Cei mai fericiţi oameni de pe planetă

Există o tendinţă de a cuantifica şi prezenta totul şablonat sub formă de sondaje şi statistici, inclusiv aspecte subiective şi extrem de fluctuante ale vietii noastre, imposibil de constrâns în parametri numerici. Un exemplu în acest sens mi se pare sondajul mediatizat cu ceva timp în urmă, conform căruia nordicii ar fi cei mai fericiţi oameni de pe pământ.

Privindu-i mai îndeaproape pe aceşti fericiţi notorii, am constatat că existenţa lor este guvernată de o serie de convenienţe sociale foarte puternice, de bariera cărora foarte puţini se aventurează să treacă. Din gama: ‘’aşa ceva nu se face’’. Vă sună probabil cunoscut pentru că avem şi noi în societatea românească destule de-astea, nu exact aceleaşi, dar la fel de numeroase. Astfel, în cadrul comunităţii nordice, exprimarea netemperată şi neprelucrată a sentimentelor, fie ele pozitive sau negative, nu e vazută cu ochi prea buni. Rigorile sociale şi legile nescrise îi cer omului, indiferent de contextul în care se află, să fie puternic, echilibrat, să arate mulţumit şi stăpân pe situaţie.

Nu vezi aproape niciodată pe cineva în jurul tău nici plângând, nici fiind extrem de entuziast, nici chiar în momente în care (din punctul meu de vedere cel puţin) ar fi de inţeles să se manifeste astfel. Un puseu de sinceritate sau o exprimare prea zgomotoasă a unor trairi naşte suspiciunea lipsei de control. Derapajul e de obicei remediat imediat, chiar de către cel care-l comite, acesta revenindu-şi brusc la o stare de aparent echilibru, autoconsolându-se cu o fraza gen ‘’Se va rezolva pana la urma ‘’(‘’Det ordener seg’’) rostită pe un ton neutru. Dacă îi e rău îşi ia trei zile libere, nu suferă în văzul lumii şi mai ales nu se plânge. Stă acasă şi se tratează cu Paracetamol, iar când s-a întors bine-sănătos nu e asaltat de colegi cu intrebări despre cum i-a fost, cum se mai simte, dacă e mai bine etc.

O zi obişnuită petrecută în Romania, în care te injuri cu participantii la trafic, şeful suprasolicitat îşi varsă nervii pe tine, iar tu te plângi colegei de birou despre cearta de aseară cu sotul/sotia etc pare astfel ruptă dintr-un film bizar, sau mai degrabă o stare de isterie generală (între noi fie vorba, nu e departe de realitate uneori). Noi avem însă ordinea noastră în aceasta dezordine, iar acesta este modul nostru de a ne elibera de stress, exprimându-ne frustrările, lăsându-ne bucuriile şi tristetile să zboare libere dincolo de graniţa fiinţei noastre, atunci când aceste sentimente sunt prea puternice pentru a fi ţinute captive. Aceste manifestări ne ajută să comunicam, să ne cunoastem şi să ne apropiem unii de alţii prin empatie.

Indubitabil, atmosfera generală din mediul scandinav este mult mai echilibrată, mai liniştită, propice concentrării şi desfăşurării unor activitati personale sau profesionale. La nivel individual însă, omul se poate simţi încorsetat, obligat să poarte masca rigidă a unei persoane reci şi cu o voinţă nestrămutată. Necesitatea imperioasă de a evada din acest tipar strict îi face pe mulţi norvegieni (şi nu numai) să se dedice la sfarşit de săptamână sau cu alte ocazii, exceselor de tot felul, mai ales cel de alcool, sub influenţa căruia devin de nerecunoscut, alunecând în extrema cealaltă, dând frau liber unei cascade de lacrimi sau de râsete, aparent inexplicabile.

Cu alte cuvinte: şi aşa-i rau si aşa nu-i bine.

Cert este insă ca de o formă sau alta de catharsis* avem cu toţii nevoie, mai ales în contextul societaţii contemporane care ne impune rigori din ce în ce mai stricte, cerându-ne să fim tot timpul aproape de perfecţiune. Nevoia de exprimare, de comunicare şi de împărtăsire cu ceilalţi a propriilor trăiri este o componentă fundamentală a fiinţei umane şi care iese totdeuna la iveala, sub o formă sau alta, mai mult sau mai puţin elegantă.

Concluzia mea este că nordicii nu sunt nici mai fericiţi nici mai puţin fericiţi decât noi sau decât alte popoare. Sunt oameni vii cu sentimente şi framântări, la fel ca toţi ceilalţi. Au doar o perspectivă usor mai optimistă şi mai patriotică decât noi şi forme diferite de a (nu) exprima ceea ce simt, un alt stil de viaţă sedimentat în timp ca urmare a diferitelor influenţe istorice, culturale, psiho-sociale etc.



*CÁTHARSIS s. n. 1. Purificare a spiritului cu ajutorul artei prin participare intensă la fenomenul artistic. 2. (În psihanaliză) Efect terapeutic obținut prin descărcarea unei trăiri refulate.


PS: Nu am studii sociologice sau psihologice şi nici nu fac muncă de cercetare. Vă prezint doar anumite aspecte, în lumina în care le percep eu în urma experienţelor de zi cu zi. Avem astfel de-a face cu o serie de concluzii personale, subiective, aşa că vă rog să le trataţi ca atare! Mulţumesc!