Monday 21 October 2013

Fericirea la control, va rog!



Traim intr-o lume in care fericirea e ca biletul de tren: ori o ai la indemana ca s-o poti prezenta cand esti intrebat, ori platesti amenda!

Ne simtim cumva obligati de reguli nescrise, sa fim, iar daca nu, macar sa parem fericiti si multumiti. Si obligatoriu optimisti! A nu fi optimist, intr-o circumstanta sau alta, e perceput ca o ofensa grava adusa celor din jur si e taxata ca atare.

In foarte multe cazuri, exprimarea unei frustrari sau suparari, este intampinata cu o atitudine de mila si dezaprobare, facandu-l pe cel in cauza sa se simta vinovat atat pentru nefecirea in sine, cat si pentru scaparea de a o fi impartasit. Prietenii sinceri, dispusi sa asculte si sa empatizeze, au disparut in mare parte odata cu dinozaurii, iar cei mai multi considera ca au deja destule probleme, nu mai pot aloca timp si energie sa le mai asculte si pe ale altora. Ce-i drept, sunt si ei la randul lor, foarte ocupati sa mascheze o sumedenie de lucruri pe care le au pe suflet, dar despre care nu pot vorbi pentru ca ar risca sa-si strice imaginea solida pe care (cred ca) o au.

Exprimarea sincera a unor trairi, preocupari, probleme, sau cererea unei alte opinii sunt sinonime in ochii multora cu slabiciunea, esecul si neputinta de a se descurca independent. A cere ajutorul cuiva necesita un curaj aparte si neaparat o calcare in picioare a propriului orgoliu care va fi mentionata in analele istoriei. Asta ca sa nu mai punem la socoteala faptul ca orice spui va fi cel mai probabil folosit impotriva ta. Unde e increderea intre oameni si intre prieteni? Nu stiu…sa-i intrebam pe dinozauri pentru ca se pare ca au luat-o cu ei! 

Preocupati sa ne incadram in convenientele sociale, sfarsim vorbind fara a spune nimic, stiindu-ne de ani buni, fara a ne cunoaste cu adevarat. Zambim dezinteresat, intrebam si raspundem de complezenta ‘’Ce mai faci?’’/ ‘’Bine!’’si cream in jurul nostrum un univers artificial guvernat de unicorni roz care excreteaza sclipici si curcubee si ne miram cum de atatia omeni fericiti ajung sa faca gesturi disperate, sa rabufneasca cand te astepti mai putin, sa traiasca cu antidepresive sau chiar sa se sinucida. 

Aceasta obsesie a fericirii ne face mai nefericiti decat am fi in mod normal, pentru ca ne raportam la o unitate de masura nerealista. Cum sa nu ii apuce pe unii gandurile negre, daca traiesc cu impresia, evident falsa, ca ei sunt singurii nenorociti de pe lumea asta la care toate merg prost si e vina lor pentru asta?!  Pe cand toti ceilalti din jurul lor sunt impliniti, totul le iese conform planului, si chiar daca mai apar mici provocari, nu e nici o problema pentru ca oricum ei sunt optimisti si curajosi, lor nu le e teama de nimic. 

Nu spune nimeni ca trebuie sa transformam viata noastra si pe a celor din jur intr-o drama totala si intr-un iad pe pamant, plangand si plangandu-ne neincetat de tot ceea ce e in jurul nostru, dar putina sinceritate in abordarea unor subiecte ar fi de mare ajutor amblelor parti. Spunand ce ai pe suflet te descarci si ai si sansa de a primi un sfat bun, care sa-ti fie de folos, la fel cum, auzind ca si altii trec zi de zi prin aceleasi incercari ca si tine, iti dai seama ca e ceva normal, ca nu esti singurul pe lume care se confrunta cu asa ceva, ca nu e cazul sa disperi si ca ar fi de invatat din felul in care au actionat altii trecand prin situatii similare. 

 Cred ca ar fi timpul sa intelegem ca sinceritatea nu e acelasi lucru cu lasitatea si neputinta, iar impartasirea unor sentimente nu ar trebui sa ne coboare cu nimic in ochii celor din jur. Desi orgoliul si teama de vulnerabilitate nu ne dau voie sa admitem, mai multe sunt lucrurile care ne unesc decat cele care ne despart si daca am pleca de la aceasta premiza, nu am mai fi nevoiti sa ne ascundem zilnic in spatele unei masti rigide de oameni puternici si aproape perfecti, in spatele careia omul adevarat din adancul nostru fie plange, fie se bucura, de unul singur.




 

1 comment:

  1. Ai mare dreptate draga mea p arca ai citat din inima mea te respect pentru modul sanatos de au gandi esti mare cu dragoste oana prie tena ta

    ReplyDelete