Friday 5 July 2013

Mentalitati diferite

Stiti voi vorba aceea cu pestele care de la cap se strica. Cam tot de acolo ni se trage si noua romanilor, de la cap, in speta de la ’’locatara’’ lui: mentalitatea. Avem mult de lucrat la acest capitol, dar sunt suficiente exemple la care sa tragem cu ochiul si de la care sa invatam, trebuie doar sa vrem.
De exemplu, in ceea ce-i priveste pe medicii norvegieni sunt destule lucruri care li se pot reprosa, dar incontestabil sunt buni psihologi. Stiu sa fie empatici, sa te incurajeze. Si mai ales nu se grabesc sa arunce in tine cu diagnostice, care de care mai dramatice. In Romania de multe ori te duci pe picioarele tale, la un control aproape de rutina si cand iesi din cabinet iti vine sa dai fuga la primul magazin de pompe funebre sa-ti cumperi singur ce trebuie pentru inmormantare. Repede, cat mai timp, pentru ca si daca nu te doboara boala pe care se presupune ca o ai, de depresie tot ai sanse mari sa  mori (stiu ca nu traiesc in Anglia, dar mi-am permis totusi un moment de umor englezesc).
Familia este totdeauna numarul unu in lista de prioritati, este absolut normal sa iti iei copii cu tine oriunde mergi si exista foate facilitatile posibile pentru a-ti usura viata in acest sens: rampe de acces pentru carucior, scaunele si meniuri speciale pentru copii in toate restaurantele, camere speciale pentru alaptat in mall-uri. si mese de schimbat scutece in orice toaleta.
Am fost socata la inceput sa vad in locurile publice foarte multe persoane cu dizabilitati fizice sau psihice. Ma intrebam ce s-a intamplat cu poporul asta de are atat de multi oameni cu handicap?! Mi-am dat seama apoi ca nu sunt mai multi decat in alte parti, ci sunt doar sunt vizibili, integrati, acceptati ca atare si ajutati, oferinduli-se pe cat posibil, sansa la o viata cat mai fireasca,  nu ascunsi, inchisi departe de ochii critici ai lumii care ii priveste ca pe ceva rusinos.
Un alt lucru care m-a frapat in Norvegia este felul in care este privit serviciul. Da, este important, iti cere implicare, dar ramane o forma de asigurare a necesarului material si de dezvoltare personala fara a-i acapara complet pe oameni. Este unanim acceptata ideea ca individul are o viata in afara serviciului, ca fiecare are o familie si nu in ultimul rand o sanatate de care trebuie sa aiba grija. Nu se asteapta nimeni sa cazi pe baricade sau sa stai la ore suplimentare neplatite pentru a impresiona seful. Argumentul ca nu te simti bine sau ca ai fost sunat de la gradinita pentru ca unul dintre copii tai are o problema atrage automat dupa sine libertatea de a pleca de la serviciu (evident in anumite limite).
Ar fi cate ceva de spus si despre atmosfera la locul de munca. De cele mai multe ori daca mergi ca suplinitor intr-o gradinita, cantina, firma de transporturi, aproape oriunde, iti este foarte greu sa-ti dai seama de la inceput cine e seful si care sunt subalternii.
Un copil trebuie schimbat de scutec, s-a varsat ceva pe jos, trebuie mutat un obiect greu…cine e cel mai aproape intervine si rezolva problema sau pune mana pe mop si curata. Repet: ’’cine e cel mai aproape’’ NU cine are functia cea mai putin importanta! Interesant, nu?
Primesti orice sarcina de serviciu sub forma: ‘’Vrei tu sa…?’’ sau ’’Faci tu un efort sa...?’’, iar cand ai terminat ti se multumeste si esti apreciat. Parca iti da alt chef de munca decat reprosul ca nu ai intuit si facut deja respectivul lucru, inainte sa ti se fi spus ca trebuia facut.
Faptul ca pui intrebari inseamna ca te intereseaza, ca vrei sa afli si sa inveti, nu ca esti complet incapabil sa te descurci singur, fara a-i deranja pe ceilalti.
Munca cinstita, este vazuta ca fiind demna, indiferent de natura ei. Nu e absolut nimic jenant sa lucrezi intr-o firma de curatenie, nu esti cu nimic mai putin respectat daca vinzi guma de mestecat intr-un chiosc sau daca esti imbracat in salopeta de lucru atunci cand te intorci de la serviciu. Cata vreme iti castigi existenta in mod onest, esti la fel de demn de respect ca orice alta peroana care detine o functie pretentioasa.
Acestea sunt doar cateva aspecte care mi-au atras atentia si care fac parte din existenta obisnuita a unei societati asa-numit ‘’civilizate’’. Daca stam bine sa analizam ajungem la concluzia ca nu sunt lucruri chiar atat de sofisticate, ci doar detalii care fac diferenta. In definitiv nu ar fi atat de greu de implementat si in Romania, cel putin o parte dintre ele. Asa cum ziceam mai devreme, trebuie doar sa vrem !

13 comments:

  1. Am uitat sa mentionez un aspect deosebit de important si anume faptul ca in Norvegia nu se da spaga! Dar mai avem mult de munca pana sa avem sanse sa eliminam acesta practica din Rimania asa ca deocamdata e bine sa ne ocncentram pe lucruri mai mici, realizabile.

    ReplyDelete
  2. Foarte tare !!!

    ReplyDelete
  3. Foarte interesant!

    ReplyDelete
  4. Civilizatie si educatie......frumos...
    Asa o fi si in Suedia?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Din cate stiu eu, in mare parte atmosfera e cam aceeasi si in Suedia si in Danemarca.

      Delete
  5. Daniel Apetrei6 July 2013 at 06:08

    Ce crezi despre preocuparea părinților față de copii (implicare, timp alocat, cheltuieli etc)... de la grădiniță până la facultate? Comparativ cu România... (Poate fi o sugestie de articol viitor).

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, este deja in plan un articol pe o tema similara! Multumesc pentru sugestie !

      Delete
  6. In primul rind felicitari pt subiectele interesante pe care le dezvolti, ca uite asa reusim sa spunem si noi adevaruri din viata reala chiar daca unii dintre noi nu se implica, sau ma rog, nu vor, din motive numai de ei stiute.
    Este foarte bine ca ai adus la cunostinta in temele tale, vorba despre sanatate, care dupa parerea mea este cea mai importanta. Ei bine, nu, nu sunt de acord nici intr-un fel cu sistemul lor de a trata medical atit copiii cit si pe noi. Ce faci in momentul in care ajungi la asa numita "urgenta" la ei si denumita "legevakt" cu copilasul avind febra de 39 gr spunind sa mergi in continuare pe paracetamol, eu deja ii dadusem de 3zile, dar febra persista. Asteptind de la asa numitul medic un raspuns si un leac care sa puna copilasul pe picioare, suna telefonul intre timp in care un parinte disperat il intreba ce sa faca ca odorasul sau isi luxase piciorul, el recomandindu-i niste paracetamol. Nu, nu vroiam sa mai aud am plecat invirtindu-ma. Urmatorul "popas" pe care-l facusem a fost sa la spital, da, acolo unde totu-i impecabil de la aparatura de ultima generatie pina la interfonul de la usa spitalului care, daca nu apesi B nu se deschid usile. Noroc cu un trecator care trecea la acea ora imi spusese sa apas pe "B" si uite asa usile s-au deschis ca la "Din dragoste". Acolo o dna ff draguta cu zimbetul dragut care aici nu lipseste sune: "A pai mergeti acasa, ca daca de la legevakt nu ne-a sunat ca veniti incoace si daca copilul nu-si dadea inca ochii peste cap, nu avem cu ce sa va ajutam". Uite asa am ajuns acasa ca atunci cind am plecat. Noroc ca in casa aveam un antibiotic slabut pt ce avea el, copilul, cu treburi babesti au mai urmat alte citeva 3 zile pina ce zburda din nou prin casa. De ce toate astea? De ce pt ca paracetamolul trebuie sa aiba leac in toate? Eu sunt sigura ca noi toti de aici avem un intreg depozit de apotek acasa. Acum poate nu dam importanta ca suntem tineri, in putere dar fereasca D-zeu de ceva mai rau. Mergi acasa in Romania te relaxezi citeva zile si apoi cauti o clinica privata pt un soi de analize cap-coada. Da, nu le au asta-i adevarul. Daca ai o prb cu masina, la fel, mecanicii sunt ca medicii. Dar un lucru e cert si sa recunoastem ca suntem aici pt a munci pe un ban adevarat, dar nu e totul "roz".

    ReplyDelete
  7. Adevarul este ca medicii sunt foarte amabili dar si foarte prost pregatiti,eu am avut o aventura similara cu doamna de mai sus si am si eu minifarmacie pe care nu o folosesc decat in caz de urgenta,dar cand e vorba de copii nu mai risc.Nu imi place sa administrez antibiotice copilului si am facut-o foarte rar(2-3 ori pana la 4 ani)din care unul a fost din cauza medicilor de aici .Comentariul cu spaga nu imi place deoarece medicii romani sunt foarte bine pregatiti, fac o facultate grea de lunga durata si un rezidentiat ulterior dupa care daca sunt norocosi se pot angaja pe un salariu de mizerie.Stii ca un medic rezident roman castiga anii trecuti 500 ron. Stii cat castiga un medic (tot roman,daca vrei )in Norvegia 600000-700000 koroane pe an.Un medic primar are in Romania 2200 ron. Fa un calcul considerand si faptul ca acesti oameni au zilnic de-a face cu oameni bolnavi si necajiti si ar trebui sa se implice si emotional in fiecare caz in parte.Eu cred ca mai trebuie sa se schimbe multe in sistemul de sanatate romanesc si spaga ar disparea de la sine.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu m-am referit in mod special la medici cand am spus ca nu se da spaga. Ma gandeam in general la diferite situatii din viata, atunci cand ai nevoie de o autorizatie de constructie, cand vrei sa obtii un job etc etc.

      Delete
  8. Alina,
    Citesc cu interes ceea ce scrii. Ai un ochi bun si un condei ascutit.
    Da-mi voie sa spun cå exista diferente intre norvegieni care vin din zone sau medii diferite. Norvegia are o populatie de aprox. 5.5mil. - dintre care peste 10% emigranti - la o suprafata de o data si jumatate suprafata Romaniei. Probabil asa se explica diferentele intre norvegieni de la o zona la alta.

    Cite o spaga(spagutza) se mai da si pe aici - si uneori este chiar sugerata - asa, mai in gluma...

    " Nu e absolut nimic jenant sa lucrezi intr-o firma de curatenie, nu esti cu nimic mai putin respectat daca vinzi guma de mestecat intr-un chiosc sau daca esti imbracat in salopeta de lucru atunci cand te intorci de la serviciu." - Ei, bine... am cunoscut o persoana care spunea cu ironie: "we have a name for the cleaners: linoleum terapeut"... Mai tirziu am intrebat alte persoane daca le este cunoscuta expresia. Unii din cei intrebati au fost oarecum jenati ca un strain a auzit aceasta "expresie", altii au ris aprobator fara nici o jena...

    Multi dintre cei care se intorc in salopete de la lucru nu au alta varianta: firme mici si/sau mijlocii nu ofera nici macar minimul de organizare de santier. Unele firme mari ofera conditii foarte bune. Mie personal nu mi se pare ok ca cineva sa plece in salopeta de la munca, mai ales daca foloseste transportul in comun...

    Desigur, sint o gramada de lucruri foarte bine puse la punct, care cu sigurantza ne pot face sa ne intrebam de ce aici se poate, iar la noi nu...
    Iarna nu-i ia "pe nepregatite" pe norvegieni. Si nici vara :)

    Multumim pt. articole! La mai multe!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sunt intr-adevar diferente intre norvegienii din diferite zone, dar in linii mari societatea functioneaza dupa aceleasi coordonate. Dpdv al limbii am remarcat diferente foarte mari si nenumarate dialecte, e suficient sa calatoresti vreo 100 km sau chiar mai putin si deja se aude diferit.
      Mi s-a parut amuzant cand am aflat ca despre locuitorii Bergen-ului se spune ca ei ''sunt din Bergen, nu sunt norvegieni''. Dar si ei si-au insusit expresia si o folosesc cu mandrie, Bergen-ul fiind capitala culturala a Norvegiei si unul dintre foarte putinele locuri in care se mai vorbeste limba literara.
      Am mentionat salopeta ca simbol pentru o categorie profesionala larga, nu m-am gandit neaparat la sensul propriu, dar e adevarat ca sunt multe firme care nu indeplinesc standardele de protectie a muncii si de organizare. Sunt de acord cu tine ca in mod normal hainele de lucru nu ar avea ce cauta ''in lume'' in primul rand pe criterii de igiena si siguranta a celor cu care pot intra in contact in mediile publice.
      Citeam de curand un articol despre o serie de firme care isi exploateaza muncitorii ( in mare parte emigranti pt ca norvegienii evita joburile respective)pentru salarii mult sub cele minime dpdv oficial si in conditii extrem de periculoase pentru angajati.
      Cat despre ''iarna nu-i ca vara'' cred ca depinde si de zona. Cu 3 ani in urma cand a fost o iarna mai grea, cu multa zapada, chiar si pe coasta unde de obicei mai mult ploua, sa stii ca i-a cam luat si pe ei prin surprindere si au fost zile la rand in care nu am putut circula din cauza zapezii de pe strazi, chiar si cele principale. Deci propun sa facem o cerere sa nu mai ninga iarna pt ca autoritatile din mai multe tari europene au o pb cu treaba asta ! :))

      Delete
  9. In tara e normal sa te sperie medicul, caci fiind disperat vei fi mai larg la punga cand vine vorba de spaga. Cat despre faptul ca nu te indoapa imediat cu x medicamente si te lasa acasa sa iei un paracetamol, v-ati gandit ca e un lucru bun? Cu antibiotice, tot 7 zile va dura boala. In plus ele sunt daunatoare, creaza dependenta, etc. La fel cand vine vorba de febra: e un semn ca organismul lupta. 39 de grade la copil nu e ceva deosebit, e ca 37,5 la adult. Sa nu dramatizam, ca dovada media de viata e muuult peste Romania. Inclusiv mortalitatea infantila e de 12x mai mica!!!!

    ReplyDelete