Despre oameni si valori

 

  Este din ce in ce mai evident faptul ca traim intr-o lume condusa exclusiv de interese materiale, iar valoarea omenilor din jur este cuantificata in cifre. 
Cu putin efort gasim o formula matematica, ceva gen: valoarea masinii pe care o conduce plus pretul telefonului la care vorbeste pe langa firma hainelor cu care se imbraca egal valoarea persoanei in cauza.

Suntem ocupati si grabiti si-i judecam pe cei din jurul nostru in fuga, calsificandu-i dupa criterii superficiale.  In loc de prieteni adevarati avem parteneri de bautura si competitori de temut in concursul achizitionarii de electronice de ultima ora.  

Ne-au fost si ne sunt prezentate sistematic personaje complet lipsite de valoare intrinseca, dar intens mediatizate, pe care noi in timp le-am adoptat drept modele. Lipsa vreunul talent anume sau a vreunei realizari pe baza calitatilor si eforturilor personale, sunt compensate prin apartii colorate si zgomotoase, care au trecut deja chiar si limita excentricului. Despre cat de tare sfideaza legile bunului-simt nu are rost sa mai vorbim (’’bun-simt’’, ce creatura bizara, dintr-o legenda necunoscuta, o mai fi si asta?!). Sunt o serie intreaga de oameni care isi fac cate un ‘’catar’’ pe la televizor, sau ne povestesc despre ‘’almanahe’’ sau despre ‘’oameni care nu vrea sa vorbeste cu ei’’, ii pun in pericol pe cei care sunt alergici la pene si muuulti altii. Pe niciunul dintre ei nu-l intreaba nimeni niciodata care sunt de fapt realizarile lui, care este mesajul pe care vrea sa-l transmita (sau mai bine nu, sa nu mai transmita nici un mesaj pentru ca iar ne ingrozim de nivelul de analfabetism in Romania), si mai ales care sunt calitatile care il/o recomanda (in afara de averile castigate indecent sau ilicit) pentru functiile si pentru spatiul vast in media pe care le ocupa. 

Pe acelasi principiu nici cei care traiesc de cealalta parte a ecranului TV nu-si pun prea multe intrebari nici raportat la ceilalti nici la sine insisi. Cata vreme ai o masina scumpa, haine de firma si un gadget de maxima fita, lucrurile sunt sub control, esti in rand cu lumea. Evident ca si in alegerea prietenilor se aplica acelasi tipar de criterii, adaugandu-se doar elementul ‘’ce am de castigat de la el’’.  Nu e deci de mirare ca sfarsim prin a avea generatii intregi de tineri care nu mai vad nici o diferenta intre ‘’ a arata bine’’ si ‘’a arata tot’’ sau intre ‘’a fi un barbat devarat’’ si ‘’ a avea o masina adevarata’’. 
Vorbe de genul ‘’valoarea mea sta in ceea ce sunt nu in ceea ce am’’, sunt consolari ieftine, nascocite de si pentru cei care n-au fost in stare in viata asta sa ajunga vedete, sa aiba soti bogati, masini exclusiviste si accesorii care costa cat salariul uni om obisnuit pe un an intreg.   
Biserica e pentru babe, biblioteca pentru ciudati si tocilari, muzeele sunt moartea pasiunii, iar la opera nu se poate merge pentru ca exista riscul sa te vada cineva cunoscut intrand acolo si ti s-a stricat toata imaginea. Si asta e cel mai rau lucru posibil, in conditiile in care tot ceea ce ai si ce te defineste este imaginea- studiata, fardata, intretinuta cu efort temporal si material. Ai muncit atat sa-i convingi pe ceilalti si pe tine insuti ca esti cineva (’’o marca de blugi’’, cum spunea cineva) incat nu merita sa se duca totul pe apa sambetei pentru orice prostie culturala!

Le propunea cineva mai demult o provocare celor care se cred ‘’marca de blugi’’: ‘’du-te in Notre Dames de Paris, langa un tablou de Da Vinci, urmareste un chirurg renumit, etc si intreaba-te sincer daca esti capabil sa faci macar 5 % dintr-un lucru de genul acesta. Daca nu, atunci poate ar fi cazul sa mai meditezi la valoarea ta ca individ si la importanta la nivel planetar a realizarilor tale.’’

De-a lungul timpului am fost binecuvantata sa cunosc oameni extrem de valorosi, recunsocuti pentru capacitatile lor intelectuale, realizarile profesionale sau artistice, sau pur si simplu de o bunatate si blandete cum rar mai intalnim astazi. Ceea ce am remarcat la fiecare dintre ei e naturaletea cu care se purtau cu ceilalti si modestia cu care vorbeau despre ei insisi. Un vechi proverb spune:’’ daca vrei sa cunosti cu adevarat un om atunci trebuie sa te uiti cum ii trateaza pe cei care ii sunt inferiori sau de la care nu are nimic de castigat’’.

Cred cu tarie ca este adevarat si ca 

atunci cand stii despre cineva ca este o 
somitate, dar vezi ca arata respect tuturor celor din jur, impartaseste cu drag tuturor din expereinta si din cunostintele sale fara a-i face sa se simta in vreun fel inferiori, atunci ai intr-adevar de-a face cu cineva care merita, mediatizare, apreciere si respect. Si va spun sigur ca astfel de oameni inca mai exista, numai ca nu se lauda si nu ies cu nimic strident in evidenta si astfel de multe ori trecem pe langa ei fara sa le dam vreo atentie, lasandu-i sa se piarda in negura superficialitatii noastre, luptand singuri si extenuati pentru o raza de valoare adevarata.

Si e pierderea noastra ca nu ne facem timp sa-i descoperim!