Saturday, 12 April 2014

5 ani - 5 lectii de viata



Privesc neincrezatoare la calendarul care se incapataneaza sa-mi arate ca au trecut mai bine de 5 ani de cand am parasit Romania, lansandu-ma in aventura de a experimenta civilizatia nord-europeana.  Nu se poate, n-au cum sa fie deja atatia ani! Prea a trecut repede timpul! Dar eu sunt pur sentimentala pe cand el functioneaza matematic, pe baza de cifre….asa ca nu am argumente solide si ma las pana la urma convinsa ca e asa cum arata el. Si fiind vorba de o cifra, daca nu rotunda, macar cumva mai insemnata, incerc sa trag o serie de concluzii, sa sintetizez coerent o parte dintre experientele si invatamintele  sedimentate de-a lungul acestor 5 ani:

1.       Oricat de mare ar parea aceasta provocare si oricat de inspaimantator este la inceput necunoscutul, in timp se dovedeste ca efortul a meritat pentru ca experienta acumulata este complexa si extrem de prolifica in a te imbogati mental si sufleteste. Interactiunea cu oameni, principii si stiluri de viata diferite iti largeste enorm orizonturile si iti nuanteaza viziunile, iar sentimentul de reusita in a te fi reconstruit si reechilibrat intr-un mediu complet diferit este inegalabil.

2.       Oamenii sunt tot oameni, indiferent de nationalitate, religie, culoare etc si sunt animati de acelasi pasiuni, de aceleasi bucurii simple, au temeri similare si aflati intr-un context comun comunica, colaboreaza, rezoneaza unii cu altii si se sprijina reciproc, total independent de factori socio-culturali sau politici. In spatele fiecaruia exista o drama, o poveste, un vis, sperante si dezamagiri nesperat de asemanatoare. 

3.       Invidia si barfa sunt absolut universale, nu au nici pe departe specific mioritic, asa cum credeam candva.  Dar si un vin bun sau o prajitura de casa cu ciocolata sunt pretutindeni la fel de apreciate, nu le refuza nimeni niciodata. 

4.       Desi in anumite momente din viata cei de la care asteptai sprijin necondionat, fiindu-ti rude sau prieteni te-au dezamagit profund, constati insa cu stupoare ca se gasesc uneori in momentele grele oameni, complet straini initial de tine sau de cultura ta, care sa te sprijine, sa te priveasca cu incredere  si sa-ti ofere o sansa atunci cand ai mai mare nevoie de ea, oameni care nu te cunosc, care nu au nici o obligatie, pentru care nu ai facut niciodata nimic, dar care sunt cu toate acestea pregatiti si dispusi sa-ti intinda o mana de ajutor atunci cand te astepti mai putin. 

5.       M-am luptat o destul de lunga perioada cu sentimentul de dezradacinare: nu mi-am negat niciodata originile si valorile dar am aderat cu inima deschisa la acele metode si principii norvegiene  pe care le-am considerat superioare. Astfel am sfarsit prin a ma intreba carei tari apartin eu de fapt sufleteste si primul raspuns care mi-a venit in minte a fost ‘’niciuna’’, pentru ca nu ma pot identifica exhaustiv cu niciuna dintre ele. Am realizat abia mai tarziu ca decat sa sufar ca nu mai am o tara a mea, mai degraba ar trebui sa ma bucur ca de fapt eu am doua.
La aceasta din urma mai lucrez inca… 


Fotografie: Dan Tutui  


4 comments:

  1. Adevarat. Superb!

    ReplyDelete
  2. La punctul 3( birfa) suntem batuti clar, noi romanii am pierdut la scor mare cu norvegienii :))!!!

    ReplyDelete