Sunday 14 July 2013

Pentru parinti intelepti si copii curajosi


A fost cu adevarat reveloarea pentru mine experienta de a lucra intr-o gradinita norvegiana. Am avut sansa de a lucra atat ca educatoare pentru copiii norvegieni cat si ca asistent lingvistic pentru pentru un copilas roman care la varsta de 3 ani a inceput gradinita in Norvegia.
Astfel am cunoscut o prspectiva complet noua in ceea ce priveste cresterea copiilor (cu care sunt doar partial de accord, dar despre asta alta data), dar am si vazut efectul concret pe care il poate avea asupra copiilor o atitudine tipic romaneasca, pe care nu o constientizasem pana atunci.
Eu personal am trait momente de groaza atunci cand am inceput sa lucrez la gradinita si am vazut spre exemplu ca groapa cu nisip e delimitata de bolovani, copiii sarind evident de pe unul pe altul, spre teroarea mea totatala. Cand am constatat totusi ca sunt singura care se agita si mai ales ca micutii nu aluneca pe pietre si nu-si sparg capul, asa cum imi tot imaginam eu fara sa vreau, m-am gandit ca ar fi cazul sa-mi revizuiesc punctul de vedere, mai ales daca nu voiam sa mor de inima in urmatoarea zi cand ieseam cu ei afara la joaca.
In ceea ce priveste copilul roman cu care am lucrat mai tarziu, evident ca acesta nu intelegea nici un cuvant in norvegiana si tot ce se petrecea in jurul lui i se parea un amalgam de nedeslusit. Dar peste acest aspect am trecut repede, copiii avand o capacitate uimitoare de a invata limbi straine intr-un timp record. Ceea ce mi-a atras atentia insa si m-a pus serios pe ganduri a fost felul de a se purta al acelui copil, mai ales in comparatie cu colegii de varste asemanatoare.  Daca ceilalti copii zburdau nestingheriti de pe un bolovan pe altul si sareau de la orice inaltime se inampla sa se fi cocotat, altfel stateau lucrurile cu micutul de care ma ocupam eu. Am fost uimita de felul matur si convingator in care vorbea despre toate pericolele iminente care se gaseau la orice pas in locul de joaca: ‘’ nu ma joc cu nisip ca pot sa-mi dau in ochi, nu ma urc pe scarita pentru ca o sa cad, din leagan cad si ma lovesc, in noroi ma murdaresc’’ si lista poate continua la nesfarsit. Dincolo de ceea ce parea la o prima vedere un copil cuminte, se afla de fapt un copil timorat, incorsetat si lipsit de incredere in sine pe motiv ca ‘’e mic/a si nu poate’’. Dorinta unei mame, putin cam prea grijilii, de a feri copilul de orice pericol si de a-i sari in ajutor in orice situatie, crease o bareira in calea dezvoltarii libere a copilului ei. Acesta nu mai era capabil sa faca fata provocarilor obisnuite si adecvate varsetei, pe care le intalnea in viata de zi cu zi. Nu mai putea gusta adevarata bucurie de a se da in leagan sau de a se juca cu alti copii, te teama posibilelor pericole care i se inradacinasera atat de bine in minte.
Cred ca multi dintre voi va veti regasi in atitudinea protectiv-restrictiva sau in temerile aproape de necontrolat pe care le-am trait si eu.
Va marturisesc ca atunci cand am vazut copiii ca foloseau un sant creat de apa de ploaie si de noroiul ce se scursese la vale pe un delusor pe post de topogan, tendinta mea instinctiva a fost sa-i opresc.
Nu am apucat insa sa fac acest lucru  pentru ca m-a orbit lumina puternica pe care o emana zambetul lor. Desi erau murdari ca niste purcei, plini de noroi din cap pana in picioare, fetele lor straluceau de o bucurie inegalabila. Emanau fericire pura, adusa de liberatea de a se infrupta nestingheriti dintr- o placere nevinovata. Am realizat atunci cat este de important pentru ei sa se simta liberi, sa exploreze in voie, sa cunoasca si sa creasca increzatori. Au foarte multe de dercoperit si de invatat si este de datoria noastra sa-i indrumam, nu sa-i oprim (chiar daca uneori o facem fara sa vrem si cu bune intentii).
Spre exemplu, decat sa le intezicem sa se murdareasca, ii putem invata faptul ca sunt anumite hainute si circumstante in care e foarte important sa nu se intample asta, iar ca in rest trebuie doar creata o rutina din a se spala apoi, mai ales pe maini. Le putem da voie sa scoata lucruri din dulapuri (o deosebita placere a copiilor mici), evident nu atunci cand sunt in vizita, cu conditia ca apoi obiectele respective sa fie puse inapoi. Ei invata astfel mult mai mult decat faptul ca nu au voie la dulap si anume ca orice actiune atrage dupa sine consecinte si ca atunci cand folosim anumite obiecte ele trebuiesc apoi puse la loc. Am fost surpinsa sa constat cat de repede invata un copil de un an lucrul acesta si cat de amuzant i se pare sa puna inapoi in sertar lucrurile scoase anterior.
Interdictiile repetate si mai ales neinsotite de o explicatie atrag dupa sine fie neincredere fie frustrare. Ramane deci la latitudinea noastra ca parinti sa evaluam fiecare situatie in parte si sa stabilim pe baza unor argumente concrete daca lucrul respectiv este cu adevarat grav sau periculos pentru copil si sa luam o hotarare in consecinta, evitand sa impunem interdictii din reflex.

12 comments:

  1. no ca acuma tb sa ti-o zic...daca si-ar creste norvegienii puradeii la Romania dupa metodele lor fantastice...paiiiiiii...cred ca ar deceda saracii copii in chinuri groaznice si instant :)))
    incearca sa-ti imaginezi cateva circumstante de exemplu... Bucuresti(sau alta urbe), fetita ta imaculata...de mana cu tine se apleaca sa ridice de jos un cacat de caine, probabil, proaspat amplasat in mijlocul trotuarului.
    2. ti-ai dus fetita in parc si ai lasat-o liiibera sa zburde si sa se joace in nisip sau sa sara pe pietre...dar vezi tu ca nisipu din Romania poate ascunde diverse capcane...cioburi, de rahati nu mai zic, nu mai zic de poluare...diverse gunoaie...ace, siringi (asta e deja prea horror...)
    3. sa lasi copilul afara sa doarma in curtea gradinitei daca gradinita e centrala ...pai e o poluare la ora de varf......de nu poti tu ca om mare sa respiri...asta e de neconceput...
    si as mai scrie dar concluzia ar fi ca...romanii isi cresc copii in Romania cat se poate de bine dupa posibilitatile lor...sunt o serie de factori care tb luati in seama. Ca sa nu ne mai minunam( sau din contra) ne putem intreba noi adultii cum de altfel incep copii nostrii sa o faca de pe la 3 anisori...da de ce se intampla asa si nu altfel .
    PS: pitacu meu a fost a fost bolnav sapt astea si l-am tinut acasa. Cu ocazia asta i-am cules toate hainutele de schimb de la gradinta...si stii ce?...am umplut vreo 4 sacose mari nene. Avea numa acolo vre0 4 geci, cu pantaloni sau bobledress, pentru toate tipurile de vreme posibila...pantaloni mai grosi , mai subtiri, tricouri, chiloti, de pantofi, cisme... nu mai zic....Cati romani isi permit atatea haine de schimb in Romania???

    ReplyDelete
  2. Observatiile tale sunt pertinente. Eu am specificat inca de la inceputul articolului faptul ca sunt doar partial de acord cu metodele lor si mai demult, intr-un articol trecut m-am pronuntat impotriva implementarii unor solutii din occident fara a le gandi inainte si a le adapta la conditiile locale. Deci nu se pune nici o clipa problema de a-i lua pe norvegieni ca exemplu absolut si de a muta totul asa cum e in Romania. Sustin doar idea ca trebuie sa ne pastram mintea deschisa, sa fim dispusi sa observam, sa analizam si sa invatam de la altii ceea ce se dovedeste pozitiv la ei. Asta mai ales dupa ce am vazut cu ochii mei cat de daunatoare pot fi anumite prejudecati aplicate in educarea copiilor.

    PS : excremente de caine sunt si pe aici destule, din pacate. Cat despre ace si seringi...si mai multe. Mai ales in orasele mari consumul de droguri este o problema grava, atingand cote mult mai ridicate decat in Romania.

    ReplyDelete
  3. Exista deja gradinite si in Romania care aplica metode noi de educatie , dar putin revizitate, eu am fost in primavara acasa si fetita a fost o luna la o gradinita in Cluj, ieseau zilnic afara dar luau masa dupa ce se spalau pe maini :),masa calda si gustari sanatoase am fost extrem de multumita. Afara se mai murdarea,dar nu ca in Norvegia :),pentru ca afara faceau jocuri distractive si educative impreuna si nu aveau timp sa faca atatea nazbatii de capsorul lor.Eu sunt de acord ca la noi se exagereaza in sensul opus,dar din pacate nici aici nu au o cale de mijloc:).

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, o cale de mijloc ar fi perfecta. :)
      De altfel o cale de mijloc intre noi si norvegieni, (ne aflam fiecare in cate o extrema) ar fi perfecta din toate punctele de vedere, nu numai in ce priveste gradinitele.

      Delete
    2. This comment has been removed by the author.

      Delete
    3. bolovanii aceia se fac parte dintr-un concept pe baza caruia e construita aproape orice gradinita aici in Norvegia si anume "naturlige hindringer"...dar cred ca ai aflat intre timp :) conceptul de "curling parenting" nu se aplica in Norvegia la aceiasi scala si intensitate ca in Romania (e valabil atat la gradinite cat si in mediul familiar. cat despre faptul ca "se murdaresc" cred ca are mai mult de a face cu a lasa copilul sa exploreze, sa nu stai cu gura pe el ("nu te murdari", "tocmai ti-am dat haine curate etc, atatia "NU" cu care bombardam copilul, uneori nejustificat) - oricum dupa un timp va invata el si astea, nu cred ca va continua "sa se murdareasca" pana la majorat...Grija asta de a nu lasa copilul sa se murdareasca nu este mereu justificata si nici benefica pt copil; un exemplu ar fi stergerea repetata a copilului la gura cand invata sa manance, "ca sa fie curat" Faptul ca are mancare pe langa gura are efect stimulator pt copil. Sa lasam copiii sa fie copii. Nimic nu era mai minunat cand eram copil decat mersul desculta prin noroiul moale, amintiri umbrite oarecum de strigatul isteric al mamei care era panicata ca "ma murdaresc si nu am unde sa ma spal dupa aia" Just saying :) O zi buna! Corina

      Delete
    4. Da, acum stiu ce-i cu bolovanii, dar iti dai seama ca prima data cand i-am vazut am fost destul de socata de prezenta lor acolo, obisnuita fiind cu stilul nostru de a indeparta orice obstacol real sau imaginar din calea copiilor, iar astia erau cat se poate de reali. :))
      Intr-adevar, ai rezumat superb ideea articolului prin propozitia ''Sa lasam copiii sa fie copii''. :)

      Delete
  4. Romania si Norvegia nu le putem compara ca tari. Ambele sunt unice! Ceea ce noi putem face este sa asimilam si sa ne adaptam la o alta viata intr-o alta tara. Se pare ca toti trecem prin aceste faze...Mie i-mi pare bine ca unele ginduri sunt asternute pe hirtie de catre multi dintre noi, caci astfel reflectam impreuna. A refelcta nu inseamna a critica, si asta este important de retinut pentru cei ce vor inainta in discutii. Multe lucruri n-i se par ciudate si poate ne la locul lor in tara asta, si in special la inceput cind primi pasi ne-au fost calauziti, dintr-un motiv sau altul in tara asta. Cu timpul, si prin comparatii, invatam sa ne organizam viata pe alte premize decit in tara noastra natala. Dorul de tara si de prieteni va reveni din cind in cind, dar invatam sa traim in exil si traim foarte bine... ce inseamna foarte bine?!...mai bine ca in Romania?!... mai bine decit ce altceva?! ...avem un avantaj! Sa-l folosim.:-)
    Adina

    ReplyDelete
    Replies
    1. Din punctual meu de vedere unul dintre marele avantaje pe care le avem este acela ca vedem si altceva, descoperim si alt mod de a gandi si de a trai si mai presus decat orice avem sansa sa invatam foarte multe din asta.

      Delete
  5. Eu nu m-am prins care sunt metodele alea fantastice , dupa cum le numeste Elena. Faptul ca se jucau in nisip si noroi e fantastic? da cunosc si eu cateva persoane carora li s-ar increti parul numai la gandul ca exista posibilitatea sa puna mana pe o piatra copilul lor . Copilul meu s-a jucat in noroi , construia el ceva , la locul de joaca e cu mainile in nisip si pietre, nu s-a taiat niciodata , nu a patit niciodata nimic (recunosc ca nu il las fara papuci -mi se pare chiar si mie prea mult) .E adevarat ca la plecare e ca un purcelus , dar hainele se spala si el la fel .Sunt mereu cu ochii pe el si stau destul de aproape de el la locul de joaca ( cred ca ar trebui sa nu ii mai stau in carca , dar mai am de lucrat cu mine la asta )nu stau lesinata pe o banca absorbita de ultimele barfe .

    ReplyDelete
  6. Eu cand vorbeam mai sus de murdarie nu ma refeream la haine neaparat, ma bucur din suflet cand o iau acasa fericita de la joaca si plina de nisip pe haine chiar si in cap,sau cand sare in balta de pe topogan si e noroi din cap pana in picioare, ci mai degraba la chestii de genul : bautul apei cu noroi din lopatica dupa ce ai gatit-o bine cu cizmele in groapa de pamant, linsul ghetii cu noroi de pe jos, mancatul de legume si fructe afara cu mainile asa de murdare ca curge noroiul de pe ele :),spalatul pe maini dupa iesitul de la toaleta sau copilul de 2 ani jumate care s-a sters singur dupa ce a fost la toaleta :).

    ReplyDelete
    Replies
    1. Iti impartasesc total punctul de vedere !

      Delete