Comoditatea - cu fapta, cu vorba și cu gândul

Ne-am obișnuit să fim din ce în ce mai comozi. Avem o mașină, ustensilă sau aplicație care să facă totul pentru noi. În principiu nu e nimic grav în asta, atunci când e vorba de a rezolva rapid și eficient sarcini necesare, dar nu încărcate de vreun sens aparte, precum spălatul vaselor, instalatul unei țevi, sau altceva de genul. 

Problema apare însă în momentul în care această comoditate, uneori excesivă, se instalează și în modul în care comunicăm, ne exprimăm și gândim. Și din păcate, se pare că acest fenomen s-a instalat în toate aceste aspecte ale vieții nostre.  

Nu ne mai obosim să reținem data a naștere a persoanelor dragi, ne amintește reteua de socializare. Nu mai folosim energie în a merge și comunica direct cu o persoană, într-un cadru real, dinamizat de reacțiile spontane ale celuilalt,  învăluiți de încărcătura emoțională creata de discuția în sine și analizând limbajul non-verbal al interlocutorului. Trimitem pur și simplu un off-line, cu numărul potrivit de emoticoane și-am am scăpat de-o grijă! 

 

 

Cred că tot acestei comodități exagerate, i se datorează și tendința curentă de a gândi simplist, impartindu-i rapid pe cei din jur în categorii foarte generale și judecându-i în funcție de acestea. 

Suntem foarte ocupați (Dumnezeu știe cu ce, pentru că oricum nu facem concret mare lucru) și n-avem timp să ne facem o părere despre fiecare în parte, așa că aplicăm repede o ștampilă socio-profesională, pregătită dinainte: dacă e preot atunci sigur fură, dacă e doctor ia șpagă, dacă e profesor obligă elevii să vina la meditații, dacă e musulman atunci e terorist și tot așa. Efortul e similar cu cel de a da un clic, iar efectul e impresia că într-o clipă știm totul despre cel în cauza. 

Analizarea mai nuanțată a persoanelor si a situațiilor necesită timp, informații, implicare si efort intelectual, dar si rezultatul judecății noastre ar fi cu totul altul.

Pe măsura efortului ar fi și roadele: am ajunge la o înțelegere mai profundă și mai corectă a faptelor. Și mai ales la o înțelegere individuală, fundamentată pe argumente, nu am mai înghiți pe nemestecate toate stereotipiile congelate și încălzite la microunde, pe care ni le oferă media. 

Generalizările și categorisirile menționate mai devreme, funcționează aproape exclusiv în sens negativ. De ce!? Pentru că e mai simplu! A îndrăgi, a aprecia sau a iubi ceva sau pe cineva înseamnă obligatoriu a-l înțelege, a-i percepe sensurile și finețurile. Iar asta presupune implicare, deschidere și un pic de efort, ceea ce nu mai suntem dispuși să facem. E incomparabil mai facil să-i lipim fiecăruia o etichetă virtuală pe frunte și să-i ignorăm sau disprețuim pe toți; în egală măsură, ca să nu discriminăm pe nimeni!

În goana noastră am simplificat dramatic chiar și procedeele iubirii. În primul rând am pierdut sensul profund și aproape am renunțat la pleiada de gesturi frumoase, curtenitoare sau romantice, care ne făceau cândva viața atât de emotionanata. Cine mai are astăzi timp de cusut broderii sentimentale?! 

Dar mai ales nu mai considerăm necesar să facem vreun efort pentru ca relațiile noastre să meargă, fie ele de prietenie, profesionale sau de cuplu. Așteptăm cumva ca totul să decurgă bine de la sine, fără implicarea noastră, așa încât să fim fericiți. Fericirea trebuie să aibă cutie de viteze automată! 

Iar atunci când asta nu se întâmplă, așa cum nu mai mergem acum cu telefonul sau televizorul la reparat așa cum făceam înainte, ci îl aruncăm și cumpărăm altul, la fel facem și cu relațiile și partenerii. ‘’Nu ne potrivim’’---, ‘’Nu-i obligatoriu să fim prieteni/parteneri…’’

Deci ‘’Pa și să instalăm versiunea următoare!''

Ce am făcut pentru ca lucrurile să meargă, sau dacă am făcut ceva și mai ales cât de mult am fi avut de câștigat dacă ne-am fi străduit puțin, asta deja e altă discuție - una mult prea complicată…