i vår tid ", sa Mihaela i et intervju. Alle sine flotte bilder er satt sammen i en fantastisk kolleksjon, The International Atlas of Beauty, som viser utvilsomt at skjønnhet finnes over alt og kan ha utrolig mange former og nyanser.

Puteți vedea mai multe fotografii și contribui la următoarea călătorie aici : theatlasofbeauty.com The international Atlas of Beauty pe Facebook: https://www.facebook.com/MihaelaNorocPhoto

Dere kan se flere bilder og/eller bidra til neste reise her:theatlasofbeauty.com The international Atlas of Beauty på Facebook: https://www.facebook.com/MihaelaNorocPhoto

Sursa/ Sourse : Gandul.ro

Standardele fericirii

De când deschidem ochii în lume, societatea, familia, mass-media, vecinii de bloc, toată lumea ne îndoapă cu mituri și teorii despre fericire. Mituri pe care trebuie să le înghițim și digeram obligatoriu, ceea ce de cele mai multe ori și facem, fără să analizăm veridicitatea lor, sau cel puțin nuanțele pe care le pot avea.

Astfel ni s-a sedimentat ireversibil în minte ideea că cea mai fericită perioadă a vieții unui om este neapărat copilăria. ’’Nici nu încape discuție!’’, veți spune. Mdaa…¦si totusi…

Deși nu trăiesc printre pacienții de la secția ’’Depresie cronica’’, cred că am auzit de la fiecare persoană în parte cu care am discutat despre asta și elemente mai puțin fericite din copilărie: fie un părinte prea autoritar, violent sau alcoolic, fie neajunsuri materiale, un deces în familie, sau altele. Și ca tabloul să fie complet, mulți psihoplogi susțin că fiecare dintre noi se confruntă cu cel puțin o rană emoțională, mai mult sau mai puțin adâncă, căpătată în copilărie și cu care se luptă toată viață. De la fericirea aia deplină să ni se tragă ?! 

Când ieșim cât de cât din copilărie începem să citim reviste pentru fete/femei. Și atunci aflăm (în obsesiv de repetate rânduri) că ziua nunții va fi ’’cea mai fericită zi din viața noastra’’. Da, știu că și voi ați citit sau auzit formularea aceasta de cel puțin 50 de ori. Și atunci ne pregătim asiduu pentru sentimentul de neimaginat și neegalat care ne așteaptă strict în ziua respectivă.

 Între timp învățam și faptul că nașterea unui copil este ’’cel mai frumos lucru’’ și ‘’cea mai mare bucurie’’.

Astfel avem cimentate bine în minte exact motivele și mai ales momentele în care trebuie să fim extrem de fericite. Sunt standarde prestabilite despre care credem cu convingere că trebuie să se aplice la toată lumea și ne stabilim gradul de fericire și împlinire față de ele fără să le chestionăm în vreun fel. 

 De aici și gradul imens de frustrare care se naște în cazul în care, din varii motive, la momentul prestabilit nu ne simțim așa cum ne-am așteptat în conformitate cu ce a spus vecina de la 4 sau nu știu ce revistă. O zi aveam și noi în viață ‘’cea mai fericita’’ și pe aia am ratat-o!!!! 

Evident că aspectele mai sus prezentate pot fi și în cele mai multe cazuri și sunt, momente foarte fericite, poate chiar cele mai fericite din viață cuiva, în funcție de norocul fiecăruia și de felul de a se raporta la ele. Nu susțin contrariul. Cred însă că ar fi sănătos să acceptăm și ideea că acestea sunt adesea situații extraordinare care implică procese fizice și psihice complexe, care dau naștere unor trăiri variate, chiar contradictorii uneori și mai ales diferite de o persoană la alta. Așa că nu e cazul să ne raportăm la aceste mituri ca la un pat al lui Procust în care trebuie obligatoriu să ne potrivim, altfel e ceva în neregulă cu noi și mai ales am pierdut definitiv șansa la fericire adevărată.  

Ce ne facem însă când am trecut dincolo de aceste stadii și revistele, uneori chiar și mătușile de gradul II și vecinele de bloc, nu ne mai spun când trebuie să fim fericite?! Dacă până atunci am avut repere clare, brusc suntem lăsate de izbeliște și până când vom devenim ‘’cetateni ai Raiului’’nu mai avem nici o zi ’’cea mai fericită’’ pe care să o așteptăm cu respirația tăiată. 

 Ce înseamnă asta: blazare, panică? Noooo !!! Vă spun eu cum se cheamă: libertate! 

Libertate de care am fi fost conștiente mai devreme dacă ne gândeam mai demult și nu ne lăsam influențate de mituri și conveniențe sociale care ne modelează concepțiile și percepțiile mai mult decât ne-am imagina. 

 Liberatea de a fi fericite, sau foarte fericite sau cele mai fericite în orice moment vrem noi, în oricare zi ni se potrivește și din absolut orice motiv care poate nu valorează nici cât o ceapă degerată pentru nimeni, dar care e cel mai prețios pentru noi. Liberatea de a fi fericite în exact acele clipe și din exact acele motive care sunt unice și exclusiv ale sufletului noastru! 

 The best is yet to come! And it’s in our power to make it happen! 

Prințesa urbană

 De câteva generații încoace, cele mai multe dintre noi am devenit combatante active sub stindardul feminismului. Și ne luptăm zi și noapte neînfricate cu oricine și orice ar putea sta în calea emancipării noastre. La început ne-am bătut pentru cauze nobile și am obținut victorii bine-meritate precum dreptul la învățătura, evoluție profesională, egalitate în fața legii, protecție față de acte de violență etc.

Dar nu ne-am oprit aici și din exces de zel ducem mai departe acest război deși a început să devină neclar cine ne sunt aliații și cine ne sunt dușmanii.
Astfel am deviat către o luptă nesfârșită și nejustificată între sexe și ne-am luat singure pe umeri responsabilitatea de a demonstra că putem fi în același timp și femei și bărbați. De ce?! Nu știu, nu mă întrebați!
Ne străduim din răsputeri să le facem pe toate singure, că doar de, putem! Ce, noi nu suntem în stare?! Ba da.., dar ne plângem că bărbații de lângă noi fie nu fac nimic, fie sunt blazați, sau nu ne satisfac. Păi...i-am convins și pe ei că putem face totul singure și având sentimentul că ne suntem autosuficiențe, tind să se retragă în inutilitatea lor.

 Visăm la bărbați puternici, protectori, la prinți neînfricați, călare pe cai albi sau mai nou conducând mașini decapotabile, care să ne fie alături și să ne protejeze, dar că asta să se întâmple trebuie să ne jucăm și noi rolul. Dacă prințesa a răpus deja balaurul infingandu-i un toc stiletto în beregată, atunci prințului ce-i mai rămâne de făcut altceva decât să meargă să împuște niște zombie într-un joc pe calculator?!
Așa cum este neapărată nevoie de balaur pentru a-i pune prințului calitățile în valoare, la fel de mare nevoie e și de prințesa pentru care să se lupte, pentru că povestea să aibă sens.

Este bine și uneori foarte util faptul că ne descurcăm singure să schimbăm un bec sau să reparăm ceva și este și mai bine faptul că ne simțim puternice. Chiar suntem și în multe situații dăm dovadă de rezistentă fizică și psihică incredibilă. Dar asta n-ar trebui să na facă să uităm de adevăratele noastre puteri, mai ales cele care sunt exclusiv ale noastre. O fluturare delicată din genele lungi, discret rimelate, nu va desface un borcan prea strâns sau nu va repara o priză, prin ea însăși dar îi va da bărbatului de lângă noi puterea și motivația să mute chiar și munții dacă e nevoie, sau doar dacă ne stau nouă în cale.
 Zâmbetul, mângâierea, rugămintea unei femei pot face minuni într-o manieră care nu presupune nici supra-solicitarea noastră până la epuizare, nici ''€™dresarea'' bărbatului, transformându-l într-un motan leneș și castrat.

 Avem într-adevăr realizări admirabile, fie și numai din pespectiva faptului că reușim să ne metamorfozăm cu succes de mai multe ori pe zi de la omul de afaceri cerebral, până la mama grijulie și ajungând la femeia fatală.  Dar e important în goană această spre dezvoltare deplină și multilaterală să nu uităm totuși să mai fim femei - femei adevărate, care manifestă căldură, delicatețe, empatie, sentimentalism, de care cei din jur să se poată apropia cu drag și fără teamă.

Cu atât mai mult acum, când luna această pare o perpetuă sărbătoare a feminității, haideți să ne lăsăm femeia adevărată din noi să iasă la suprafața, îmbujorată, zâmbitoare, fermecătoare. S-o înarmăm cu o rochie de mătase înflorată și s-o lăsăm să cucerească lumea! Cadou de 8 martie să-i facem luxul de a-și permite pentru o clipă să fie o prințesa mai puțin războinica, ci dulce și neajutorată ocazional și cu siguranță prințul va simți că e nevoie de un braț puternic și i-l va întinde.

 E chiar atât de simplu: pentru a se simți și a se comporta ca un bărbat adevărat, bărbatul are nevoie lângă el de o femeie adevărată. Este deci în puterea noastră să facem lucrurile să arate așa cum trebuie și cum ne-am dori. Da, doar v-am spus că suntem puternice! Totul e să nu uităm de adevărata putere și de magia nesfârșită ce se află în noi, de la vârful genelor lungi sau a unghiilor frumos lăcuite până la tocurile pe care mergem atât de elegant, dar mai ales în adâncul sufletului nostru capabil de sentimente inegalabile, sacrificii, dăruire și dragoste nesfârșită și necondiționată.

Maria Bolea - doctorul fără de arginți al copiilor cu dizabilități

 Iată și prima poveste impreisonanta din seria panoului noastru de onoare!

Vă invit astăzi să o cunoașteți pe d-na Maria Bolea.  Curajoasă și dedicată, mânată de un puternic spirit matern și sprijinită de câțiva prieteni, nu s-a lăsat descurajată de neputința și nepăsarea autorităților, ci a realizat cu propriile fonduri și eforturi, chiar la dânsa acasă, un centru de zi pentru copiii cu dizabilități și diferite probleme de sănătate.

 Prin amenajarea corespunzătoare a subsolului casei și colaborând cu câțiva specialiști, ea le oferă zilnic acestor copii o șansa unică de a beneficia gratuit de tratament adecvat, de socializare, îndrumare și căldură sufletească.

 Rezultatele nu întârzie să apăra, iar pașii înainte pe care îi fac micuții pe drumul însănătoșirii sau a unei vieți mai ușoare și recunoștința părinților sunt de neprețuit.

 Puteți citi povestea ei aici: O femeie si-a transformat casa in centru de zi pentru copii cu dizabilitati

Veți găsi la finalul articolului și numărul dânsei de telefon dacă doriți să o contactați pentru mai multe detalii sau pentru a colabora sau a-i oferi un ajutor.

Cufărul cu modele de urmat

Cred că pentru a putea evolua și pentru a trăi frumos avem nevoie de modele, de oameni spre care să putem privi cu admirație și cu speranța și de la care să avem ce învăța.

Așa că această nouă secțiune a blogului meu își propune să fie un fel de panou de onoare. Aici vom povesti despre oameni minunați, care prin voință, curaj, dăruire, bunătate sau talent reușesc să facă ceva deosebit pentru ei înșiși și pentru cei din jur. Sunt oameni de multe ori simpli dar care au un suflet măreț și cutezător și care ne inspiră, ne readuc speranța în suflete atunci când suntem pe punctul de a o pierde.

Haideți să facem din acest spațiu o oază de ''bun'' si de ''frumos'' în care să ne retragem și să ne reîncărcăm bateriile atunci când simțim că poverile zilnice fie ne întuneca nouă sufletul fie îi fac pe cei din jur mai puțin buni și frumoși decât ne-am dori să-i vedem!

Eu vă voi oferi o serie de povești și de exemple foarte frumoase și destul de variate, dar vă invit și pe voi dacă ați descoperit un om deosebit pe care merită să-l cunoaștem, să mă contactați și să-mi oferiți o sursă de informare sau să-mi spuneți povestea lui.

Sunt sigură că există oameni deosebit de dăruiți unei cauze nobile în absolut toate domeniile, trebuie doar să privim cu atenție.

Ce ziceți, mă ajutați să găsim împreună cât mai mulți dintre ei și să ne bucurăm de darul minunat al existenței lor?

Sursa foto: Floraria Cochett

Comoditatea - cu fapta, cu vorba și cu gândul

Ne-am obișnuit să fim din ce în ce mai comozi. Avem o mașină, ustensilă sau aplicație care să facă totul pentru noi. În principiu nu e nimic grav în asta, atunci când e vorba de a rezolva rapid și eficient sarcini necesare, dar nu încărcate de vreun sens aparte, precum spălatul vaselor, instalatul unei țevi, sau altceva de genul. 

Problema apare însă în momentul în care această comoditate, uneori excesivă, se instalează și în modul în care comunicăm, ne exprimăm și gândim. Și din păcate, se pare că acest fenomen s-a instalat în toate aceste aspecte ale vieții nostre.  

Nu ne mai obosim să reținem data a naștere a persoanelor dragi, ne amintește reteua de socializare. Nu mai folosim energie în a merge și comunica direct cu o persoană, într-un cadru real, dinamizat de reacțiile spontane ale celuilalt,  învăluiți de încărcătura emoțională creata de discuția în sine și analizând limbajul non-verbal al interlocutorului. Trimitem pur și simplu un off-line, cu numărul potrivit de emoticoane și-am am scăpat de-o grijă! 

 

 

Cred că tot acestei comodități exagerate, i se datorează și tendința curentă de a gândi simplist, impartindu-i rapid pe cei din jur în categorii foarte generale și judecându-i în funcție de acestea. 

Suntem foarte ocupați (Dumnezeu știe cu ce, pentru că oricum nu facem concret mare lucru) și n-avem timp să ne facem o părere despre fiecare în parte, așa că aplicăm repede o ștampilă socio-profesională, pregătită dinainte: dacă e preot atunci sigur fură, dacă e doctor ia șpagă, dacă e profesor obligă elevii să vina la meditații, dacă e musulman atunci e terorist și tot așa. Efortul e similar cu cel de a da un clic, iar efectul e impresia că într-o clipă știm totul despre cel în cauza. 

Analizarea mai nuanțată a persoanelor si a situațiilor necesită timp, informații, implicare si efort intelectual, dar si rezultatul judecății noastre ar fi cu totul altul.

Pe măsura efortului ar fi și roadele: am ajunge la o înțelegere mai profundă și mai corectă a faptelor. Și mai ales la o înțelegere individuală, fundamentată pe argumente, nu am mai înghiți pe nemestecate toate stereotipiile congelate și încălzite la microunde, pe care ni le oferă media. 

Generalizările și categorisirile menționate mai devreme, funcționează aproape exclusiv în sens negativ. De ce!? Pentru că e mai simplu! A îndrăgi, a aprecia sau a iubi ceva sau pe cineva înseamnă obligatoriu a-l înțelege, a-i percepe sensurile și finețurile. Iar asta presupune implicare, deschidere și un pic de efort, ceea ce nu mai suntem dispuși să facem. E incomparabil mai facil să-i lipim fiecăruia o etichetă virtuală pe frunte și să-i ignorăm sau disprețuim pe toți; în egală măsură, ca să nu discriminăm pe nimeni!

În goana noastră am simplificat dramatic chiar și procedeele iubirii. În primul rând am pierdut sensul profund și aproape am renunțat la pleiada de gesturi frumoase, curtenitoare sau romantice, care ne făceau cândva viața atât de emotionanata. Cine mai are astăzi timp de cusut broderii sentimentale?! 

Dar mai ales nu mai considerăm necesar să facem vreun efort pentru ca relațiile noastre să meargă, fie ele de prietenie, profesionale sau de cuplu. Așteptăm cumva ca totul să decurgă bine de la sine, fără implicarea noastră, așa încât să fim fericiți. Fericirea trebuie să aibă cutie de viteze automată! 

Iar atunci când asta nu se întâmplă, așa cum nu mai mergem acum cu telefonul sau televizorul la reparat așa cum făceam înainte, ci îl aruncăm și cumpărăm altul, la fel facem și cu relațiile și partenerii. ‘’Nu ne potrivim’’---, ‘’Nu-i obligatoriu să fim prieteni/parteneri…’’

Deci ‘’Pa și să instalăm versiunea următoare!''

Ce am făcut pentru ca lucrurile să meargă, sau dacă am făcut ceva și mai ales cât de mult am fi avut de câștigat dacă ne-am fi străduit puțin, asta deja e altă discuție - una mult prea complicată…

La început de an

Aşa ca de început de an, discutam cu colegii, la masă, despre ce ne-am propus să realizăm în anul ce tocmai a început. Ca de obicei ne-am propus cu toţii, printre altele, să mâncăm mai puţin şi să ne antrenăm mai mult, dar nu asta mi s-a părut relevant, ci replica unei persoane. Mai în glumă mai în serios şi-a pus întrebarea retorica: ‘’Asta ne propunem în fiecare an şi niciodată nu reuşim, de ce oare ne mai propunem de fiecare dată?!’’.

Mi-a rămas această frază în minte şi am stăruit apoi asupra ei, incercând să gasesc un răspuns la această întrebare. Am ajuns la concluzia că pâna la urmă conteaza mai putin ce ne propunem şi dacă reusim sau nu să înfăptuim 100 % ceea ce ne-am propus. Important este faptul că o facem.  Pentru că aceasta demonstrează că ne dorim, că avem aspiraţii, că avem aşteptări de la noi inşine şi încrederea că putem realiza ceva ce este important pentru noi. Într-un cuvânt suntem vii.

Din varii motive, nu reuşim totdeuna să ducem la bun sfârşit planul initial sau nu avem succesul pe care l-am sperat, dar faptul că în continuare ne propunem un ţel, de multe ori acelaşi ca si în anii precedenţi, e o dovada a faptului că suntem stăruitori şi că nu ne lăsăm descurajaţi. Ştim în adâncul sufletului că până la urmă, cu încredere, rabdare şi perseverenta vom ajunge acolo unde ne dorim.

Aşa cum se spune, poate nu vom ajunge tocmai pana la Luna, dar tot vom fi călătorit printre stele. Şi primul pas, adesea şi cel mai greu de făcut, în această călătorie este să ne dorim s-o intreprindem. Renunţând să ne mai stabilim obiective obtinem certitudinea că nu vom realiza nimic. Pe cand, câtă vreme încă ne manifestam intenţia de a atinge un obiectiv atunci punem energie în planul visat şi suntem deci in miscare.

Aşa că vă doresc spor la stabilit rezoluţii de anul nou, la dat nastere unor noi vise în slujba cărora să vă puneti energia creatoare, speranţa şi motivaţia!

În loc de un an nou fericit, vă doresc un an nou in care să îndepliniţi tot ceea ce v-aţi propus pentru a vă face pe voi înşivă şi pe cei din jurul vostru mai fericiţi! 

Sursa foto: pcadvisor.co.uk