Prima aniversare

 

Dragii mei cititori, felicitări!

Astăzi împlinim un an de când construim împreună acest blog, eu pe o parte, voi pe cealaltă, dând viaţa acestui colţ de relaxare, dar şi de meditaţie- idei, gâduri, experienţe si informaţii asternute aici pentru a le împărtasi unii cu alţii şi a le dezbate impreuna, încercâd astfel să învătăm şi să înteţegem mai mult, ca să judecăm mai putin.

Scriu de fiecare dată cu drag şi cu gândul la voi, iar momentele în care imi spuneţi că ceea ce aţi citit vi s-a părut interesant, sau că v-ati regăsit în mesajul rândurilor mele, constituie combustibilul necesar pentru a găsi mereu energie si inspiraţie pentru noi articole.

Vă mulţumesc că sunteţi alături de mine în această călătorie şi vă aştept in continuare cu sugestii şi comentarii!

La mulţi ani !

Cei mai fericiţi oameni de pe planetă

Există o tendinţă de a cuantifica şi prezenta totul şablonat sub formă de sondaje şi statistici, inclusiv aspecte subiective şi extrem de fluctuante ale vietii noastre, imposibil de constrâns în parametri numerici. Un exemplu în acest sens mi se pare sondajul mediatizat cu ceva timp în urmă, conform căruia nordicii ar fi cei mai fericiţi oameni de pe pământ.

Privindu-i mai îndeaproape pe aceşti fericiţi notorii, am constatat că existenţa lor este guvernată de o serie de convenienţe sociale foarte puternice, de bariera cărora foarte puţini se aventurează să treacă. Din gama: ‘’aşa ceva nu se face’’. Vă sună probabil cunoscut pentru că avem şi noi în societatea românească destule de-astea, nu exact aceleaşi, dar la fel de numeroase. Astfel, în cadrul comunităţii nordice, exprimarea netemperată şi neprelucrată a sentimentelor, fie ele pozitive sau negative, nu e vazută cu ochi prea buni. Rigorile sociale şi legile nescrise îi cer omului, indiferent de contextul în care se află, să fie puternic, echilibrat, să arate mulţumit şi stăpân pe situaţie.

Nu vezi aproape niciodată pe cineva în jurul tău nici plângând, nici fiind extrem de entuziast, nici chiar în momente în care (din punctul meu de vedere cel puţin) ar fi de inţeles să se manifeste astfel. Un puseu de sinceritate sau o exprimare prea zgomotoasă a unor trairi naşte suspiciunea lipsei de control. Derapajul e de obicei remediat imediat, chiar de către cel care-l comite, acesta revenindu-şi brusc la o stare de aparent echilibru, autoconsolându-se cu o fraza gen ‘’Se va rezolva pana la urma ‘’(‘’Det ordener seg’’) rostită pe un ton neutru. Dacă îi e rău îşi ia trei zile libere, nu suferă în văzul lumii şi mai ales nu se plânge. Stă acasă şi se tratează cu Paracetamol, iar când s-a întors bine-sănătos nu e asaltat de colegi cu intrebări despre cum i-a fost, cum se mai simte, dacă e mai bine etc.

O zi obişnuită petrecută în Romania, în care te injuri cu participantii la trafic, şeful suprasolicitat îşi varsă nervii pe tine, iar tu te plângi colegei de birou despre cearta de aseară cu sotul/sotia etc pare astfel ruptă dintr-un film bizar, sau mai degrabă o stare de isterie generală (între noi fie vorba, nu e departe de realitate uneori). Noi avem însă ordinea noastră în aceasta dezordine, iar acesta este modul nostru de a ne elibera de stress, exprimându-ne frustrările, lăsându-ne bucuriile şi tristetile să zboare libere dincolo de graniţa fiinţei noastre, atunci când aceste sentimente sunt prea puternice pentru a fi ţinute captive. Aceste manifestări ne ajută să comunicam, să ne cunoastem şi să ne apropiem unii de alţii prin empatie.

Indubitabil, atmosfera generală din mediul scandinav este mult mai echilibrată, mai liniştită, propice concentrării şi desfăşurării unor activitati personale sau profesionale. La nivel individual însă, omul se poate simţi încorsetat, obligat să poarte masca rigidă a unei persoane reci şi cu o voinţă nestrămutată. Necesitatea imperioasă de a evada din acest tipar strict îi face pe mulţi norvegieni (şi nu numai) să se dedice la sfarşit de săptamână sau cu alte ocazii, exceselor de tot felul, mai ales cel de alcool, sub influenţa căruia devin de nerecunoscut, alunecând în extrema cealaltă, dând frau liber unei cascade de lacrimi sau de râsete, aparent inexplicabile.

Cu alte cuvinte: şi aşa-i rau si aşa nu-i bine.

Cert este insă ca de o formă sau alta de catharsis* avem cu toţii nevoie, mai ales în contextul societaţii contemporane care ne impune rigori din ce în ce mai stricte, cerându-ne să fim tot timpul aproape de perfecţiune. Nevoia de exprimare, de comunicare şi de împărtăsire cu ceilalţi a propriilor trăiri este o componentă fundamentală a fiinţei umane şi care iese totdeuna la iveala, sub o formă sau alta, mai mult sau mai puţin elegantă.

Concluzia mea este că nordicii nu sunt nici mai fericiţi nici mai puţin fericiţi decât noi sau decât alte popoare. Sunt oameni vii cu sentimente şi framântări, la fel ca toţi ceilalţi. Au doar o perspectivă usor mai optimistă şi mai patriotică decât noi şi forme diferite de a (nu) exprima ceea ce simt, un alt stil de viaţă sedimentat în timp ca urmare a diferitelor influenţe istorice, culturale, psiho-sociale etc.



*CÁTHARSIS s. n. 1. Purificare a spiritului cu ajutorul artei prin participare intensă la fenomenul artistic. 2. (În psihanaliză) Efect terapeutic obținut prin descărcarea unei trăiri refulate.


PS: Nu am studii sociologice sau psihologice şi nici nu fac muncă de cercetare. Vă prezint doar anumite aspecte, în lumina în care le percep eu în urma experienţelor de zi cu zi. Avem astfel de-a face cu o serie de concluzii personale, subiective, aşa că vă rog să le trataţi ca atare! Mulţumesc!

De ce berzele aduc copiii ?

Trebuie să recunosc că mi-a plăcut totdeuna această legendă, dar nu m-am gândit niciodată la ea cu seriozitate. Mi-am amintit de ea abia atunci când o asistentă medicală norvegiană a spus despre pata roşiatica de pe ceafa bebeluşului ca este semnul lăsat de ciocul berzei atunci când l-a transportat. M-a surprins initial faptul că şi în aceasta ţară povestea aceasta este atât de cunoscută şi dându-mi seama că este o legenda internationala, mult mai populara decât credeam, m-am intrebat de ce neaparat berzele aduc copiii şi nu alte pasari?!

Aveam sa aflu mai târziu că legenda işi are sorgintea relativ modernă chiar în credintele populare nordice, iar în secolul al XIX-lea Hans Christian Andersen a popularizat acest mit prin fabule şi poveşti, care au fost imediat preluate şi folosite drept raspuns la indrebarile copiilor, în contextul social în care discutiile despre intimitate şi procreere erau tabu.

Originile legendei sunt însa mult mai vechi, berzele au fost asociate cu copiii şi familia de secole. În mitologia greaca, berzele erau asociate cu furatul copiilor, dupa ce zeita Hera şi-a transformat rivala intr-o barza, iar femeia-barza a incercat sa-i fure fiul.

În mitologia egipteana, sufletul unei persoane – ba-ul – era adesea reprezentat printr-o barza. Reîntoarcerea unei berze la cuibul sau insemna reîntoarcerea sufletului, punct în care persoana putea fi readusa la viata.

O alta varianta este aceea ca sufletele copiilor nenascuti salaşluiesc în iaz si de acolo berzele aleg câte unul si îl duc unei familii. Si în versiunea povestii lui Hans Christian Andersen, copiii erau scoşi de catre berze dintr-un iaz in care dormeau si visau.

În Grecia antica exista o lege care impunea copiilor sa aiba grija de parintii lor, atunci când acestia din urma ajungeau la batraneţe. Legea era numita “Pelargonia”, denumire derivata din grecescul pelargos, adica “berze”. Berzele tind sa aiba gija de puii lor mult timp dupa ce tinerele berze pot sa zboare şi sa aiba grija de ele însele, ceea ce a dus la credinta ca, de fapt, tinerele berze îşi ţin parintii aproape, in reciprocitate. De asemenea, numele ebraic al berzei semnifica "mama buna", iar grija acestei pasari fata de puii ei, vizibila în inaltul sau cuib, a transformat barza într-un simbol al obladuirii parintesti.

În mitologia nordica, barza reprezenta valorile de familie şi daruirea reciproca a cuplurilor. Barza era pasarea sacra a zeitei Venus în mitologia romana si astfel a devenit un simbol al norocului, dragostei şi fertiliţatii. Berzele au tendinta de a-şi face cuib pe acoperisurile caselor oamenilor şi pe cosurile de fum. Se credea, adesea, ca aparitia unei berze pe acoperisul unei case insemna ca familia respectiva va avea parte de dragoste profunda şi în curand de un copil.

Comportamentul natural al berzelor ajuta la înteţegerea asocierii lor cu fenomenul naşterii. Ca şi pasare migratoare, berzele albe zboară către sud toamna şi se întorc noua luni mai tarziu. De obicei, pot fi zarite îndreptandu-se spre nord şi facându-si cuiburi in jurul lunilor martie şi aprilie. Copiii născuti în martie şi aprilie au fost foarte probabil concepuţi în luna iunie a anului anterior. Solstitiul de vara, care este pe 21 iunie, reprezintă şi data la care anumite sarbatori pagâne celebrează căsătoria şi fertilitatea. Cum multe căsătorii, logodne, cununii au loc, cu precădere, în aceasta perioadă, mulţi copii for fi născuţi în jurul perioadei în care berzele pot fi văzute zburând spre nord, facându-se astfel conexiunea “barza a adus copilul”. Simbolistica sablonului de migrare al berzelor, împreuna cu istoria lor în mituri şi legende, au contribuit la popularitatea poveştii de azi.

Și credinţa crestina vine cu o versiune a acestei poveşti: atunci când copilul Iisus era in grajdul din Betleem, toate animalele lumii au sosit pe rând la el pentru a-i slavi nasterea. Ele s-au închinat si s-au rugat in fata Sa. Animale precum magarul şi boul au îngenuncheat înauntrul grajdului, în vreme ce animalele sălbatice au ramas afara, incercând sa îl zareasca de acolo pe nou nascutul Iisus. Printre aceste vieţuitoare era şi o barza cu picioarele lungi. Cand a vazut ca Iisus nu avea pe ce sa îşi odihneasca capul, barza şi-a smuls penele moi de la piept, facând din ele o perna. Copilul Iisus i-a fost recunoscator pentru acest gest şi a binecuvântat barza, ea devenind astfel un simbol al naşterii şi protectiei noilor nascuţi.

Exista o credinţa populara care afirma ca „berzele în tara lor se fac oameni, iar la întoarcere redevin pasari“, iar aceasta rezida atât din faptul ca berzele nu se sperie usor de oameni dar şi din vechea legenda poloneza conform careia un om a fost transformat în barza de catre Dumnezeu pentru ca nu i-a ascultata porunca de a duce la balta şopârlele, şerpii şi broaştele care invadasera pamântul. Omul ar fi desfacut din curiozitate sacul în care se aflau vieţuitoarele şi le-a pierdut prin iarba şi de aceea a fost transformat in barza pentru a umbla mereu prin luncile mlaştinoase pentru a prinde din nou vietatile.

Legatura acestei pasari cu naşterea copiilor, poate fi vazuta şi în faptul ca oamenii culegeau in vechime o planta numita „ciocul berzei“, planta cu flori albastre in forma de cioc de barza, folosita la descântatul femeilor care nu aveau copii.

Astazi nu ne mai putem convinge copiii de veridicitatea acestei povesţi, poate doar cei foarte mici sa ne mai creada, dar avem cel puţin posibilitatea de a le povesti legendele si tradiţiile din care aceasta frumoasa poveste a luat nastere şi s-a perpetuat.


Surse:
http://www.raftulcuidei.ro/legenda-berzelor-care-aduc-copiii/
http://www.crestinortodox.ro/botez/pe-copii-aduce-barza-96411.html
http://www.diane.ro/2013/04/barza-mit-legenda-superstitie.html

Foto:
http://felicitari.acasa.ro/Bebe/Nu-treziti-584.html

La mulți ani, dragi copii!

 

Vouă, celor mici, sa vă dea Dumnezeu sănătate să creșteți mari și ințelepciune să faceți această lume mai bună decat am reușit noi!

 

Iar nouă, cei care am ascuns deja copilul din noi la umbra înfățișării mature, să ne găsim răgazul de a ne bucura cu inocența de tot ceea ce ne oferă viața!

 

Mai mici sau mai mari, sa lăsam toți copiii să zburde liberi si fericiți, sa umple văzduhul de râsete si sufletele tuturor de speranța si bucurie!

La mulți ani!

 

Playlist cântece pentru copii