A sta sau a pleca, asta-i intrebarea! Partea III

Spre consolarea celor de acasa pot spune ca de cate ori ii apuca pe ei disperarea si spun ca ar pleca mancand pamantul, tot de atatea ori ne apuca pe noi dorul si nostalgia si spunem ca ne-ar placea sa ne putem intoarce. Viata de zi cu zi isi deapana linistita firul, dar de sarbatori se cam incalceste si se innoada. Si nodul il simti si-n gat...familia si prietenii apropiati nu sunt in jurul mesei, colinde canta doar Justin Bieber, biserica ai in apropiere , sau nu, dupa caz, atmosfera e oricum alta, parca nici macar o pocnitoare aruncata in scara blocului nu te-ar deranja atat de tare.. Pastele si Craciunul trec cu bine, cu un usor sentiment de sarbatoare-surogat totusi, casiera de la supermarketul din care ai cumparat prajitura nu era la fel de implicata afectiv cum era bunica atunci cand iti facea gogosi sau cozonaci si nici mirosul nu e  acelasi dar ..de unde nu e nici Dumnezeu nu cere.
Cel mai mult insa imi lipsesc sarbatorile de primavara: 1 si 8 Martie, Floriile etc.care lipsesc total. Va spun sincer ca nici caloriferul, care in martie merge inca la putere maxima, nu tine loc de caldura primelor raze de soare si nu-mi aduce aceeasi bucurie si speranta precum primii ghiocei si primele fire de iarba si nici discursurile politico-feministe rostite de 8 martie nu ma impresioneaza nici pe departe la fel de mult precum zambilele pe care le primeam de la tata sau de la colegi.

Asa e firea omului, ce sa-i faci?! Nu e niciodata pe deplin multumit: iarna viseaza la soare si vara se plange de canicula!

Cert este ca cei mai multi dintre noi ne simtim un fel de struto-camile: ne place si in alta parte si apreciem multe aspecte ale vietii pe care ne-o ofera tara adoptiva, dar ne e si dor de multe dintre lucrurile si mai ales oamenii dragi de acasa. Oricat ne-am stradui, ne-am schimba si ne-am adapta, cel putin intr-un coltisor indepartat al fiinitei noastre ramanem romani si nu ne putem regasi pe deplin in profilul tarii adoptive. Cred ca sentimentul acesta mai mult sau mai putin pronuntat de apartenenta la noua comunitate este si in stransa legatura cu tara in care ne mutam.

In Europa nu cred ca mai avem unde sa mergem fara sa fim intampinati cel putin cu reticenta, daca nu chiar ura de-a dreptul in unele cazuri. Devine astfel foarte dificila integrarea, oricat de muncitori, motivati si bine intentionati am fi noi. Discutand insa cu persoane stabilite in SUA ssau Canada am inteles ca acolo nu ai acel sentiment ca scrie mare pe fruntea ta ‘’Emigrant’’. Toata lumea e venita din toate colturile lumii si nu mai sta nimeni sa-si bata capul de unde sau de ce ai venit si tu. E mult mai important ce stii si ce vrei sa faci si implicit cum poti fi de folos societatii respective. Perceptia asupra romanilor e deci foarte diferita : daca ii spui unui european ca vii din Romania, acesta devine automat mai vigilent in privinta gentii sau a portofelului, pe cand daca ii spui acelasi lucru unui canadian, ai toata sansele sa primesti o carte de vizita sau o recomandare pentru un loc de munca.

Nu avem insa de fiecare data posibilitatea sa alegem, pur si simplu viata si oportunitatile ne poarta pe carari nebanuite. Oriunde am ajunge insa si indiferent pentru cat timp, din punctul meu de vedere, experienta este revelatoare. Asa cum povesteam si intr-un articol mai vechi, am avut exact impresia aceea ca vad cu adevarat tabloul in intregime abia cand m-am indepartat putin de el. Am ajuns sa apreciez mai mult laturile pozitive ale Romaniei si ale romanilor , pe care nu avusesem timp sa le vad, traind acolo si ocupandu-mi tot timpul injurand si blestemand avalansa de facturi care se napustea furios asupra noastra luna de luna, strada care era pentru al cinci-lea an consecutiv in reparatii, lipsa de bun-simt a unui, sau a mai multor, participanti la trafic, secretara prea ocupata cu bautul cafelei ca sa isi mai faca si treaba etc etc.

Am vazut de asemenea, cu aceasta ocazie si fata mai putin prezentabila a strainilor si am inteles ca nu avem nici un motiv sa ii idolatrizam sau sa ne simtim cu ceva inferiori lor. Avem intr-adevar multe de invatat din sistemul si din atitudinea lor, dar, intr-o lume corecta, si ei ar avea destule de vazut si de apreciat la noi.

Cand trag totusi linie, ajung la concluzia ca am avut mult de castigat din experienta mutatului in strainatate. Ma vad acum ca pe un om mai incercat, dar profund imbogatit cu trairi, sentimente, experiente, informatii, la care altfel nu as fi avut acces. Vad in oglinda o persoana mai matura si mai increzatoare, care daca ar putea da timpul inapoi ar alege din nou fara ezitare sa mearga pe acelsi drum.