Cine e diaspora si de ce-i pasă

Am constatat cu tristeţe că exista un număr foarte mare de romani care trăiesc cu falsa impresie că cei care se afla dincolo de graniţele României sunt complet detaşaţi de ceea ce se întâmpla in ţară. Mai mult chiar, ii identifică pe aceştia cu nişte trădători de neam, care au fugit in lume si i-au lăsat pe ceilalţi singuri la greu si astfel nu-şi mai merita titulatura şi drepturile de cetăţeni români.

De partea cealaltă a graniţelor, lucrurile se văd si se trăiesc insă altfel, iar cei vizaţi nu se recunosc nicidecum în descrierea de mai sus.

Haideţi să facem deci cunoştinţa!

Ne prezentam noi primii! Noi, romanii care trăim în alte ţări suntem cei care ne facem vinovaţi de dorinţa de mai bine, de mai curat, de mai frumos si de curajul de a face un demers complicat şi riscant pentru a ne atinge visul. Ne-am dorit cu tot dinadinsul să vedem pe pielea noastră cum e să fii respectat şi apreciat pentru calităţile pe care le avem. Ne-a alungat de acasă curiozitatea si întrebarea ‘’de ce la alţii se poate, cum au făcut si mai ales de ce n-am putea face si noi la fel?’’. Am vrut să le oferim copiilor noştri o altă perspectivă decât aceea de a-şi sufoca întreaga copilărie intr-o şcoala ultra-solicitanta dar care la final ii duce direct pe calea şomajului sau a locurilor de muncă necalificate si prost plătite.

Da, recunoaştem că n-am acceptat ideea de a ne irosi tot timpul si toată energia doar pentru a supravieţui! Am vrut să fim utili nouă înşine si altora, să cunoaştem si să realizam mai mult.

Si cei mai mulţi dintre noi au reuşit asta. Dar cu un preţ si încă unul foarte mare. Astfel tot noi suntem aceia care ne trezim în fiecare dimineaţa si mergem la muncă cu gândul la oameni dragi aflaţi departe. Pe unii dintre ei poate nici nu vom apuca să-i mai vedem…

Am simţit in gura gustul amar al singurătăţii de multe ori, dar am mers înainte. Am făcut-o fie pentru că am crezut că darul intelectual pe care-l avem trebuie  înmulţit, nu  îngropat, fie pentru că nu am putut sta cu mâinile in sân atunci când copiii trebuiau trimişi la şcoala, sau le lipsea un acoperiş deasupra capului, când cineva apropiat avea nevoie de îngrijiri medicale (sau de şpăgi pentru a primi îngrijirile respective) aberant de scumpe pentru veniturile din România si fără de care n-ar mai fi in viata. Iar de multe ori daca n-am avut copiii sau bolnavii noştri am pus mană de la mană si i-am ajutat pe-ai altora, aflaţi in nişte colţuri de ţara de care ştie doar Dumnezeu pentru că autorităţile nu le ştiu, nefiind nimic de ‘’administrat’’ pe-acolo.

Câştigam mai bine veţi spune. Da, e adevărat! Dar sunt bani câştigaţi cu trudă, cu efortul neîncetat de a ne dovedi valoarea si de a câştiga încrederea celor din jur, luptându-ne fără oprire cu discriminarea, cu prejudecăţile si cu temerile celor din ţările in care am venit. Asta pentru că de noi nu-i pasă nimănui: infractorii au acaparat Europa, Ministerul de Externe are orice altă problema numai imaginea României in afară nu, politicienii ne jignesc, consulii si ambasadorii ne ameninţă cu spray lacrimogen când vrem să votam, iar cei de acasă fie ne dispreţuiesc fie ne invidiază.

Cu toate acestea nouă ne pasa de romani si de România! Si nu cred ca o puteam dovedi mai bine decât am făcut-o cu ocazia acestor alegeri prezidenţiale. Faptul că atâţia oameni au făcut un efort fizic si psihic atât de mare pentru tara lor este dovada clara că nu le e indiferent ce se întâmpla acolo. E cel mai bun argument care să ilustreze că deşi am plecat, ne dorim ca celor care sunt in continuare acolo, rude si prieteni, să le fie mai bine si poate si nouă dacă intr-o zi vom putea să ne întoarcem. 

Ceea ce s-a întâmplat acum este dovada extraordinara (si neaşteptata din punctul meu de vedere) ca romanii au învăţat intr-adevăr ceva de la gazdele lor: i-au văzut pe aceştia uniţi pentru tara lor oricare ar fi ea si oricare ar fi problemele ei si au făcut acelaşi lucru. La fel cum modul in care s-a inclinat balanţa voturilor arată că am înţeles că nu minciuna, mita, înşelătoria si tupeul suficient de mare cat să acopere ignoranţa fac o tara să meargă înainte.

Trăim cu speranţa că veţi înţelege că plecarea noastră nu e un act de laşitate sau de trădare ci unul de curaj. Viata noastră in străinătate nu e nici pe departe atât de simpla pe cat poate părea; nu aşterne nimeni petale de trandafiri pe unde păşim si nu ne aşteaptă nimeni nicăieri cu pâine si cu sare. Dar ne dam cu toţii silinţa, fiecare acolo unde e si cei mai mulţi sunt in continuare cu sufletul, sau cel puţin cu o părticica cat de mica din el, alături de ţara natală si-i doresc binele. Si mulţi s-ar întoarce, o vor si face poate, dar abia atunci când veţi fi pregătiţi sa-i primiţi, să ascultaţi ce au de spus si sa-i lăsaţi să aducă cu ei si să  pună in aplicare ceea ce au învăţat de acolo de unde au trăit.

Aşteptăm să înţelegeţi că am fost nevoiţi să plecam, am fost alungaţi.Trebuia să zburam din cuib dacă voiam să ne crească aripile!