Comoditatea - cu fapta, cu vorba și cu gândul

Ne-am obișnuit să fim din ce în ce mai comozi. Avem o mașină, ustensilă sau aplicație care să facă totul pentru noi. În principiu nu e nimic grav în asta, atunci când e vorba de a rezolva rapid și eficient sarcini necesare, dar nu încărcate de vreun sens aparte, precum spălatul vaselor, instalatul unei țevi, sau altceva de genul. 

Problema apare însă în momentul în care această comoditate, uneori excesivă, se instalează și în modul în care comunicăm, ne exprimăm și gândim. Și din păcate, se pare că acest fenomen s-a instalat în toate aceste aspecte ale vieții nostre.  

Nu ne mai obosim să reținem data a naștere a persoanelor dragi, ne amintește reteua de socializare. Nu mai folosim energie în a merge și comunica direct cu o persoană, într-un cadru real, dinamizat de reacțiile spontane ale celuilalt,  învăluiți de încărcătura emoțională creata de discuția în sine și analizând limbajul non-verbal al interlocutorului. Trimitem pur și simplu un off-line, cu numărul potrivit de emoticoane și-am am scăpat de-o grijă! 

 

 

Cred că tot acestei comodități exagerate, i se datorează și tendința curentă de a gândi simplist, impartindu-i rapid pe cei din jur în categorii foarte generale și judecându-i în funcție de acestea. 

Suntem foarte ocupați (Dumnezeu știe cu ce, pentru că oricum nu facem concret mare lucru) și n-avem timp să ne facem o părere despre fiecare în parte, așa că aplicăm repede o ștampilă socio-profesională, pregătită dinainte: dacă e preot atunci sigur fură, dacă e doctor ia șpagă, dacă e profesor obligă elevii să vina la meditații, dacă e musulman atunci e terorist și tot așa. Efortul e similar cu cel de a da un clic, iar efectul e impresia că într-o clipă știm totul despre cel în cauza. 

Analizarea mai nuanțată a persoanelor si a situațiilor necesită timp, informații, implicare si efort intelectual, dar si rezultatul judecății noastre ar fi cu totul altul.

Pe măsura efortului ar fi și roadele: am ajunge la o înțelegere mai profundă și mai corectă a faptelor. Și mai ales la o înțelegere individuală, fundamentată pe argumente, nu am mai înghiți pe nemestecate toate stereotipiile congelate și încălzite la microunde, pe care ni le oferă media. 

Generalizările și categorisirile menționate mai devreme, funcționează aproape exclusiv în sens negativ. De ce!? Pentru că e mai simplu! A îndrăgi, a aprecia sau a iubi ceva sau pe cineva înseamnă obligatoriu a-l înțelege, a-i percepe sensurile și finețurile. Iar asta presupune implicare, deschidere și un pic de efort, ceea ce nu mai suntem dispuși să facem. E incomparabil mai facil să-i lipim fiecăruia o etichetă virtuală pe frunte și să-i ignorăm sau disprețuim pe toți; în egală măsură, ca să nu discriminăm pe nimeni!

În goana noastră am simplificat dramatic chiar și procedeele iubirii. În primul rând am pierdut sensul profund și aproape am renunțat la pleiada de gesturi frumoase, curtenitoare sau romantice, care ne făceau cândva viața atât de emotionanata. Cine mai are astăzi timp de cusut broderii sentimentale?! 

Dar mai ales nu mai considerăm necesar să facem vreun efort pentru ca relațiile noastre să meargă, fie ele de prietenie, profesionale sau de cuplu. Așteptăm cumva ca totul să decurgă bine de la sine, fără implicarea noastră, așa încât să fim fericiți. Fericirea trebuie să aibă cutie de viteze automată! 

Iar atunci când asta nu se întâmplă, așa cum nu mai mergem acum cu telefonul sau televizorul la reparat așa cum făceam înainte, ci îl aruncăm și cumpărăm altul, la fel facem și cu relațiile și partenerii. ‘’Nu ne potrivim’’---, ‘’Nu-i obligatoriu să fim prieteni/parteneri…’’

Deci ‘’Pa și să instalăm versiunea următoare!''

Ce am făcut pentru ca lucrurile să meargă, sau dacă am făcut ceva și mai ales cât de mult am fi avut de câștigat dacă ne-am fi străduit puțin, asta deja e altă discuție - una mult prea complicată…

La început de an

Aşa ca de început de an, discutam cu colegii, la masă, despre ce ne-am propus să realizăm în anul ce tocmai a început. Ca de obicei ne-am propus cu toţii, printre altele, să mâncăm mai puţin şi să ne antrenăm mai mult, dar nu asta mi s-a părut relevant, ci replica unei persoane. Mai în glumă mai în serios şi-a pus întrebarea retorica: ‘’Asta ne propunem în fiecare an şi niciodată nu reuşim, de ce oare ne mai propunem de fiecare dată?!’’.

Mi-a rămas această frază în minte şi am stăruit apoi asupra ei, incercând să gasesc un răspuns la această întrebare. Am ajuns la concluzia că pâna la urmă conteaza mai putin ce ne propunem şi dacă reusim sau nu să înfăptuim 100 % ceea ce ne-am propus. Important este faptul că o facem.  Pentru că aceasta demonstrează că ne dorim, că avem aspiraţii, că avem aşteptări de la noi inşine şi încrederea că putem realiza ceva ce este important pentru noi. Într-un cuvânt suntem vii.

Din varii motive, nu reuşim totdeuna să ducem la bun sfârşit planul initial sau nu avem succesul pe care l-am sperat, dar faptul că în continuare ne propunem un ţel, de multe ori acelaşi ca si în anii precedenţi, e o dovada a faptului că suntem stăruitori şi că nu ne lăsăm descurajaţi. Ştim în adâncul sufletului că până la urmă, cu încredere, rabdare şi perseverenta vom ajunge acolo unde ne dorim.

Aşa cum se spune, poate nu vom ajunge tocmai pana la Luna, dar tot vom fi călătorit printre stele. Şi primul pas, adesea şi cel mai greu de făcut, în această călătorie este să ne dorim s-o intreprindem. Renunţând să ne mai stabilim obiective obtinem certitudinea că nu vom realiza nimic. Pe cand, câtă vreme încă ne manifestam intenţia de a atinge un obiectiv atunci punem energie în planul visat şi suntem deci in miscare.

Aşa că vă doresc spor la stabilit rezoluţii de anul nou, la dat nastere unor noi vise în slujba cărora să vă puneti energia creatoare, speranţa şi motivaţia!

În loc de un an nou fericit, vă doresc un an nou in care să îndepliniţi tot ceea ce v-aţi propus pentru a vă face pe voi înşivă şi pe cei din jurul vostru mai fericiţi! 

Sursa foto: pcadvisor.co.uk