De foarte
mult timp am o dilemă căreia nu reușesc să-i găsesc rezolvarea. Mă întreb mereu
de ce ne este atât de greu să spunem lucruri frumoase celor din jur sau despre
ei.
Ne zboară de pe buze bârfe, înjurături și răutăți cu ușurința unui cârd de ciori
speriate de vremea rea, dar atunci când suntem pe punctul de a spune ceva
frumos sau de a face un compliment, stăm mereu în cumpănă și ne gândim de două
ori înainte de-a rosti ceva.
Există o teamă perversă adânc impregnată la
rădăcina oricărei inițiative pozitive care ne face imediat să luăm măsuri de
precauție și ne dă gânduri precum: ‘’Dacă voi fi interpretat greșit?, Dacă voi fi judecat?, Dacă va fi inutil?, Ce-o să creadă
despre mine? etc. ‘’și ajungem la minunata concluzie: ’’Mai bine lasă, că cine știe ..?!’’
Printr-o ciudată torsionare a percepției
noastre, nu ne punem însă aproape niciodată astfel de întrebări atunci când
suntem pe punctul de a lansa o ironie, o glumă proastă, o bârfa sau o critică.
Mda.. am putea spune că se încadrează într-o logică bizară conform căreia o
astfel de manifestare nu are cum să fie interpretată greșit. E pur și simplu
ceea ce e, brutal de transparentă și nu lasă loc de interpretări.
Oricât de răspândit ar fi fenomenul, nutresc
totuși sentimentul că e nefiresc să transformăm vorbele și gesturile frumoase
în ceva tabu. Cu atât mai mult cu cât am aflat mai toți pe propria piele, sau
mai bine zis pe propriul suflet, cât de mult ne pot influența și schimba ziua,
deciziile, percepția de sine sau chiar viața cuvintele cuiva, fie ele bune sau
rele. Și mai sunt și mulți care au cunoscut și tăișul ascuțit al regretului de
a nu fi spus anumite lucruri persoanelor dragi înainte de a fi prea
târziu.
Dacă
reușiți să-mi explicați și mie cum și de ce am ajuns aici, să pot intelge și eu,
v-aș fi recunoscătoare!
Dar și mai important decât atât vă provoc la o
‘’aroganta’’! După ce ați citit aceste rânduri, puneți imediat mâna pe telefon sau tastatură (dacă nu se poate direct) și transmiteți-i cuiva care merită un cuvânt frumos! Surprindeți pe cineva mai mult sau mai puțin
apropiat cu un compliment, un ‘’multumesc’’sau ‘’te iubesc’’pe care l-ați simțit/gândit dar nu adresat celui/celei ce
i se cuvenea de drept.
Eu am spart gheața conveniențelor și a
temerilor și am trimis deja un mesaj unei persoane care m-a inspirat și m-a
ajutat, fără ca măcar să bănuiască și căreia îi sunt recunoscătoare! E rândul
vostru! J
